Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Palatul Culturii valorează cât 25 de Palate Roznovanu

GALERIE
palatul culturii iasi
  • palatul culturii iasi
- +

 Primei clădiri i-a fost reactualizată valoarea de inventar, reieşind că valorează 349 milioane de lei, echivalentul a circa 80 milioane euro. Ca suprafaţă construită, reiese o valoare de aproape 7.500 euro/mp. Spre comparaţie, tot Palatul Roznovanu "face" doar 13 milioane lei, adică echivalentul a 3 milioane de euro. "Este o valoare care există doar pe hârtie, pentru contabili, şi care nu are nicio legătură cu valoarea reală, de monument istoric şi muzeu, a Palatului Culturii", spune un oficial

 

După valoarea clădirilor care le găzduieşte, cultura ieşeană este de peste 25 de ori mai valoroasă decât administraţia publică. Guvernul a aprobat propunerile făcute de Ministerul Culturii privind reactualizarea valorii de inventar a imobilelor aparţinând unor instituţii din subordine. Conform evaluării, Palatul Culturii valorează 349 milioane lei, de 12,5 ori mai mult decât valoarea sa de acum cinci ani. Spre comparaţie, Palatul Roznovanu, în care funcţionează Primăria, cu aproape 100 de ani mai vechi decât Palatul Culturii, are o valoare de inventar de doar 13,2 milioane lei.
 
“Nu ştim cum a fost calculată valoarea Palatului Culturii. Ştim că a venit la un moment dat o comisie de la Bucureşti, care s-a ocupat de acest aspect. Probabil s-au luat în calcul şi cele 25 de milioane de euro care s-au investit şi se investesc în consolidarea clădirii, şi eventual nişte coeficienţi de actualizare. Oricum, este o valoare care există doar pe hârtie, pentru contabili, şi care nu are nicio legătură cu valoarea reală, de monument istoric şi muzeu, a Palatului”, a declarat şeful Direcţiei Judeţene de Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional, Virgil Băbîi.
 
Din valoarea totală, clădirea propriu-zisă, cuprinzând patru muzee, laboratorul zonal de restaurare şi oficiul de patrimoniu, cu o suprafaţă construită de 7.729 mp, a fost evaluată la 253 milioane lei. Aceasta înseamnă practic 7.440 euro/mp, de cinci ori mai mult decât valoarea unei construcţii noi, cu finisaje de lux. Şi terenul de aproape un hectar pe care este amplasat Palatul Culturii a fost evaluat generos de experţii Ministerului Culturii, la 2.210 euro/mp.
 
Valoarea Palatului Culturii este însă depăşită de cea a Turnului Străjerilor, din latura de vest. Cei 28,1 mp ai turnului au fost evaluaţi la 1,57 milioane lei, adică la aproape 12.700 euro/mp. Terenul de 75 mp pe care este situat turnul au fost evaluaţi la 692.500 lei, respectiv 2.100 euro/mp. Valoarea totală a construcţiei, de 2,26 milioane lei, o depăşeşte de aproape 8 ori pe cea anterioară.
 
Şi altor muzee din componenţa Complexului Naţional Muzeal “Moldova” le-au fost reactualizate valorile de inventar. Astfel, Muzeul Unirii valorează acum 32,3 milioane lei, dublu faţă de valoarea iniţială. În cazul acestuia, terenul a fost evaluat la o valoare de două ori mai mare decât construcţia propriu-zisă. “Mihail Kogălniceanu” din Copou a fost evaluat la 7,7 milioane lei, iar “Poni-Cernătescu” la 14,7 milioane lei. În cazul acestuia din urmă, valoarea de inventar este cu aproape 800.000 de lei. mai mică decât cea anterioară. Palatul Memorial “A.I. Cuza” valorează 18,9 milioane lei, de 7 ori mai mult decât la ultima evaluare.
 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri