Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

ONRI: 2 x „Carmen”

GALERIE
nicolae cretu
  • nicolae cretu
- +

Un adevărat buchet de nume angajate solidar în „semnătura” colectivă pe care o poartă spectacolul, rod al unei munci de creaţie în „echipă”, la care participă, dincolo de numele proeminente de pe scenă şi din „culise”, întreg ansamblul ONRI (orchestră, coruri, balet, producţie şi tehnic-scenă): o desfăşurare de forţe impresionantă, nu numai promiţătoare, dar şi în stare să-şţină „promisiunile”, cum i se şi cuvine unei capodopere a repertoriului de Operă, cum este Carmen.

Am văzut primele două spectacole (din noua stagiune) ale premierei Carmen, de Georges Bizet, în două distribuţii diferite: vineri, 18 sept., cu mezzosoprana Carmen Topciu (Opera Braşov) - Carmen, tenorul Marius Vlad Budoiu (ONR Cluj-Napoca) - Don José, şi soprana Ana Maria Donose (ONRI) - Micaela; duminică, 20 sept., cu Ramona Zaharia (Deutsche Oper am Rhein - Dusseldorf), Cosmin Marcovici(ONRI) şi Cristina Radu (Opera Braşov), în ordinea celor trei roluri, interpretul lui Escamillo rămânând acelaşi, baritonul Bogdan Baciu (Dusseldorf). Aşteptată cu nerăbdare şi un interes pe măsură, noua premieră reuneşte, de asemenea, multiple colaborări, româneşti şi internaţionale, de prestigiu: dirijorul Cristian Oroşanu, regizorul Karel Drgac (Viena), coregraful Carlos Vilán (Madrid), scenograful Octavian Neculai, Josef Jelinek (Praga) - costume, Manuel Ciugula - dirijor al corului ONRI, Cristina Cotescu (Opera Naţională Bucureşti) - regizor secund şi Raluca Zaharia - dirijor al corului de copii. Un adevărat buchet de nume angajate solidar în „semnătura” colectivă pe care o poartă spectacolul, rod al unei munci de creaţie în „echipă”, la care participă, dincolo de numele proeminente de pe scenă şi din „culise”, întreg ansamblul ONRI (orchestră, coruri, balet, producţie şi tehnic-scenă): o desfăşurare de forţe impresionantă, nu numai promiţătoare, dar şi în stare să-şi ţină „promisiunile”, cum i se şi cuvine unei capodopere a repertoriului de Operă, cum este Carmen.

Din nuvela lui Merimée, pe care muzica lui Georges Bizet şi numeroasele spectacole cu mari voci în prim-plan, de pe toate meridianele lumii, au făcut-o şi mai celebră, şi mai larg cunoscută, compozitorul francez şi semnatarii libretului, Henri Meilhac şi Ludovic Halévy, au reţinut şi concentrat sinteza de pasionalitate erotică, un anume exotism şi pitoresc gitan, iberic, dominat de situarea în prim-plan a corelaţiei unui autentic instinct al libertăţii, cu tradiţia nomadismului ancestral, totul - articulat într-o tramă de un dramatism esenţial, căruia ridicatul grad de convenţie artistică al teatrului liric îi oferea şansa unui relief spectaculos, plin de culoare, senzualitate şi ireversibilă evoluţie către un final al tragicei convergenţe: iubire şi moarte. Şi poate că, originarul spirit romantic al acestei poveşti de eros devorator şi însângerat are, în versiunea sa muzicală, chiar mai multe şanse de a supravieţui, în timp, mult dincolo de ceea ce a fost o epocă a gustului romantic şi a dominatelor acesteia de ordinul unui „tipar” al imaginarului, decât cristalizarea literară iniţială.

Regia spectacolului ieşean evocă, prin spiritul ei de echilibrată mizanscenă (care, nemizând deloc pe eventuale efecte de ostentativă înnoire, se dedică, dimpotrivă, cu măsură şi fineţe, nuanţelor), o „logică” metaforico-simbolică, departe de orice schemă alegorizantă a diegezei, a confruntării ethosului spaniol (încă mai precizat: andaluz), încarnat în Don José şi, de cealaltă parte, nefixarea, vitalitatea de neîncătuşat a frumoasei ţigănci Carmencita, râvnită, dorită de atâţia bărbaţi în Sevilla - spaţiu al dramei. Ierarhia cazonă, „litera” regulamentelor militare şi artificialul lor climat de viaţă sunt tot ce poate fi conceput drept mai străin protagonistei Carmen şi „lumii” ei (amor liber, naturi rebele „tiparelor” rigide, aventură, contrabandişti, mândrie plebeiană). Riscurile, pasiunea şi cruzimea, predicţiile sumbre, de sânge şi moarte (ghicitul în cărţi), simbolismul coridei, toate acestea intensifică, în tuşe succesive, potenţialul atât de dramatic din start, al întâlnirii dintre Don José, venind dinspre rigiditatea şi panaşul lumii lui cazone, şi Carmen, seducătoarea ţigancă, femeia care, nu întâmplător, îl alege (dintre cei doi) pe Escamillo, toreadorul-star, în fond, un egal al ei, nu doar ca aură a strălucirii şi seducţiei, dar şi ca vieţuire a amândurora pe muchie de cuţit, între trăire intensă, pasionată şi ameninţarea morţii. Piaţa sevillană şi cârciuma lui Lilas Pastia, noaptea contrabandiştilor şi corida din final sunt, toate, încărcate de sugestii metaforice în acord cu axa eros-thanatos din Carmen. Secvenţele de balet, stilizări de dans flamenco (corpul de balet) şi soliştii (cuplul Monica Ailiesii şi Vlad Mărculescu în Addagio, tot ei, alături de Mariya Lozanova, în Arleziana) accentuează simbolismul dragostei şi al morţii. Ceremonialul intrărilor în arenă (chulos, picadori, toreadori) apare asociat unei atmosfere şi unui freamăt de sărbătoare populară (cu sugestii de ludică analogie eros-corida), la care cele două coruri, în plan muzical, ca şi în cel al mişcării scenice, mai ales cea a copiilor, au ponderea lor de culoare şi tonus imprimate spectacolului. Tenta ludică, inocent parodică, a micilor interpreţi imitând „modelul” cazon aduce o binevenită undă de umor întregului (în primul act), datorată, aş bănui, şi originii cehe a regizorului vienez Karel Drgac, aşa cum, spectacolul datorează mult din vitalitatea sa viziunii coregrafice a madrilenului Carlos Vilán şi cromatismului costumelor praghezului Josef Jelinek, în vreme ce decorurile plastic-funcţionale, semnate de Octavian Neculai, transmit publicului ceva din imaginea Andaluziei.

Cât despre calitatea muzicală a celor două spectacole, despre eventualele comparaţii între interpreţii aceloraşi roluri, în una sau alta din cele două distribuţii, nu este nicicum de competenţa mea să formulez evaluări, îndreptăţite doar din partea criticilor muzicali sau a muzicienilor înşişi. În ce mă priveşte, pot, cel mult, să-mi comunic dvs., cititorilor, impresiile de spectator, subiective, fireşte: de pildă, intrarea mai convingătoare, actoriceşte, în roluri a Ramonei Zaharia, a Anei Maria Donose, ca şi a lui Bogdan Baciu şi Cosmin Marcovici, dar, cum am spus, cu cuvenita măsură a precizării că totul se limitează la simple impresii. Oricum, ambele spectacole mi-au părut a adăuga încă o reuşită, de înalt nivel ca ansamblu, în ambele distribuţii: şi pe o alegere repertorială de mare, implicită exigenţă, impusă de capodopera Carmen.

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Al.  I. Cuza” Iaşi, critic şi istoric literar

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri