Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
(...) Orice lucru e posibil, totul se poate realiza, tot ce e omenesc se poate face, nimic nu este de neînţeles.
Am crezut mult timp că era vorba doar despre familia şi vecinii mei, dar apoi am realizat că era o chestie naţională. De fiecare dată când cineva voia să încerce un lucru nou, îndemnul general era: „Nu te mai chinui degeaba că n-ai să reuşeşti. Sunt alţii care au încercat înaintea ta, mult mai avizaţi în domeniu, specialişti de marcă, oameni vestiţi, cu ani de experienţă în spate şi n-au reuşit. Tu crezi că ai să reuşeşti? Renunţă şi vezi-ţi de treaba ta”. Urmat foarte repede de exemple negative menite să înăbuşe în faşă orice tentativă nesăbuită de acţiune: „Ai văzut ce a păţit cutare? L-a mâncat în cur şi uite ce face acuma, vai de capul lui!...”
În cazul în care vreunul îndrăznea totuşi să îşi ia inima în dinţi, ignorând cu bună ştiinţă şi nebunie curată aceste sfaturi bătrâneşti şi înţelepte rostite de toate gurile, şi să pună mâna să facă ceva diferit, nou, era întâmpinat, înainte de a cunoaşte sau mărturisi succesul sau eşecul faptei, înainte de a şti vreun rezultat concret al ei, înainte chiar de a deschide gura, cu „urarea” binevoitoare şi plină de încredere: „Aşa-i că n-ai reuşit?!” sau „Nu ţi-a ieşit, nu?”, „N-a mers, aşa-i?”, „Ce ţi-am zis eu?!”, „Ai văzut? N-ai vrut să mă asculţi!...” . Sau cu reproş de-a dreptul: „Ai pierdut timpul de pomană, puteai să faci altceva!”. Ori, într-un caz şi mai pervers, ţi se ofereau falsa înţelegere şi falsa încredere clasice: „Asta e… Dar lasă că data viitoare ai să reuşeşti…”
În cea mai fericită situaţie erai gratulat cu „încredere maximă”, aceasta începând, de asemenea, cu „nu” mic: „Să nu-mi spui că ai reuşit!!!...” Sau cu „negaţia pozitivă”, să-i zic aşa, suprema apreciere: „Nuuu-i adevărat, pe bune?!”…
Dacă reuşeai şi veneai cu reuşita în bot ca la stăpân, să primeşti laude, erai întâmpinat cu un entuziasm nebun: „Fix pix!”, „Căcat cu mac!”, „Mare scofală!”, „Caca besa la Odessa!”, „Vax albina!”, „Mare scofală”. Foarte mulţi, mai în glumă, mai în serios încercau să-ţi minimalizeze pe cât posibil reuşita: „Au fost alţii mult mai proşti ca tine, nu?” sau „Ai dat şpagă grasă, aşa-i?”.
La foarte scurt timp după anunţarea victoriei erai retezat scurt: „Ia nu te mai lăuda atâta, că faci curent!”. Dacă mergeai la prieteni să te lauzi, te sfătuiau să o laşi mai moale ca să nu atragi invidia şi să plăteşti o contravaloare, ceva: „Bravo, bă, dai o bere…!”.
Nici măcar preotul nu te felicita: „Nu te bucura prea mult de cele pământeşti, fiule, toate sunt trecătoare, dincolo nimic nu iei cu tine…”
Cel mai bun lucru care ţi se putea întâmpla era o felicitare sinceră de la un străin beţivan căruia îi făceai cinste cu un lichior ieftin într-o speluncă de cartier: „Bravo, dom’le! Să trăieşti şi hai noroc!”
Nu e de mirare că eşuarea era de-a dreptul încurajată: „Bine că n-a mers, las’ că e mai bine aşa”, „Cacă-te pe el examen!”, „Dă-l în mă-sa de proiect!”, „Bagă-ţi picioarele şi caută-ţi o slujbă liniştită la stat”.
Apoi am petrecut câţiva ani în SUA unde lucrurile stăteau în felul următor: „Dacă nu încerci, n-ai să reuşeşti”, „Dacă ai reuşit, continuă; dacă ai greşit, continuă!”, „Perseverenţa te va răsplăti!”, „Nu renunţa niciodată!”, „Orice-ar fi, măcar ai încercat!”, „Reuşeşte sau mori încercând!” ş.a.m.d.
Copiii erau îndemnaţi de mici să facă lucruri noi, deosebite, să îşi încerce norocul în cât mai multe direcţii, să îşi urmeze pasiunile, pornirile pozitive, să îşi cultive creativitatea, să îşi caute independenţa. Eram foarte derutat pentru că mi se părea de-a dreptul periculos tot ce se întâmpla, scăpat de sub control. Cum să dai frâu liber oricui să facă orice? Fiecare lucru are rostul lui, cunoscut doar de cei avizaţi, de înţelepţi, de cei cu experienţă de ani de zile în spate.
Şocul cel mai mare a fost când, rugat fiind de cineva să îl ajut la mutatul mobilei dintr-o casă în alta, m-am oferit să ajut cu inima deschisă şi toate cunoştinţele mele umile în domeniu. După ce am încărcat obiectele într-un camion, am fost întrebat dacă am carnet de şofer. Am răspuns că da, evident, şi atunci s-a produs şocul: m-am pomenit în mână cu cheile de la camion şi cu îndemnul grăbit să conduc acea „maşină” din punctul A în B.
Pentru câteva minute bune am fost în stare de perplexitate. Toate principiile mele, construite cu greu de-a lungul anilor în România, principii clare, trainice erau contrazise flagrant: nu te băga unde nu-ţi fierbe oala, nu fă ceva la care nu te pricepi, nu intra în ceva nou fără să îl studiezi cu atenţie un timp, câţiva ani, dacă se poate, fără să fii specialist, fără să ai o facultate în domeniu, un certificat la mână de la o instituţie avizată.. Eram singur, cu un camion plin în faţă, cheile de la el în mâna tremurândă, iar o altă maşină în spate claxona să mă grăbesc. Am urcat la volan. Simţeam cum fiecare celulă din mine zicea nu, nu poţi, nu încerca, nu fă asta, e o greşeală, ai să regreţi, dă-te jos şi fugi, prefă-te bolnav, leşină, fă ceva ca să scapi!... A venit din nou la mine persoana respectivă şi m-a întrebat dacă sunt în regulă şi de ce nu pornesc. Am zis că nu am mai condus niciodată un camion. A râs şi m-a asigurat că nu era mare greutate, nicio diferenţă faţă de celelalte vehicule mai mici: are volan, două pedale (cutie automată) şi frână. Toată scofala e că trebuia să fiu mai atent la curbe, să le iau mai larg. Şi gata, hai la drum!... Şi am pornit.
În primul rând trebuie să zic că se conducea mai uşor decât o maşină mică, în special datorită poziţiei superioare a şoferului faţă de drum de unde se putea vedea mai bine tot ce se întâmpla pe stradă, ajutat fiind şi de toate comenzile la îndemână uşor de manevrat şi accesoriile simple, incluzând aici nişte oglinzi retrovizoare laterale, una în stânga şi alta în dreapta, la doi metri distanţă de mine, mari cât cea de la cuierul din holul casei părinteşti. În al doilea rând eram uimit de faptul că namila aceea asculta de comenzile mele exact ca oricare alta, chiar dacă aveam senzaţia că mă deplasez cu o casă în spate. Iar în al treilea rând trăiam o revelaţie care avea să-mi schimbe întreaga viaţă: orice lucru e posibil, totul se poate realiza, tot ce e omenesc se poate face, nimic nu este de neînţeles.
Pe urmă am revenit în România…
Briscan Zara este scriitor şi publicist
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |