Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Papa condamnă, în mesajul de Crăciun, violenţele împotriva copiilor şi persecuţia minorităţilor

GALERIE
Papa Francisc
  • Papa Francisc
- +

Papa Francisc a condamnat joi, în mesajul său de Crăciun, traficul, abuzurile, exploatările şi violenţele la care sunt supuşi copiii şi "persecuţia brutală" a minorităţilor, masacrele şi luările de ostatici din lume, relatează AFP.

Papa a pronunţat mesajul tradiţional "urbi et orbi" ("oraşului şi lumii"), din logia basilicii Sfântul Petru, în faţa unei mulţimi foarte numeroase.

Prea mulţi copii sunt "victime ale abuzurilor şi exploataţi sub ochii noştri şi cu tăcerea noastră complice", a denunţat el. Într-o abatere de la textul său, vizibil emoţionat, el a evocat "copiii masacraţi în bombardamente, inclusiv acolo unde s-a născut Fiul Lui Dumnezeu".

Denunţând "indiferenţa", Francisc a deplâns de asemenea copiii "ucişi înainte de a vedea lumina", într-o condamnare explicită a avortului.

"Iisus să-i salveze pe numeroşii copii victime ale violenţelor, victime ale traficului de persoane sau constrânşi să devină soldaţi", s-a rugat el."Să aducă linişte familiilor copiilor ucişi săptămâna trecută în Pakistan", a subliniat el în particular, referindu-se la atentatul comis de talibani la o şcoală din Peshawar, soldat cu moartea a 149 de persoane, dintre care 133 de copii.

Francisc le-a cerut de asemenea ucrainenilor să "depăşească tensiunile, să învingă ura şi să urmeze un nou drum al fraternităţii şi reconcilierii".

Papa a pus însă accentul pe violenţele comise de grupările jihadiste în Irak şi Siria."Lui Dumnezeu, Salvatorul lumii, îi cer să-i privească pe fraţii şi surorile noastre din Irak şi Siria care, de prea mult timp, suferă din cauza conflictului în curs şi, alături de cei care aparţin altor grupuri etnice şi religioase, suferă o persecuţie brutală", a afirmat el, în acest mesaj difuzat de televiziuni din toată lumea.

El a menţionat "numeroasele persoane dispersate, strămutate şi refugiate, copii, adulţi şi bătrâni, din regiune şi din lumea întreagă". Papa a cerut ca ei să "poată primi ajutoarele umanitare necesare pentru a supravieţui rigorii iernii şi a reveni în ţările lor".

Suveranul Pontif a făcut apel la "pace în tot Orientul Mijlociu", cerând "sprijin pentru eforturile celor care se angajează eficient în dialogul dintre israelieni şi palestinieni".

Papa argentinian a evocat şi Africa, dar nu şi America Latină. El a făcut apel la "pace în Nigeria, unde s-a vărsat din nou sânge şi prea multe persoane sunt private injust de afecţiunea apropiaţilor şi ţinute ostatice sau masacrate". El a invitat de asemenea la dialog şi pace în Libia, Sudanul de Sud, Africa centrală şi în Republica Democratică Congo. Papa şi-a exprimat solidaritatea cu victimele africane ale epidemiei de Ebola.

"Sunt atâtea lacrimi în acest Crăciun", a conchis Papa Francisc, cerând ca "puterea divină" să atingă "inimile atâtor bărbaţi şi femei scufundaţi în mondenitate şi indiferenţă".

În slujba de Ajun, Papa a îndemnat la o mai mare empatie faţă de familie şi de prietenii cu probleme, spunând că lumea are nevoie de blândeţe şi căldură. ”Avem curajul să întâmpinăm cu blândeţe dificultăţile şi problemele celor care ne sunt aproape? Sau preferăm soluţii impersonale, poate eficiente dar lipsite de căldura Evangheliei? Câtă nevoie are astăzi lumea de blândeţe”. (Mediafax)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri