Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

O nouă taxă pentru români. Plătești în funcție de cât gunoi produci

GALERIE
gunoaie
  • gunoaie
- +

Ministerul Mediului lucrează la un proiect de lege prin care valoarea taxei de salubritate plătită de cetățeni să fie stabilită în funcție de cât gunoi aruncă, iar în cazul în care colectează selectiv, aceasta va fi mai mică, a anunțat, luni, ministrul de resort, Cristiana Pașca Palmer, la Palatul Parlamentului. 

"Lucrăm acum la Legea 211 pentru a introduce acest principiu pentru că, în baza acestuia, noi vrem de fapt să stimulăm cetățenii să colecteze selectiv acasă și să se depună mai puțin deșeu în final la groapa de gunoi. Colectând selectiv, noi, practic, vrem să valorificăm ce este bun din deșeu. Sunt tot felul de variante de lucru. Este și varianta în care sunt niște saci cu un anumit volum și atunci știm exact: 10 litri, 20 de litri, 60 de litri. Este standard dacă se merge pe varianta saci", a spus Palmer.
 
Ea a dat ca exemplu în acest sens sistemul belgian, relatează Agerpres.
 
"O țară în care eu am locuit destul de mult, Belgia, are varianta cu saci, saci de diferite culori. Pe galben se colectează hârtia, pe albastru — plasticul și de diferite volume. Atunci, știe și cetățeanul și salubristul ce a luat. Pentru această colectare se stabilește o zi anume a săptămânii. Dacă ai scos deșeul de hârtie în ziua în care trebuia să scoți deșeul menajer, nu numai că nu ți-l ia, dar plătești și o amendă", a mai afirmat ministrul Mediului.
 
Ea a precizat că, în acest moment, cetățenii aruncă amestecat gunoiul menajer.
 
"În clipa de față cetățenii aruncă amestecat. Se amestecă plastic, cu hârtie, cu gunoi menajer. Noi vrem să-i ajutăm pe cetățeni — prin aceste instrumente — să colecteze selectiv. Noi, ca minister, facem cadrul legal. Depinde de autoritățile locale să constituie infrastructura și de salubriști, respectiv saci, dacă se merge pe saci, în alte țări se merge pe o etichetă, ziua în care să se colecteze. (...) Pe cetățean îl va costa mai puțin să colecteze selectiv. Dacă le amesteci, te costă mai mult. Tu, în mod normal, ar trebui să nu mai plătești nimic pentru partea pe care ai colectat-o selectiv, partea reciclabilă. Atunci, tu, dacă nu mai plătești nimic pentru hârtie, plastic, toată cantitatea de deșeu menajer se reduce", a mai arătat Palmer.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri