Eurotrip
epimedica
franco
mesterescu

miercuri, 28.09.2016

Cum va fi anul 2016

PREVIZIUNILE SPECIALIŞTILOR: Ce drum va urma Iaşul în anul care a început?

GALERIE
Iasi
  • Iasi
- +
Noul an va aduce o creştere economică ceva mai vizibilă pentru judeţul Iaşi. Cel puţin aşa reiese din calculele pe hârtie transmise public de Comisia Naţională de Prognoză. „Ziarul de Iaşi“ a mers însă mai departe, şi a consultat oameni de afaceri din judeţ, specialişti în investiţii financiare ori imobiliare, precum şi consultanţi din IT şi turism, pentru a vă întocmi direcţia spre care va merge economia ieşeană în acest an. Sectorul IT va fi unul dintre principalele „motoare“ ale judeţului, care va trage după sine şi creşterea altor domenii de activitate, spun la unison cei intervievaţi de ziarul nostru. Totuşi, trebuie să ţinem cont şi de ce se întâmplă la nivel internaţional, acolo de unde, de fapt, se imprimă trendul pe care îl urmează ţările mai mici, cum este România, şi oraşele marginale, de genul Iaşului. Ultimele date arată o îngrijorare privind evoluţiile din China şi ţările emergente, ceea ce ridică mari semne de întrebare în privinţa creşterii economice, care s-ar putea dovedi a fi una inegală, la nivel mondial. Nici economiile din Europa şi SUA nu se simt prea bine, sunt încă în stare de refacere, nu şi-au găsit încă drumul, şi este posibil ca o criză să le afecteze, avertizează specialiştii. Cum se vor simţi toate acestea de la Iaşi? O incitantă şi interesantă analiză economică privind anul 2016, în ediţia tipărită a „Ziarului de Iaşi“.
Comentarii Facebook

(1 comentariu)

Citeste Faq
Scrie un comentariu

Toate campurile sunt obligatorii!

Cod verificare* Security Code
Toate campurile sunt obligatorii!
Comentariile cu continut licentios vor fi sterse.
Luni, 04 Ianuarie 2016, 11:48
SIBNET
Selectam colaboratori pentru activitate la domiciliu. Se poate lucra si part-time. Sunt necesare cunostinte minime de navigare pe internet, lucru cu fisiere pdf si word si minim studii medii. Numai dupa ce te hotarasti cu cea mai mare seriozitate, cere-ne detalii la adresa de email: sibnet@usa.com
Luni, 04 Ianuarie 2016, 11:48
SIBNET
Selectam colaboratori pentru activitate la domiciliu. Se poate lucra si part-time. Sunt necesare cunostinte minime de navigare pe internet, lucru cu fisiere pdf si word si minim studii medii. Numai dupa ce te hotarasti cu cea mai mare seriozitate, cere-ne detalii la adresa de email: sibnet@usa.com

Ultima ora

editorial

A mai trecut un cutremur

Radu MEȘNIȚĂ

A mai trecut un cutremur

Cu ce rămân supravieţuitorii.

Filmuletul zilei

opinii

Jubileu la Oltea Doamna

Florin CÎNTIC

Jubileu la Oltea Doamna

Cum la finele acestei săptămâni, sub aura caldă a distinsei noastre profesoare Olga Diaconu, vom serba, la invitaţia binevoitoare a colegei Diana Ionescu-Stocker revenită din Germania pentru acest prilej, trei decenii şi jumătate de la bacalaureat, vă cer îngăduinţa să reiau în cinstea dascălilor şi colegilor noştri un text publicat tot aici, în ianuarie 2015, cu gândul modest cărepetitio est mater studiorum.

Trai pe vătrai

Ioan MILICĂ

Trai pe vătrai

Fie gospodăria cât de pricăjită sau de rea, nu poate lipsi un televizor color din ea! Cu ce să-şi umple omul timpul mai bine dacă nu să ia aminte, zi de zi, la minunile puse la cale de stelele vieţii publice româneşti?

Maria Munteanca

Radu PĂRPĂUȚĂ

Maria Munteanca

Azi nu se mai poate zice că femeile fac copii „cum vrea Dumnezeu”. Azi femeile fac copii când vor ele şi când aprobă şi bărbatul. Înainte făceau săracele femei o grămadă de copii, că „aşa a vrut Dumnezeu”. Mi-aduc aminte de Maria Munteanca, era la prăşit la noi la vie, cu Ileana asta... am uitat cum îi zicea. Şşi Ileana îi zice Mariţei (aşa-i ziceam Mariei Munteanca), care făcuse vreo doişpe copii.

pulspulspuls

Răzvănel, file de poveste: Viaţa, omul, opera şi decăderea

Răzvănel, file de poveste: Viaţa, omul, opera şi decăderea

Iată, stimaţi telespectatori, cum se face că până şi în urâta viaţă publică românească oamenii fără curaj ajung până la urmă tot în mocirla politichiei. 

Caricatura zilei

La muzeu

 

Editia PDF

Bancul zilei

Sotia isi intreaba tovarasul de viata: - Spune-mi, dragul meu, cum te-ai indragostit de mine? - Vezi? Acum acest lucru te mira s (...)

Intrebarea zilei

Ce reproșuri aduceți autorităților locale?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.