Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Panama Papers, Picketty şi revoluţia globală

GALERIE
Alexandru Lazescu
  • Alexandru Lazescu
- +

Cei care le salută entuziast consideră că este vorba de un binevenit exerciţiu de transparenţă... Numai că tot ei sunt adesea şi avocaţi entuziaşti ai protecţiei informaţiilor cu caracter personal.

Săptămâna trecută aşa numitele dezvăluiri "Panama Papers", e vorba de publicarea unor documente cu numele (ni se spune că e vorba de milioane de documente) unor persoane sau firme care ar fi plasat banii în regim de off shore, în Panama, prin intermediul unei firme de avocatură, "Mossack Fonesca", au fost subiectul numărul unu al mass media internaţionale. Bineînţeles, în mare majoritate, dezvăluirile au provocat aplauze entuziaste. Inclusiv în România unde unii au cerut chiar declanşarea unor anchete penale. Ignorând faptul că nu e nimic ilegal la mijloc. În afara cazului în care banii respectivi provin din infracţiuni, de pildă din vânzări de droguri sau din corupţie. Însă în acest ultim caz faptul că banii sunt undeva în România, într-o ţară din UE sau într-o bancă dintr-un off shore, să zicem în Panama, nu schimbă contextul juridic. Discuţia se complică în cazul politicienilor care, declarativ, spun că sunt preocupaţi de binele public. Dar şi acolo ceea ce putem pune în discuţie nu e legalitatea, ci chestiunea moralităţii.

Oricum, fapt deloc surprinzător, eroul stângii progresiste, economistul francez Thomas Picketty, teoreticianul la modă a fenomenului inegalităţii globale care ar fi în creştere (lucru contestat de mulţi alţi confraţi ai săi), a reacţionat imediat în The Guardian. Cerând, de pildă, ca Uniunea Europeană să introducă un sistem fiscal de taxare comun pentru zona euro. El dă şi soluţia spunând că dacă ţările mari, respectiv Franţa, Germania, Italia şi Spania (al căror PIB combinat reprezintă 75 de procente din total) vor lua o astfel de decizie, celelalte state vor fi nevoite să-l accepte. "Dacă nu vor face asta atunci vor intra în conflict cu cerinţele de transparenţă sporită pe care opinia publică o cere de ani de zile şi vor trebui să se aştepte la sancţiuni."

Pentru completarea argumentelor lui Thomas Picketty, editorii de la The Guardian, un bastion media al stângii liberale, s-au gândit să găzduiască şi opiniile lui Micah White, co-fondator al mişcării "Ocupy". Acesta din urmă e entuziasmat nu doar de ceea ce el numeşte "o scurgere de informaţii perfectă" (11,5 milioane de file, 2,6 terabiţi de date), ci şi de posibilitatea ca aceasta să inspire demonstraţii de stradă la scară planetară care să repare ceea ce în opinia sa e rău în acest moment: faptul că peste tot în lume oamenii nepotriviţi, adică cam 1 procent, sunt la putere. "Singura soluţie ca celelalte 99 de procente să rezolve această problemă fundamentală este ca protestele să fie utilizate pentru câştigarea alegerilor în ţări multiple astfel ca în final să preia puterea şi să guverneze lumea." Cu siguranţă că White are în vedere partide gen Syriza sau Podemos, din Spania.

O adevărată revărsare pe bandă rulantă de idei utopice. Între altele, pentru că s-a văzut ce "minuni" a putut face Syriza odată ajunsă la guvernare. Ca să nu mai vorbim de faptul că în două dintre ţările pe care Micah White le menţionează, Rusia şi China, şansa unor alegeri libere (ca şi a unor ample proteste de stradă) este practic nulă. Până una alta singurul care a demisionat a fost primul ministru al Islandei, una dintre ţările cele mai puţin corupte din lume (locul 11 pe lista Transparency), în timp ce în Rusia sau în China prin blocare informaţiilor populaţia nici măcar nu a aflat, decât în foarte mică măsură, despre subiectul cu pricina. În ciuda acestor lucururi nu trebuie totuşi să trecem uşor peste faptul că un ziar ca The Guardian a decis totuşi să publice un astfel de text. Ţine de asumarea unei anumite agende ideologice, lucru care s-a văzut şi în cazul dezvălurilor făcute de Edward Snowden. Până la urmă şi la noi, în timpul demonstraţiilor care au urmat tragediei din Clubul Colectiv, mulţi erau convinşi că dacă vom schimba actuala clasă politică cu una nouă, complet nouă, totul va funcţiona impecabil. Cu toate că de-a lungul istoriei s-a dovedit invariabil că puterea corupe, că revoluţionarul înflăcărat de azi devine liderul corupt şi abuziv de mâine. Cu alte cuvinte, că astfel de soluţii simpliste, de tipul pleacă ai lor vin ai noştri, nu au dat niciodată rezultate.

Însă dincolo de asta întreaga discuţie trebuie purtată într-un registru mai amplu. Fără a fi din cale afară de expert în chestiuni economice nu poţi să nu realizezi că un regim fiscal unic este anti-competitiv şi elimină instrumente esenţiale pentru politici care să dea o şansă de dezvoltare unor regiuni mai puţin atractive. Zonele comerciale libere, regimul fiscal avantajos în regiuni considerate defavorizate, stimulente fiscale sau de altă natură pentru atragerea investiţiilor sunt toate nişte pârghii din acest punct de vedere. Un exemplu pe care îl dau adesea e acela că primăria New York-ului (un oraş care evident nu are deloc probleme în atragerea investiţiilor!) oferă o reducere de impozite locale pentru companiile care îşi stabilesc sediul central în metropolă.

O a doua observaţie de fond este cea pe care o face David Allen Green în Financial Times. E vorba de maniera în care privim legitimitatea (eventual şi legalitatea) unor dezvăluiri precum cele cuprinse în Panama Papers. Cei care le salută entuziast consideră că este vorba de un binevenit exerciţiu de transparenţă, în interes public, care îi supun oprobiului general pe cei puternic şi bogaţi. Numai că, în general, tot ei sunt adesea, în egală măsură, şi avocaţi entuziaşti ai protecţiei informaţiilor cu caracter personal (financiare, de sănătate sau de altă natură). Adică, aşa cum remarcă autorul (făcând trimitere, între altele, la disputa recentă dintre FBI şi Apple) consideră că drepturile fundamentale trebuie văzute diferenţiat: "securitatea datelor personale trebuie să fie absolută pentru băieţii buni nu însă şi pentru băieţii răi". Or, "orice protecţie «fundamentală» sau «absolută» care depinde de virtuţile celor în cauză nu mai este până la urmă nici fundamentală şi nici absolută". E vorba de un principiu esenţial la care societatea a ajuns în timp, în încercarea de elimina, atât cât se poate, arbitrariul. Observaţia respectivă se aplică foarte bine şi în cazul justiţiei. Am auzit adesea, chiar de la oameni oneşti şi decenţi, că bine le face corupţilor din politică sau din administraţie că-i arestează. Or, e una din discuţiile cele mai aprinse din acest moment, a aresta sau nu pe cineva aflat în anchetă penală nu trebuie să aibă nici un fel de legătură cu cât de antipatic sau simpatic e, de cât de corupt credem noi că ar fi, ci doar de motivele consistente în plan juridic care să justifice astfel de decizii.

Problema e că acest gen de argumente raţionale sunt privite cu puţină simpatie. E ceva ce ţine de natura umană: oamenii puternici şi bogaţi sunt, din principu, suspecţi. Aşa că nu e de mirare că prin teoreticieni ca Thomas Picketty sau prin politicieni ca Bernie Sanders sau Jeremy Corbyn stânga progresistă a mai aruncat pe piaţă o temă majoră: inegalitatea la pachet cu lupta împotriva celor bogaţi şi puternici. E cam acelaşi lucru, chiar dacă oarecum vopsit altfel, pe care s-a clădit ideologic, începând din prima parte a secolului 20, ofensiva comunismului. Şi, amestecată cu o mulţime de promisiuni populiste, această retorică prinde. În ciuda faptului că s-a dovedit utopică sau a avut rezultate dezastruoase atunci când a fost pusă în practică, fiind abandonată chiar  de fostele state comuniste. Din Rusia şi China până în Albania sau Vietnam. Spunând asta nu înseamnă că nu sunt lucruri de schimbat, poate noi prevederi legale de introdus pe plan internaţional, practici discutabile de combătut. Însă, e destul de probabil ca şi în acest caz, la fel ca în alte situaţii (de exemplu discriminarea pozitivă sau promovarea diversităţii) lucrurile să o ia razna, pe căi radicale, dincolo de bunele intenţii iniţiale, sub bagheta unor politicieni ca Sanders sau Corbyn şi a elitelor progresiste al căror demn reprezentant este şi Thomas Picketty. După cum se spune istoria ne învaţă că nu învăţăm nimic din istorie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri