Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Parcări ecologice prin tot Iaşul, în următoarele luni. Aşa promite Primăria

GALERIE
parcare ecologica dparcare ecologica 1parcare ecologica 2parcare ecologica 3parcare ecologica 4parcare ecologica
  • parcare ecologica d
  • parcare ecologica 1
  • parcare ecologica 2
  • parcare ecologica 3
  • parcare ecologica 4
  • parcare ecologica
- +

Municipalitatea ieşeană va demara un amplu program de realizare de parcări ecologice, în cadrul unei inițiative unice în istoria oraşului. Demersul Primăriei Municipiului Iași este menit să protejeze şi mediul înconjurător, soluţia propusă nefiind una clasică, ci ecologică. Concret, proiectul vizează amenajarea, în spațiile virane dintre blocurile din municipiu, a unor „parcări verzi” („green parking”).

Proiectul, care a fost aprobat în această săptămână de către consilierii locali, include realizarea de astfel de parcări pe o suprafaţă totală de 10.000 de metri pătraţi. Valoarea totală estimată este de 2 milioane de lei, iar durata de realizare estimată este de 10 luni. Sumele estimate au drept bază preţurile şi tarifele la nivelul anului 2016, scrie pe pagina de facebook a Primăriei Iaşi..



„Este un proiect mai vechi al nostru, dar în urma consultărilor cu cetăţenii, în cadrul dezbaterilor publice despre proiectul bugetului municipiului pe acest an, am decis să îl implementăm mai rapid. Va exista un capitol nou în bugetul pe acest an, «Amenajare de parcări verzi». Vom realiza parcări ecologice pe spaţiile dintre blocuri, cu avizul Agenţiei de Protecţie a Mediului, un sistem care să permită creşterea ierbii. Nu aş vrea să apelăm neapărat la beton, pentru că acoperă foarte mult din suprafețele disponibile. În urma discuţiilor avute la dezbaterile publice, am identificat mai multe zone, printre care unele din cartierul Nicolina sau din zona Ciurchi. Amplasamentele vor fi stabilite cu exactitate funcție specificul zonei”, a declarat primarul interimar Mihai Chirica.



Parcările ecologice sunt în prezent în centrul atenţiei arhitecţilor urbani în toate zonele aglomerate ale marilor oraşe, constituind o soluţie concretă, eficientă ecologic şi economică. Această soluţie tehnică asigură reducerea scurgerii apelor pluviale şi a gradului de poluare, reduce suprafaţa impermeabilă a unui spaţiu de parcare şi micşorează temperatura la nivelul solului. Soluţia constructivă presupune realizarea unor straturi succesive compuse din: substrat drenant din balast, strat de nivel din nisip, umplutură cu teren vegetal în care este inclus şi grătarul din polietilenă pentru susţinerea gazonului semănat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri