Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Se vinde clădirea Telekom din Fundație, actualul corp R al Universității „Cuza“

GALERIE
romtelecom uaic
  • romtelecom uaic
- +

Telekom a scos la vânzare mai multe proprietăţi din Iaşi, valoarea acestora fiind de ordinul milioanelor de euro. Operatorul de comunicaţii a confirmat pentru „Ziarul de Iaşi“ că vânzarea bunurilor face parte din strategia companiei de valorificare a activelor sale imobiliare. Cu banii obţinuţi, Telekom vrea să finanţeze diverse investiţii. Deocamdată, cinci proprietăţi sunt oferite la vânzare pentru o sumă totală de circa 2,3 milioane euro, două fiind în zona centrală a Iaşului. Dar, potrivit informaţiilor „Ziarului de Iaşi“, în cazul celui mai valoros activ al companiei, fosta clădire Romtelecom de pe str. Lăpuşneanu, urmează să fie făcut oficial anunţul de vânzare în perioada următoare. În prezent, imobilul este închiriat către Universitatea „Al.I.Cuza“, aici fiind Scoala doctorala, instituţie care are drept de preempţiune. Amprenta la sol a clădirii ajunge la 592 mp, imobilul fiind ridicat la mijlocul anilor 1990. De menţionat că terenul de 900 mp, aferent clădirii, este deţinut în baza unui contract de concesiune încheiat cu Primăria Iaşi în 1992. 

 

Totodată, faţă de cele cinci proprietăţi aflate de ceva vreme la vânzare, Telekom are în plan să vândă şi o clădire din cartierul Dacia, de pe str. Vitejilor, unde a funcţionat o sucursală a Poştei Române. „Vânzarea proprietăţilor Telekom România face parte din strategia companiei de valorificare a activelor sale imobiliare şi concentrarea eforturilor de dezvoltare pe activităţile specifice industriei în care activăm. Suma obţinută din vânzarea proprietăţilor imobiliare va fi direcţionată spre investiţii necesare derulării activităţilor Telekom“, au declarat reprezentanţii Telekom România într-un răspuns trimis „Ziarului de Iaşi“. Despre fosta clădire Romtelecom şi imobilul din Dacia, oficialii companiei spun că ambele se află în „analiza de oportunitate“. „Abia după finalizarea acestei etape vom decide dacă vom începe procesul de promovare şi vânzare şi care va fi preţul minim de vânzare solicitat (urmând ca în caietul de sarcini să fie incluse toate detaliile referitoarea la procesul de vânzare)“, au adăugat reprezentanţii Telekom. Con­form informa­ţiilor „Ziarului de Iaşi“, Primăria a emis deja două certificate de urbanism în cazul celor două clădiri, scopul declarat de Telekom pentru obţinerea documentelor fiind de „vânzare“.

Ce proprietăţi are acum Telekom la vânzare

Cel mai valoros activ pe care Telekom l-a scos deja la vânzare la Iaşi este un spaţiu comercial de 803 mp din zona centrală a Iaşului, în apropiere de fosta clădire Romtelecom. Spaţiul, compus din parter şi mezanin, se află lângă Biserica Banu, cu acces atât din str. Lăpuşneanu, cât şi din str. Gavriil Muzicescu. „Amplasarea şi dotarea acestuia îl recomandă ca o soluţie ideală pentru: sediu administrativ, spaţiu birouri şi/sau spaţiu comercial“, spun reprezentanţii Telekom. Spaţiul are o suprafaţa utilă la parter de 362 mp şi la mezanin de 441 mp. Preţul cerut de Telekom este de 800.000 euro. Spaţiul a fost scos la vânzare de acum doi ani, dar nu s-a găsit încă niciun client. O altă proprietate scoasă la vânzare de Telekom se află în curtea Oficiului Poştal nr. 1, pe str. Cuza Vodă, „într-o zonă preponde­rent rezidenţială cu blocuri de locuinţe cu şi fără spaţii comerciale la parter, dar şi câteva instituţii publice, case“, după cum afirmă reprezentanţii companiei. Spaţiul are 1.091 mp, iar preţul solicitat de Telekom ajunge la 555.000 euro. „Proprietatea este compusă din 12 construcţii (două apartamente, trei depozite, trei garaje, trei boxe şi un service auto), în suprafaţă construită desfăşurată de aproximativ 1.000 mp precum şi din teren, în suprafaţă de 2.200 mp“, spun reprezentanţii Telekom. Celelalte trei proprietăţi scoase la vânzare sunt din afara municipiului Iaşi. Dintre acestea, cel mai valoros activ este în Târgu Frumos. Este vorba despre o clădire de birouri cu o suprafaţă de 1.326 mp pe care Telekom o vinde la un preţ de 390.000 euro.

„Clădirea comercială este situată în zona centrală a localităţii, aproape de zona pietonală, cu deschidere directă la str. Cuza Vodă. Beneficiază de vizibilitate bună, fiind amplasată la bulevard. Accesul se poate face frontal din artera principală, cât şi din spatele clădirii (din curtea interioară). Clădirea are vizibilitate bună şi acces direct la drumul principal“, precizează reprezentanţii Telekom. Operatorul de comunicaţii are la vânzare şi o vilă din Bârnova la un preţ de 305.000 euro. Construcţia are o suprafaţă utilă de 576 mp, un etaj şi mansardă. Vila dispune şi de o suprafaţă generoasă de teren: 20.841 mp. Nu în ultimul rând, Telekom vinde o clădire din birouri care se află în Hârlău şi are o suprafaţă desfăşurată de aproape 1.400 mp. „Proprietatea este localizată în partea centrală a oraşului Hârlău, aproape de sensul giratoriu. Terenul se învecinează pe partea sa vestică cu parcul, şi mai departe, cu Judecătoria. În partea sudică şi estică sunt blocuri de locuinţe, iar în partea nordică se află strada Ştefan cel Mare“, spun reprezentanţii companiei. Clădirea are două etaje, şi a fost construită în anul 1981. Suprafaţa terenului aferent ajunge la 587 mp. Preţul solicitat de către Telekom este 230.000 euro. (Alex ANDREI)

Deşi a fost chiriaş aproape un deceniu Universitatea vrea să cumpere, dar trebuie să plătească preţul pieţei

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi închiriază clădirea în care a fost sediul Romtelecom din Fundaţie încă din 2008, pe baza unui contract aspru criticat în perioada crizei financiare pentru chiria ridicată care se vehicula în primii ani de contract, de 14 euro/mp la o suprafaţă de aproximativ 3.600 mp, adică peste 50.000 de euro pe lună. În momentul de faţă, în clădirea respectivă, UAIC are o serie de spaţii care sunt destinate activităţilor doctoranzilor, ale cercetătorilor, săli în care se ţin cursuri, dar şi spaţii în care se desfăşoară evenimente, cu precădere expoziţii în holul central. Clădirea, care nu a fost gândită pentru spaţii didactice, are o „gaură“ imensă în toată zona centrală, supraţa utilă pe care o are la dispoziţie chiriaşul fiind cu mult mai mică decât amprenta de sol pe care o are clădirea pe toate cele cinci etaje. În momentul în care a fost renegociat, în toamna anului trecut, contractul cu Telekom, conducerea UAIC şi-a exprimat dorinţa de a achiziţiona imobilul dacă acesta va fi scos la vânzare.

„La acest moment nu am primit informarea oficială, dar cu siguranţă avem dreptul de preemţiune şi, în măsura în care se va materializa această ofertă din partea Telekom, cu sigurnaţă vom încerca şi noi să facem ofertă de cumpărare. Depinde şi care va fi preţul, dar cu siguranţă suntem interesaţi“, a declarat prof.dr. Mihaela Onofrei, ordonator de credite al UAIC. Contractul semnat anul trecut în septembrie, de închiriere, a fost semnat pe o durată de cinci ani şi s-au renegociat clauzele contractuale. „Noi am plătit chirie pe spaţiul respectiv din 2008 până în 2016. Au fost nişte clauze de confidenţialitate ale contractului respectiv care au cauzat dificultăţi din vederea comunicării. Acum, vom vedea ce ofertă au cei de la Telekom şi aşteptăm să discutăm întâi cu ei - am făcut un demers în acest sens, să ni se transmită pe cale oficială informaţii“, a completat aceasta. Rectorul suspendat al UAIC, actual ministru al Justiţiei, prof.dr. Tudorel Toader, a declarat pentru „Ziarul de Iaşi“ că ultimele discuţii purtate cu cei de la Telekom, dinaintea suspendării, s-au concluzionat cu ideea că cei de la companie urmau să facă o evaluare pentru a o vinde. „Eu mi-aş dori să o cumpărăm, iar preemţiunea se aplică în cazul preţului egal, dacă oferă cineva un anumit preţ suntem anunţaţi şi în caz că oferim aceeaşi sumă putem cumpăra clădirea“, a declarat prof.dr. Tudorel Toader. (Cătălin HOPULELE)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri