Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

O noua teorie a conspiratiei. Disparitia zborului MH370, planuita de Rusia: cum vor sa declanseze Al Treilea Razboi Mondial

GALERIE
zborul MH370
  • zborul MH370
- +

Jeff Wise, membru al unei organizatii care ancheteaza in mod independent disparitia zborului MH370, a elaborat o teorie surpriza, care implica Rusia in cazul misterului reprezentat de aeronava Malaysia Airlines.Barbatul, care este scriitor specializat in domenii precum tehnologia sau stiinta, sustine ca avionul ar fi fost deturnat de Rusia si s-ar afla in Kazahstan, aceasta fiind o prima miscare a Moscovei pentru declansarea celui de-Al Treilea Razboi Mondial, potrivit International Business Times.

Din organizatia independenta de ancheta fac parte specialisti in meteorologie, sisteme de radar si aeronave.
Wise atrage atentia asupra evenimentelor dinaintea disparitiei zborului MH370, dar si asupra celor dinaintea prabusirii zborului MH17, in Ucraina.

Acesta atrage atentia ca, pe 6 martie, presedintele Barack Obama a stabilit o serie de sanctiuni impotriva Rusiei, iar ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a atras atentia ca aceste masuri vor avea un efect de bumerang. Doua zile mai tarziu, avionul Malaysia Airlines a disparut.

Acest scenariu se aplica si in cazul MH17. Pe 16 iulie, presedintele Obama a anuntat noi sanctiuni impotriva Rusiei. Vladimir Putin a spus atunci ca noile masuri vor fi daunatoare intereselor SUA. O zi mai tarziu, zborul MH17 a fost doborat in Ucraina.

Cum ar fi fost deturnat zborul MH370


Jeff Wise noteaza ca la bordul aeronavei disparute se aflau un rus si doi ucraineni. Acesta nu a gasit dovezi ca cei trei ar fi deturnat avionul, insa a descoperit niste informatii contradictorii despre pasagerul rus, Nikolai Brodsky. Anume ca acesta practica scufundarile in locuri friguroase si ca ura calatoriile lungi. Cu toate acestea, se afla intr-un avion cu destinatia Bali, pentru a face scufundari intr-un loc calduros.

Wise a mai aflat ca sotiile celor trei, toate, cred ca partenerii lor sunt inca in viata si ca se vor intoarce la ele. Jeff nu a gasit o explicatie de ce Rusia ar deturna un avion si ar dobora altul, insa speculeaza ca aceasta ar fi fost metoda de razbunare a Moscovei impotriva Occidentului.

"Dupa scufundarea navei Lusitania, SUA au fost gata sa declare razboi Germaniei. Insa, SUA nu sunt pregatite pentru un razboi cu Rusia. In timp ce Vladimir Putin are viziuni despre un Al Treilea Razboi Mondial, Vestul se complace crezand nu sunt decat vorbe goale", arata Wise in raportul sau.

Disparitia zborului MH370 a dat nastere la numeroase teorii conspirationiste, insa multe dintre ele ameninta sa submineze eforturile autoritatilor pentru aflarea adevarului.

stirileprotv.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri