Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Optimism

GALERIE
briscan zara
  • briscan zara
- +

(...) Orice lucru e posibil, totul se poate realiza, tot ce e omenesc se poate face, nimic nu este de neînţeles.

Am crezut mult timp că era vorba doar despre familia şi vecinii mei, dar apoi am realizat că era o chestie naţională. De fiecare dată când cineva voia să încerce un lucru nou, îndemnul general era: „Nu te mai chinui degeaba că n-ai să reuşeşti. Sunt alţii care au încercat înaintea ta, mult mai avizaţi în domeniu, specialişti de marcă, oameni vestiţi, cu ani de experienţă în spate şi n-au reuşit. Tu crezi că ai să reuşeşti? Renunţă şi vezi-ţi de treaba ta”. Urmat foarte repede de exemple negative menite să înăbuşe în faşă orice tentativă nesăbuită de acţiune: „Ai văzut ce a păţit cutare? L-a mâncat în cur şi uite ce face acuma, vai de capul lui!...”

În cazul în care vreunul îndrăznea totuşi să îşi ia inima în dinţi, ignorând cu bună ştiinţă şi nebunie curată aceste sfaturi bătrâneşti şi înţelepte rostite de toate gurile, şi să pună mâna să facă ceva diferit, nou, era întâmpinat, înainte de a cunoaşte sau mărturisi succesul sau eşecul faptei, înainte de a şti vreun rezultat concret al ei, înainte chiar de a deschide gura, cu „urarea” binevoitoare şi plină de încredere: „Aşa-i că n-ai reuşit?!” sau „Nu ţi-a ieşit, nu?”, „N-a mers, aşa-i?”, „Ce ţi-am zis eu?!”, „Ai văzut? N-ai vrut să mă asculţi!...” . Sau cu reproş de-a dreptul: „Ai pierdut timpul de pomană, puteai să faci altceva!”. Ori, într-un caz şi mai pervers, ţi se ofereau falsa înţelegere şi falsa încredere clasice: „Asta e… Dar lasă că data viitoare ai să reuşeşti…”

În cea mai fericită situaţie erai gratulat cu „încredere maximă”, aceasta începând, de asemenea, cu „nu” mic: „Să nu-mi spui că ai reuşit!!!...” Sau cu „negaţia pozitivă”, să-i zic aşa, suprema apreciere: „Nuuu-i adevărat, pe bune?!”…

Dacă reuşeai şi veneai cu reuşita în bot ca la stăpân, să primeşti laude, erai întâmpinat cu un entuziasm nebun: „Fix pix!”, „Căcat cu mac!”, „Mare scofală!”, „Caca besa la Odessa!”, „Vax albina!”, „Mare scofală”. Foarte mulţi, mai în glumă, mai în serios încercau să-ţi minimalizeze pe cât posibil reuşita: „Au fost alţii mult mai proşti ca tine, nu?” sau „Ai dat şpagă grasă, aşa-i?”.

La foarte scurt timp după anunţarea victoriei erai retezat scurt: „Ia nu te mai lăuda atâta, că faci curent!”. Dacă mergeai la prieteni să te lauzi, te sfătuiau să o laşi mai moale ca să nu atragi invidia şi să plăteşti o contravaloare, ceva: „Bravo, bă, dai o bere…!”.

Nici măcar preotul nu te felicita: „Nu te bucura prea mult de cele pământeşti, fiule, toate sunt trecătoare, dincolo nimic nu iei cu tine…”

Cel mai bun lucru care ţi se putea întâmpla era o felicitare sinceră de la un străin beţivan căruia îi făceai cinste cu un lichior ieftin într-o speluncă de cartier: „Bravo, dom’le! Să trăieşti şi hai noroc!”

Nu e de mirare că eşuarea era de-a dreptul încurajată: „Bine că n-a mers, las’ că e mai bine aşa”, „Cacă-te pe el examen!”, „Dă-l în mă-sa de proiect!”, „Bagă-ţi picioarele şi caută-ţi o slujbă liniştită la stat”.

Apoi am petrecut câţiva ani în SUA unde lucrurile stăteau în felul următor: „Dacă nu încerci, n-ai să reuşeşti”, „Dacă ai reuşit, continuă; dacă ai greşit, continuă!”, „Perseverenţa te va răsplăti!”, „Nu renunţa niciodată!”, „Orice-ar fi, măcar ai încercat!”, „Reuşeşte sau mori încercând!” ş.a.m.d.

Copiii erau îndemnaţi de mici să facă lucruri noi, deosebite, să îşi încerce norocul în cât mai multe direcţii, să îşi urmeze pasiunile, pornirile pozitive, să îşi cultive creativitatea, să îşi caute independenţa. Eram foarte derutat pentru că mi se părea de-a dreptul periculos tot ce se întâmpla, scăpat de sub control. Cum să dai frâu liber oricui să facă orice? Fiecare lucru are rostul lui, cunoscut doar de cei avizaţi, de înţelepţi, de cei cu experienţă de ani de zile în spate.

Şocul cel mai mare a fost când, rugat fiind de cineva să îl ajut la mutatul mobilei dintr-o casă în alta, m-am oferit să ajut cu inima deschisă şi toate cunoştinţele mele umile în domeniu. După ce am încărcat obiectele într-un camion, am fost întrebat dacă am carnet de şofer. Am răspuns că da, evident, şi atunci s-a produs şocul: m-am pomenit în mână cu cheile de la camion şi cu îndemnul grăbit să conduc acea „maşină” din punctul A în B.

Pentru câteva minute bune am fost în stare de perplexitate. Toate principiile mele, construite cu greu de-a lungul anilor în România, principii clare, trainice erau contrazise flagrant: nu te băga unde nu-ţi fierbe oala, nu fă ceva la care nu te pricepi, nu intra în ceva nou fără să îl studiezi cu atenţie un timp, câţiva ani, dacă se poate, fără să fii specialist, fără să ai o facultate în domeniu, un certificat la mână de la o instituţie avizată.. Eram singur, cu un camion plin în faţă, cheile de la el în mâna tremurândă, iar o altă maşină în spate claxona să mă grăbesc. Am urcat la volan. Simţeam cum fiecare celulă din mine zicea nu, nu poţi, nu încerca, nu fă asta, e o greşeală, ai să regreţi, dă-te jos şi fugi, prefă-te bolnav, leşină, fă ceva ca să scapi!... A venit din nou la mine persoana respectivă şi m-a întrebat dacă sunt în regulă şi de ce nu pornesc. Am zis că nu am mai condus niciodată un camion. A râs şi m-a asigurat că nu era mare greutate, nicio diferenţă faţă de celelalte vehicule mai mici: are volan, două pedale (cutie automată) şi frână. Toată scofala e că trebuia să fiu mai atent la curbe, să le iau mai larg. Şi gata, hai la drum!... Şi am pornit.

În primul rând trebuie să zic că se conducea mai uşor decât o maşină mică, în special datorită poziţiei superioare a şoferului faţă de drum de unde se putea vedea mai bine tot ce se întâmpla pe stradă, ajutat fiind şi de toate comenzile la îndemână uşor de manevrat şi accesoriile simple, incluzând aici nişte oglinzi retrovizoare laterale, una în stânga şi alta în dreapta, la doi metri distanţă de mine, mari cât cea de la cuierul din holul casei părinteşti. În al doilea rând eram uimit de faptul că namila aceea asculta de comenzile mele exact ca oricare alta, chiar dacă aveam senzaţia că mă deplasez cu o casă în spate. Iar în al treilea rând trăiam o revelaţie care avea să-mi schimbe întreaga viaţă: orice lucru e posibil, totul se poate realiza, tot ce e omenesc se poate face, nimic nu este de neînţeles.

Pe urmă am revenit în România… 

Briscan Zara este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri