Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ponta, femeilor din PSD: Nu e nevoie să mă dezbrace domnul preşedinte ca să mă votaţi

GALERIE
ponta
  • ponta
- +

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus, la Şcoala de vară a femeilor social-democrate, că, spre deosebire de alţi candidaţi, despre el se ştie foarte bine ce a făcut şi ce face şi că nu este nevoie să fie dezbrăcat de Traian Băsescu şi nici să îşi toarne găleţi cu gheaţă în cap pentru a fi votat.

Victor Ponta a participat, vineri după-amiază, la Şcoala de vară a femeilor social democrate care are loc la un hotel din stațiunea Mamaia, unde a fost întâmpinat cu flori, iar în momentul în care a intrat în sală mulţimea s-a ridicat în picioare şi a început să scandeze "Ponta preşedinte".

"Spre deosebire de alţi candidaţi, ştiţi foarte bine ce am făcut şi ce fac, nu e nevoie să mă dezbrace domnul preşedinte, ca eventual să vă conving să mă votaţi. Nu trebuie să ne punem găleţi cu gheaţă în cap, poate doar la picioare, să stăm cu picioarele în gheaţă şi să ne gândim bine la ce avem de făcut", a declarat Victor Ponta.

El a mai spus că încet, încet încearcă să dezbrace haina de premier şi să se comporte ca un viitor preşedinte.

"Apropo de obsesia asta cu dezbrăcatul candidaţilor, eu încerc să dezbrac haina de prim-ministru încet, încet, să mă comport ca cineva care vrea să fie preşedinte", a afirmat Ponta.

El a mai spus că în 2014 nu sunt şanse să fie învins de o femeie în cursa prezidenţială, dar că pentru 2019 ar trebui să îşi facă griji.

În finalul discursului, Ponta s-a referit la posibilitatea ca funcţia de preşedinte al PSD sau cea de premier, în cazul în care el va câştiga alegerile prezidențiale, să fie ocupate de o femeie.

"Toată lumea vorbeşte cine o să fie prim-ministru şi şeful PSD după alegeri şi mă gândeam că... ", a spus Ponta, fiind întrerupt de o voce din sală care a afirmat că aceste funcţii ar putea fi ocupate de o femeie.

Ulterior, Victor Ponta le-a spus jurnaliştilor că nu el va decide cine va conduce PSD după alegeri dacă el va fi ales președinte, dar că sunt femei social-democrate care au o imagine bună şi o experienţă politică superioară altor colegi.

"Nu decid eu, eu nu o să spun cine o să conducă PSD, asta o decide PSD, dar sunt doamne în partid care au confirmat de-a lungul anilor şi ştiţi că cel puţin cele cinci vicepreşedinte pe care le avem, multe dintre ele au şi o imagine mai bună, şi o greutate politică mult mai mare decât alţi colegi de-ai noştri", a mai spus Ponta.

Întrebat dacă vede o femeie câştigând alegerile prezidenţiale, Victor Ponta a răspuns că nu în 2014, dar că la următoarele alegeri este posibil acest lucru.

Ponta le-a mai spus jurnaliştilor că Traian Băsescu a câştigat alegerile pe greşelile adversarilor şi că el nu trebuie să greşească.

De altfel, și în discursul susținut în fața femeilor social-democrate Victor Ponta a spus că în următoarele 75 de zile nu va merge la nicio saună, ci va sta numai acasă, precizând că în această perioadă nu trebuie făcute greșeli.

Printre femeile prezente la Şcoala de vară a PDS se află Rovana Plumb, preşedintele organizaţiei de femei, Ecaterina Andronescu, ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri