Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

O echipă de corigenţi: FC Braşov – CSMS Iaşi 2-0 (1-0), în etapa a X-a a Ligii I de fotbal

GALERIE
Caparco-Al
  • Caparco-Al
- +

O echipă de corigenţi: FC Braşov – CSMS Iaşi 2-0 (1-0), în etapa a X-a a Ligii I de fotbal

Braşov: Fl. Iacob – Străuţ, Machado, Leko, Serginho – Buga (min. 33 - Ciocîlteu), Diogo Santos, Şt. Grigorie (min. 79 – C. Munteanu), Aganovic (min. 55 – Enceanu) – L. Ganea - M. Constantinescu. Antrenor: Adrian Szabo.

Iaşi: Caparco 6,5 – Dima 4, Melinte 4, Munteanu 4, Ţigănaşu 4 – Novac 5 – Onduku 4, Creţu 4 (min. 67 – Călugăru 4 ), Dedu 4 (min. 79 – Bădic), Coşereanu 4 (min. 86 - Crenganiş) – Dobre 4. Antrenor: Ionuţ Chirilă.

Cartonaşe galbene: Ciocîlteu (’47), Străuţ (’88), Ganea (‘90^1).

Arbitri: Horaţiu Feşnic; Miclos Nagy, Alexandru Cerei (toţi, Cluj).

1-0, min. 3: corner de pe dreapta executat de Aganovic, mingea ricoşează în poartă de la marginea careului mic, unde se aflau Machado şi Melinte.

2-0, min. 90^2: Enceanu scapă singur în lateral stânga, îi pasează în centru lui Marian Constantinescu, jucător care înscrie lejer, de la 6 metri.

CSMS Iaşi se afundă din ce în ce mai tare în mâlul clasamentului Ligii I de fotbal. Echipa ieşeană a bifat aseară, la Braşov, o nouă înfrângere şi rămâne pe ultimul loc, după zece runde în care nu a cunoscut gustul victoriei. Mai dureroasă decât înfrângerea a fost evoluţia ieşenilor. Fără cinci jucători importanţi, CSMS nu numai că a pierdut, dar a şi diluat aproape în totalitate perioadele bune etalate în ultimele meciuri, victoria “stegarilor”, care nu au excelat, fiind indiscutabilă.

Faptul că oaspeţii s-au dus cu temele nefăcute la Braşov s-a simţit încă din start. Deşi aveau în faţă cea mai eficientă echipă din prima ligă în ceea ce priveşte jocul aerian, cu cinci goluri înscrise cu capul din 11, moldovenii nu au găsit soluţii de contracarare a principalului atu al stegarilor. Astfel, gazdele au avut nu mai puţin de patru lovituri de cap periculoase în primele 18 minute, din care a rezultat numai un gol datorită lui Caparco, portar care a parat încercările lui Ganea (‘6 şi ’18), şi impreciziei lui Grigorie (’11). După forcingul din start, ardelenii au redus oarecum turaţia, lucru ce a generat o perioadă cât de cât decentă a oaspeţilor, care au avut două şuturi periculoase, trimise de Creţu (’22) şi Novac (’38).

După odihnă, Braşovul a comandat un joc care i-a convenit de minune. A dat mingea oaspeţilor, care au construit lent, neinspirat, şi au mizat pe contraatac. Urmarea? Posesie sterilă a CSMS şi ploaie de şuturi periculoase la poarta oaspeţilor, al cărui goal-keeper a avut mult de lucru la încercările lui Constantinescu (’47, ‘80) şi Ciocîlteu (’56, ’76) şi a fost ocrotit de neinspiraţia lui Grigorie (’60), care scăpase singur. Şi cum Iaşul a avut o singură fază ceva mai periculoasă, în minutul 54, când Onduku a centrat în faţa porţii, singurul şut cadrat al oaspeţilor fiind “telefonul” lui Ţigănaşu, din minutul 81, se poate spune că scorul a ajuns mai aproape de realitatea din teren abia în prelungiri, când apărarea CSMS a fost făcută mat.

Chirilă nu poate fi demis!

^ CSMS nu a putut conta ieri pe opt jucători: căpitanul de echipă obişnuit, Olah, a fost suspendat, iar Wesley, Mihalache, Ciucur, L. Mihai, Mitic, Akinsola şi Voicu – accidentaţi. Ultima indisponibilitate, cea a lui Voicu, a apărut în ziua meciului. Deşi preşedintele CSMS, Florin Prunea, anunţase joi că fundaşul ex-rapidist va putea intra, în ciuda virozei cu care se confrunta, acesta s-a simţit şi mai rău vineri şi nu a fost nici rezervă. ^ Mădălin Crenganiş a debutat în Liga I. ^ Pe banca oaspeţilor au mai stat Grahovac, Vişa, Bosoi şi Johnson. ^ Banderola de căpitan de echipă a Iaşului a fost purtată de Lucian Munteanu, cel care, cu câţiva ani în urmă fusese căpitanul Braşovului. ^ La gazde a fost titular şi Bogdan Străuţ, fost jucător la Politehnica Iaşi. ^ Ieşenii au fost încurajaţi de circa zece fani, care i-au cerut demisia lui Chirilă după ce gazdele au deschis scorul. ^ Preşedintele CSMS, Florin Prunea, a anunţat că Ionuţ Chirilă nu poate fi demis: “După ce s-a întâmplat cu Marius Lăcătuş, s-a decis ca în contractul lui Ionuţ Chirilă să nu mai fie introdusă o clauză de reziliere. Clubul are însă dreptul de a renunţa la serviciile antrenorului dacă echipa înregistrează patru eşecuri consecutive. Şi din acest motiv, înaintea meciului cu Braşovul, care a fost programat după două eşecuri, nu s-a luat deloc în calcul renunţarea la Chirilă, deşi prin presă au apărut variante chiar amuzante. Păi vine Bergodi vreodată la o echipă care nu are salariile plătite de aproape trei luni?” O analiză a rezultatelor CSMS din ultima perioadă se va face în zilele care urmează, jucătorii primind liber până marţi dimineaţă. În acest interval de timp există posibilitatea demarării unor negocieri pentru aducerea unui alt antrenor, lucru posibil doar dacă Ionuţ Chirilă va accepta rezilierea contractului.

Declaraţiile tehnicienilor

Adrian Szabo: “Mă bucur că am câştigat trei puncte în urma unui joc bun. Am reuşit un joc intens, cu ruperi de ritm, cu potenţă fizică. Îi felicit pe băieţi, îi felicit pe oaspeţi pentru jocul combinativ pe care l-au prestat. A rezultat un joc spectaculos, agreabil, care cred că a fost gustat de spectatori”.

Ionuţ Chirilă: “În condiţiile în care ne-au lipsit opt titulari, era greu să facem o partidă aşa cum ne-am dorit. Chiar şi aşa, ne-am ridicat la valoarea adversarului din punct de vedere al organizării jocului, am avut posesie şi circulaţie superioară Braşovului. A fost un joc echilibrat, pe care puteam să-l încheiem la egalitate. Şi avem o mare problemă dacă Melinte a fost împins la primul gol, aşa cum mi-a spus, şi dacă a fost ofsaid la golul doi. Am făcut câteva combinaţii frumoase, însă nu am avut viteză în ultimii 30 de metri. E clar că ne trebuie un atacant de rasă. Nu mă interesează cererile de demitere, o echipă de Divizia Naţională nu se poate construi în 30 de zile, mai ales cu jucători care vin din Divizia B sau C”.

Nimica la nimica

Concordia Chiajna – Rapid Bucureşti 0-0. Considerat drept un derby al suferinţei, meciul a fost de o foarte slabă calitate tehnică. Considerată drept favorită, atât ca valoare a lotului, cât şi în calitate de gazdă, Concordia Chiajna a măcinat minute bune în gol, ameţită parcă de victoria de la Iaşi. Rapid s-a pus vârtos pe apărare, dar a şi contraatacat periculos, până spre finalul meciului când a realizat că o remiză la Chiajna nu e un rezultat chiar rău. Wellington a ratat câte o ocazie de repriză, iar Ciolacu a risipit cea mai mare şansă de gol a formaţiei feroviare. Astfel încât remiza este perfect echitabilă, iar antrenorii Marius Şumudică şi Marian Rada, rapidişti cu pedigree, au avut motiv în plus să-şi strângă mâinile.

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri