Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Operaţiunea "săgeata verde". Cea mai mare captură de heroină din România după 1990

GALERIE
sageata verde heroina diicot
  • sageata verde heroina diicot
- +

Peste 330 de kilograme de heroină, cu o valoare de piaţă de aproximativ 40 de milioane de euro, au fost capturate marţi, după ce două tiruri, care transportau paleţi din rumeguş, au fost oprite concomitent, unul la punctul de trecere a frontierei din Satu Mare, iar al doilea la Bistriţa.

Procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Daniel Horodniceanu, a declarat că cele 333 de kilograme de heroină reprezintă cea mai mare captură de acest gen după 1990.

În cele două tiruri a fost găsită cantitatea totală de 333 de kilograme de heroină, cu o puritate de 60-65 la sută, cu o valoare totală de opt milioane de euro, însă, odată ajunsă pe piaţa neagră, împărţită în doze, şi vândută consumatorilor, preţul stupefiantelor ar fi crescut de cinci ori şi ar fi ajuns la o valoare finală de aproximativ 40 de milioane de euro. În mod obişnuit, puritatea heroinei care ajunge la consumator este de aproximativ 10-15 la sută.

Directorul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din Poliţia Română, comisarul şef Claudiu Cucu, a spus că gruparea de traficanţi era monitorizată de patru ani, drogurile proveneau din Afganistan şi aveau ca destinaţie Olanda de unde o parte era exportată în alte ţări europene.

Operaţiunea a avut numele de cod "săgeata verde", iar poliţiştii şi procurorii DIICOT au colaborat şi cu autorităţile din Turcia şi Ucraina.

Potrivit unor surse juridicare, gruparea de traficanţi era coordonată în România de cetăţeanul turc Yigit Hakan, care era sprijinit de doi conaţionali, Sincar Husein şi Iokman Omer, şi de românii George Solomon Săman şi Liviu Bîngă.

În perioada în care gruparea de traficanţi a fost monitorizată, poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate au constatat că aceştia aduceau drogurile sub paravanul firmei de transport Unitrafic SRL, cu sediul în Râmnicu Vâlcea.

Prin intermediul firmei de transport, traficanţii au făcut, din 2011, mai multe transporturi, traficanţii folosind o rută nouă, prin Caucaz, acestea tranzitând între altele Turcia, Rusia şi Ucraina. La un transport, reprezentanţii firmei câştigau 1.000 de euro pentru fiecare kilogram de heroină.

Drogurile erau ascunse în rezervorul suplimentar al tirurilor, după ce erau iniţial îmbibate cu piper şi ardei iute, pentru a nu putea fi detectate de câini. Într-un rezervor încăpeau, conform poliţiştilor, aproximativ 340 de pachete, care cântăreau în jur de 500 de grame fiecare.

Anchetatorii au ridicat şi au dus la audieri 11 persoane, patru dintre aceştia fiind ulterior reţinuţi. Cei patru suspecţi, doi turci şi doi români, au fost prezentaţi miercuri magistraţilor Tribunalului Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă. Pentru anihilarea reţelei de trafic de droguri au fost angrenaţi peste o sută de poliţişti.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri