Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

O lecţie de demnitate

GALERIE
bogdan cretu200
  • bogdan cretu200
- +
Nu există compromis pur şi simplu, există nuanţe şi grade ale vinovăţiei, etape ale cedării, circumstanţe subiective care trebuia luate în seamă.

Am citit de curând culegerea de eseuri ale lui Iosif Brodski, Mai mult decât unu (Editura Ideea europeană), în traducerea universitarei Marina Vraciu. Este acolo un foarte frumos şi intens text scris la moartea Nadejdei Mandelştam.

Există cărţi a căror cutremurătoare încărcătură confesivă le scot din sfera esteticului, pe care nu mai avem dreptul să îl absolutizăm, ci să-l dibuim în tensiunea menţinerii la cote înalte a unor principii morale, etice, care slujesc adevărul, iar nu fandoseala alexandrină. Arhipelagul Gulag, reconstituirea lui Soljeniţîn este printre titlurile pe care nu aş ezita să le numesc printre marile opere ale omenirii. Din aceeaşi familie fac parte şi memoriile Nadejdei Mandelştam, adunate sub titlurile grăitoare Fără speranţă şi Speranţă abandonată (apărute în 2004, respectiv 2005 la Polirom). Câteva succinte date biografice, mai întâi, înainte de a decupa un pasaj cât se poate de elocvent pentru ceea ce este comunismul real, pentru ceea ce poate face el din om. Soţia marelui poet Osip Mandelştam, autoarea încearcă să îşi asume moartea soţului în lagărul sovietic, ca urmare a unui comportament demn, ce echivala cu simpla conservare a personalităţii, a unor principii de onoare. Cărţile sale se numără, astfel, printre cele care au reuşit să zdruncine credulitatea unui Occident care încă mai credea, superficial, în miracolul comunismului. Or, învăţăm de la aceşti curajoşi scriitori, care joacă rolul unor conştiinţe nepătate, comunismul nu are nimic de a face cu utopia propagandistică, ci cu absurdul devenit normă.

Rememorând prestaţia morală de o neştirbită verticalitate a lui Osip Mandelştam, consoarta îndoliată aduce în prim-plan o problemă de primă importanţă: aceea a martiriului unor scriitori nu îndepărtaţi de genialitate, cum ar fi amintitul poet sau Velimir Hlebnikov, unul dintre cei mai mari creatori de limbaj din poezia secolului trecut. Să reproduc citatul respectiv, esenţial în înţelegerea lumii din care am ieşit cu 17 ani în urmă: „Dacă fiecare bucată de pâine o primeşti din mâinile conducătorilor, în goana după o porţie în plus, logic, trebuie să renunţi la orice gândire. Scriitorii au acceptat cu plăcere aşa ceva la început pentru o raţie modestă, pe urmă - foarte generoasă”. Este ecuaţia compromisului treptat, alunecarea, din constrângere, în compromis. Întorcându-şi privirea încercănată asupra propriei tragedii familiale, scriitoarea se întreabă: „Nu ştiu ce apreciere să dau trecutului meu: dacă Mandelştam s-ar fi hrănit supus laolaltă cu toţi, el ar fi rămas în viaţă. Am fi trăit împreună o viaţă lungă şi fericită, iar el n-ar fi cunoscut groaza aşteptării sfârşitului şi moartea cumplită în lagăr”. Să fie înregimentarea o soluţie obligatorie, în cazurile extreme, pentru supravieţuire? Istoria ne-a demonstrat că da. Întrebarea este în ce măsură este ea de acceptat.

Din spovedania Nadejdei Mandelştam străbate un urlet care nu a putut fi înăbuşit nici de trecerea timpului; nu e corect să îi pretinzi unui om sacrificiul, în numele unor principii atât de arareori respectate. Din disperare, soţia celui dispărut ajunge la concluzia că e preferabil compromisul pierderii vieţii. În aceste pagini, durerea sa autentică neagă orice detaşată pledoarie despre martiriul obligatoriu, necesar pentru păstrarea onoarei. Iată pasajul cu pricina, esenţial pentru oricine vrea să înţeleagă grozăvia cruzimii cu care comunismul, de orice coloratură ar fi el, îl striveşte pe bietul om sub călcâiul său oţelit: „Mă doare sufletul când mă gândesc la zilele lui de pe urmă, încât înclin fără să vreau spre ceea ce se cheamă compromis şi care este rezonabil. Îi sfătuiesc pe toţi prietenii mei să accepte compromisul”. Viaţa este, totuşi, mai importantă, pare a conchide scriitoarea. Şi cine o poate acuza? Dar ea nu uită să traseze, ferm, anumite limite: compromisul nu trebuie să meargă până la a te vinde cu totul, „cu trup şi cu suflet”. Altfel tot moartea e de ales.

Iată marile probleme de morală cărora le-au făcut faţă aceşti scriitori care au înţeles să-şi asume orice risc, să treacă peste dramele personale şi să sacrifice totul de dragul unei utopii a normalităţii. Adică a demnităţii. De aceea, cei care au riscat, care şi-au pus la bătaie propria viaţă sau, mai grav chiar, pe cea a celor apropiaţi, merită cu totul un necondiţionat capital de stimă.

Cărţile Nadejdei Mandelştam au contat enorm pentru mine; mi-au mai îmblânzit atitudinea rigidă faţă de compromisul unora. Nu există compromis pur şi simplu, mi-am dat seama, există nuanţe şi grade ale vinovăţiei, etape ale cedării, circumstanţe subiective care trebuia luate în seamă. Dar parcă la noi, în ultimii 25 de ani, s-a găsit mai multă deschidere faţă de compromisurile mari, ticăloase, grele, decât faţă de cedările disperate. Şi, mai ales, nu s-a găsit măsura admiraţiei faţă de gesturile morale, curajoase ale unor oameni precum Paul Goma. M-am tot întrebat cum se face că ne ignorăm scriitorii verticali şi îi prizăm, cu înţelegere, pe foştii politruci, pe cei care au organizat decenii la rând răul. Pe Dumitru Popescu, de pildă... Explicaţia am găsit-o în extraordinarul eseu al lui Brodski, pe care îl evocam la începutul acestor rânduri: „Există în conştiinţa oamenilor de litere ceva ce face inacceptabilă noţiunea de autoritate morală a cuiva. Ei se resemnează cu existenţa primului secretar de partid, sau a unui Fuhrer, precum şi cu necesitatea răului, însă sînt gata să ia la întrebări un profet. Lucrurile stau aşa pesemne fiindcă dacă ţi se spune că eşti un sclav, aceasta este o veste mai puţin deprimantă decît dacă ţi se spune că eşti un zero moral. Pînă la urmă, nu loveşti într-un cîine mort. Totuşi, profetul loveşte şi întrun cîine care zace, nu pentru ca să-l termine, ci pentru ca săl trezească. Rezistenţa la aceste lovituri, punerea sub semnul întrebării a afirmaţiilor şi acuzaţiilor unui scriitor vin nu din dorinţa de adevăr, ci din automulţumirea intelectuală a sclavului. Cînd autoritatea nu este numai una morală, ci şi culturală, cum a fost în cazul Nadejdei Mandelştam, este cu atît mai rău pentru oamenii de litere.”

De meditat, acum, în prag de sărbători...

Bogdan Creţu este conferenţiar universitar doctor la Catedra de Literatura română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Al.I. Cuza” Iaşi 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri