Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

După ce a luat pulsul în cartiere

Primarul promite să ţină cont de părerile ieşenilor. Ce va face cu 6 milioane de lei

GALERIE
chirica
  • chirica
- +

Bugetul din acest an al municipiului va suferi modificări până în ultima clipă. Primarul interimar Mihai Chirica a prezentat ieri rezultatele dezbaterilor publice organizate săptămâna trecută. În urma acestora, cheltuielile din buget urmează să fie majorate cu 5,9 milioane lei, sume ce ar urma să acopere investiţiile solicitate de cetăţenii prezenţi la dezbateri. Sumele vor fi scăzute din fondul de rezervă, stabilit în acest an la o sumă record de 10 milioane lei. 

„A fost o săptămână plină de evenimente, aproape epuizantă. Am avut o serie de dezbateri publice, dezbateri cu mediul online, scrisori, petiţii, întâlniri directe. A fost un exerciţiu unic în Iaşi, inclusiv pentru mine. Mi-am dat seama cu ocazia aceasta cât de important este ca bugetul local să treacă prin mintea cetăţenilor. Pentru prima oară, bugetul local a fost făcut invers, plecând de la ce au cerut oamenii“, a declarat primarul.

În urma dezbaterilor publice, au fost suplimentate sumele alocate organizaţiilor neguvernamentale cu 400.000 lei pentru proiecte sociale, 300.000 lei pentru cele culturale şi 350.000 lei pentru cele destinate tineretului. Au fost propuse lucrări de canalizare şi străzile Bârnova şi Alba Iulia, asfaltări pe străzile Câmpineanu, George Coşbuc, Alexandru Vlahuţă, Clopotari sau în cartierul Crucea Roşie, ca şi realizarea de parcări pe străzile Timpului, Gloriei, Bradului sau Ciurchi.

„S-a propus de către cetăţeni mutarea staţiilor de betoane din cartiere, cum este cazul celei din Canta-Păcurari, care produc praf şi zgomot. Este o problemă asupra căreia ne-am concentrat poate prea puţin. Am întâlnit un tânăr arhitect pe care l-am cooptat să colaboreze cu noi pe problemele legate de circulaţia bicicletelor. A venit deja cu idei foarte bune“, a spus Chirica.

Din centrele de cartier au fost strânse 461 de chestionare completate de cetăţeni, trei sferturi din acestea provenind din Centru, Tătăraşi şi Alexandru cel Bun. Cum fiecare chestionar completat acoperea mai multe teme, au rezultat peste 2.000 de propuneri din partea cetăţenilor. Un număr de 228 dintre acestea au vizat probleme de sănătate şi cultură, 125 s-au referit la probleme de dezvoltare urbană şi investiţii în infrastructura oraşului, 97 au abordat aspecte legate de transportul în comun, iar 91, starea parcurilor şi a spaţiilor verzi.

În cadrul şedinţei de mâine a Consiliului Local, când va fi propus spre aprobare bugetul local, se va propune alocarea faţă de sumele prevăzute iniţial a încă un milion de lei pentru sectorul ONG, 1,5 milioane lei pentru mobilier urban, toalete publice şi parcări de biciclete, ca şi a încă 2 milioane de lei pentru amenajarea unei parcări între străzile Bradului şi Orientului şi a altor două, în zona Ciurchi.

„Vineri am primit o adresă din partea PNL vizând proiecte pe care aceştia le consideră necesare. Unele le aveam deja prinse în buget, cum este automatizarea parcărilor, în­fi­inţarea de noi parcări de reşedinţă sau ame­najarea spaţiilor verzi. Asociaţia Metro­po­litană de Transport este în curs de realizare, Centrul de Industrii Creative este la nivel de studii. Au solicitat şi realizarea studiilor necesare pentru înfiinţarea unei pieţe de peşte. E o propunere pe care o putem analiza, având în vedere că Iaşul a avut o astfel de piaţă, la Hala Centrală. Avem o propunere şi pentru o piaţă de gros, pe care am putea-o amenaja pe o platformă betonată de la Fortus“, a precizat Chirica.

Proiectul bugetului local va fi dezbătut miercuri în plenul Consiliului Local, consilierii primind proiectul de hotărâre abia ieri. Proiectul prevede venituri de 605,7 milioane lei şi cheltuieli de 664,4 milioane de lei, deficitul urmând să fie acoperit din excedentul de anul trecut. Municipalitatea a prevăzut inves­tiţii de 108,2 milioane de lei, acestea fiind responsabile de cea mai mare parte a deficitului.

Chirica estimează că vor mai veni 5 milioane de euro din ultimele cereri de rambursare

Iaşul ar ajunge la încasări de 77% din totalul de 470 milioane lei

Primăria încearcă să dreagă busuiocul fondurilor europene pe ultima sută de metri. Conform primarului interimar Mihai Chirica, municipalitatea va mai încasa 21 de milioane de lei în baza cererilor finale de rambursare înaintate pentru proiectele finalizate până acum. Suma ar reduce din pierderile suferite de Primărie prin derularea Programului Operaţional Regional 2007-2013.

„Avem cereri finale de rambursare depuse deja şi de pe urma cărora trebuie să se întoarcă banii investiţi în proiectele deja finalizate. Avem 9 milioane de lei de primit pentru pasarela «Octav Băncilă», 4,4 milioane de lei pentru Axa Sud, încă 2 milioane de lei pentru zona Lăpuşneanu. Termenul de depunere a cererilor finale de rambursare este februarie 2016 şi lucrăm în continuare la acestea“, a declarat Chirica.

Conform datelor oferite de Ministerul Dezvoltării la solicitarea deputatului Anton Doboş (PNL), Primăria a derulat 13 proiecte în cadrul POR. Valoarea nerambursabilă a acestora s-a ridicat la 469,5 milioane lei. În schimb, plăţile totale efectuate de primărie au ajuns la 341,3 milioane lei, în această sumă fiind inclusă şi cofinanţarea locală. Diferenţele dintre valoarea nerambursabilă şi plăţile efectuate ajung astfel la aproape 130 milioane lei pentru proiecte precum pasajul Octav Băncilă (16 milioane lei), axa sud Podu Roş - Nicolina (13,1 milioane lei), managementul traficului (42 milioane lei), modernizarea liniilor de tramvai (9,6 milioane lei), Muzeul Municipal (4,3 milioane lei), Golia (4,8 milioane lei), refacerea zonei Lăpuşneanu - Piaţa Unirii (3 milioane lei) şi reabilitarea Splai Bahlui mal stâng (15 milioane lei).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri