Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Premierul Dacian Cioloș participă azi la dezbaterea privind legea electorală

GALERIE
ciolos
  • ciolos
- +

Premierul Dacian Cioloș participă, luni, 8 februarie 2016, la ''Ora prim-ministrului'', la Camera Deputaților, la o dezbatere pe tema legislației electorale. Ora prim-ministrului este o practică parlamentară introdusă în Regulamentul Camerei Deputaților în mai 2015.Dacian Cioloș participă pentru prima dată la o ''Ora prim-ministrului'', dezbaterea de la Camera Deputaților având tema ''Legislația electorală românească trebuie să asigure o mai bună reprezentativitate a cetățenilor''.

 

Dezbaterea are loc ca urmare solicitării semnate de liderul deputaților liberali, Eugen Nicolăescu, în temeiul articolului 206 din Regulamentul Camerei Deputaților. Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, o dată pe lună, de regulă în prima zi de luni a fiecărei luni calendaristice, are loc ''Ora prim-ministrului'', care cuprinde dezbateri politice cu participarea primului-ministru, pe probleme de interes major pentru viața politică, economică și socială, relatează Agerpres.

Dezbaterile politice din cadrul ''Orei prim-ministrului'' se pot organiza atât la solicitarea grupurilor parlamentare, cât și la solicitarea premierului.

Dacă dezbaterea are loc la inițiativa grupurilor parlamentare, acestea înaintează, în scris, tema propusă dezbaterii Biroului permanent al Camerei Deputaților. Biroul permanent îl informează de îndată pe primul-ministru, care are obligația de a participa la dezbaterea solicitată. Procedura desfășurării acestei ședințe speciale dedicate ''Orei prim-ministrului'' este diferită, în funcție de cine a solicitat dezbaterea: grupurile parlamentare ale puterii, grupurile parlamentare ale opoziției sau premierul.

Astfel, în cazul în care dezbaterea este solicitată de către deputații opoziției, aceștia au la dispoziție cinci minute pentru prezentarea temei de dezbatere, iar premierul are, la rândul său, cinci minute pentru a-și prezenta punctul de vedere. Apoi, intervin reprezentanții grupurilor parlamentare, care au la dispoziție câte cinci minute fiecare. Excepție o face majoritatea parlamentară, care are alocate 15 minute pentru intervenție. Reprezentantul deputaților neafiliați are la dispoziție două minute. La finalul dezbaterii, prim-ministrul poate să răspundă intervențiilor în cinci minute.

În situația în care dezbaterea are loc la solicitarea majorității parlamentare, prim-ministrul are la dispoziție 15 minute pentru prezentarea temei de dezbatere. Reprezentanții grupurilor parlamentare au câte cinci minute pentru intervenție, iar reprezentantul deputaților neafiliați are la dispoziție două minute. La finalul dezbaterii, primului-ministru îi sunt alocate zece minute pentru a răspunde intervențiilor, mai prevede Regulamentul Camerei Deputaților.

În cea de-a treia situație, în care dezbaterea are loc la inițiativa premierului, acesta are la dispoziție 15 minute pentru prezentarea temei de dezbatere, reprezentanții grupurilor parlamentare au câte cinci minute pentru intervenție, iar reprezentantul deputaților neafiliați are alocate două minute. La finalul dezbaterii, primul-ministru are la dispoziție cinci minute pentru a răspunde intervențiilor. 

''Ora premierului'', o componentă a controlului parlamentar asupra guvernului, este o practică parlamentară prezentă în mai multe țări europene, în Marea Britanie având o lungă tradiție. În România, această formă de control parlamentar a fost introdusă în Regulamentul Camerei Deputaților în mai 2015, premierul care a participat pentru prima dată la o astfel de dezbatere fiind Victor Ponta. Astfel, la 2 februarie 2015, încă înainte de a fi introdusă în Regulamentul Camerei ''Ora premierului'', premierul Victor Ponta, a participat, informal, la ședința de la Camera Deputaților dedicată interpelărilor, inaugurând încă de atunci această nouă practică parlamentară.

Prima ședință oficială dedicată ''Orei prim-ministrului'' a avut loc la 2 iunie 2015, la solicitarea Grupului parlamentar al PNL (în opoziție) și a avut tema "Starea economiei românești".

La 7 septembrie 2015, ''Ora prim-ministrului'' s-a desfășurat la solicitarea Grupului parlamentar al PSD (la putere), și a avut tema "Situația economică a României la momentul actual, implicațiile adoptării Codului fiscal asupra echilibrelor macro și microeconomice și măsurile privind creșterea investițiilor publice".

''Ora prim-ministrului'' din 5 octombrie 2015 a avut loc la solicitarea primului ministru și a avut tema "Evaluarea situației operaționale curente referitoare la fluxurile migratorii și posibilele influențe asupra României".

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri