Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Primăria Iaşi ne spune să stăm liniştiţi. Promite că preţul gigacaloriei nu va creşte

GALERIE
gigacalorie
  • gigacalorie
- +

În şedinţa Consiliului Local Municipal Iaşi de joi, 26 februarie 2015, pe lista de completări a Ordinii de zi s-a aflat şi proiectul de Hotărâre privind aprobarea condiţiilor de eligibilitate necesare în vederea accesării finanţării din Axa 3 POS Mediu pentru proiectul „Reabilitarea sistemului de termoficare în municipiul Iaşi în vederea conformării cu standardele de mediu privind emisiile în atmosferă şi pentru creşterea eficienţei energetice în alimentarea cu căldură urbană”, în formă reviziuită.

Consultantul Ministerului Mediului a revizuit Studiul de Fezabilitate iniţial, următoarea etapă fiind semnarea de către Primăria Municipiului Iaşi (după aprobarea Hotărârii de Consiliu Local Municipal mai sus amintită) a unui act adiţional la contractul de finanţare care vizează lucrări suplimentare în valoare de circa 10 milioane de euro de executat în cursul anului 2015. Dintre investiţiile pentru modernizarea sistemului de producere şi furnizare a agentului termic pe care municipalitatea doreşte să le efectueze suplimentar amintim interconectarea magistralelor din zona centrală a oraşului (circa 5 km de traseu de reţea primară), în aşa fel încât instituţiile şi persoanele juridice din zonă (inclusiv spitale, şcoli, instituţii de cultură, lăcaşuri de cult etc.) să poată fi alimentate din două magistrale de termoficare, nu doar de una (cum se întâmplă în prezent).

De asemenea, prin revizuirea Studiului de Fezabilitate se doreşte şi reabilitarea cazanului K2 de la CET Holboca, cu precizarea că aceste lucrări se adaugă celor în valoare de 3,5 milioane de lei care vor fi executate în această vară.

Pentru a demonstra necesitatea, dar şi eligibilitatea modificării studiilor iniţiale pentru atragerea de fonduri europene suplimentare şi semnarea actului adiţional, AM POS Mediu a solicitat studii şi documentaţii administrative, pur formale, necesare a fi depuse la dosar. În aceste studii este inclus, obligatoriu, şi un „Plan tarifar”, care cuprinde o proiecţie teoretică a evoluţiei preţului la energia termică pe un număr de ani. Acest Plan cuprinde pragul maxim de creştere a tarifului (exprimat în procente), calculat de experţii Comisiei Europene (pentru proiectele pe parte de termoficare centralizată este vorba de Banca Europeană de Investiţii, prin Jaspers). De subliniat că un astfel de Plan tarifar teoretic a existat încă de la semnarea contractului de finanţare, aprobarea lui astăzi de către plenul Consiliului Local Municipal fiind o formalitate administrativă, dar obligatorie atunci când se doreşte atragerea de fonduri europene nerambursabile.

Ca o dovadă suplimentară a faptului că toate calculele sunt pur teoretice, materializate în scenarii matematice, este însuşi dosarul depus de Dalkia la municipalitate în vederea ajustării tarifului la energia termică, dupa ce, în prealabil, au fost obţinute avizele favorabile şi obligatorii din partea ANRE şi ANRSC. Deşi în acest „Plan tarifar” pentru anul 2015 prognozele matematice efectuate de către specialişti arătau posibilitatea de creştere a tarifului la energia termică cu circa 14%, în acest moment ieşenii plătesc acelaşi preţ al gigacaloriei, de 265 de lei.

Aflaţi amănunte de pe prioritatepentruiasi.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri