Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

"Primul avion va ateriza pe noua pistă a aeroportului în două luni". Citiţi răspunsurile date de Cristian Adomniţei şi veţi afla şi alte informaţii

GALERIE
cristian adomnitei
  • cristian adomnitei
- +

Preşedintele CJ, Cristian Adomniţei, a răspuns online la întrebările adresate de cititorii Ziarului de Iaşi. "Cele doua spitale mari din Tatarasi se repara incepand din acest an. Spitalul de Copii de la toamna, iar la cel de Neurochirurgie lucrarile au inceput deja. Vorbesc despre reabilitare totala, la final vom avea doua spitale nou-noute", a răspuns şeful CJ la una din întrebări. Nici soarta Aeroportului nu a fost uitată. Au fost date informaţii legate de perioada în care noua pista a Aeroportului Iaşi va fi funcţională, de traficul aerian pe care se bazează în viitor Aeroportul, informaţii pe care vă invităm să le citiţi în răspunsurile date mai jos la întrebările puse de cititori.

Comentariile care nu au avut legătură cu subiectul şi cele care au conţinut injurii au fost şterse.

Iesean 1
Eu nu am intrebari despre proiectele iasului pentru ca oricum tot ce a fost politizat a iesit total anapoda air proiectele mari, fie si europene au fost o bataie de joc din punct de vedere al calitatii (a se vedea axa culturala cu pistele de biciclete si alte lucruri facute neprofesionist). Eu am o intrebare care ma va lumina daca merg sau nu la vot in turul 2 daca va ajunge un liberalo-democrat sau ce-o mai fi si mincinosul ponta. Va deziceti sau NU de evenimentele anti-democratice din vara lui 20012? Atat: DA sau NU. Vreau sa vad daca imbratisati aceeasi doctrina ca si seful dumneavostra, groparul PNL-ului traditional, acel individ intreresatd e liberalism cum sunt eu interesat de barbati. Deci, domnul liberal Adomnitei: Va deziceti sau nu. Atat.


Cristian Adomnitei     
Buna ziua tututror. Inainte de toate, permiteti-mi va rog sa imi cer scuze pentru ora putin mai inaintata la care am reusit sa ajung in redactie. Acest lucru se datoreaza faptului ca, la conferinta de lansare a FILIT din acest an, interesul a fost foarte ridicat si intrebarile numeroase… Asadar, sa incepem…. În legătură cu proiectele de care aminteati, acestea sunt de competenţa PMI, nu a CJ. În vara lui 2012 nu a avut loc nicio lovitură de stat, nici un puci parlamentar. Cum putem vorbi de asemenea grozăvii în condiţiile în care, în urma unei decizii a Curtii Constitutionale, preşedintele suspendat al României de atunci s-a întors pe funcţie. Pentru a aminti doar un eveniment de o importanţă capitală, care vorbeşte multe despre lovitura de stat, ţin să vă amintesc faptul că preşedinte interimar de atunci, Crin Antonescu, a promulgat legea de modificare a Legii referendumului Referendumul care urma a fi validat prin prezentarea la urne a 50% plus 1 dintre persoanele cu drept de vot. În codul de bune practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia se spune că nu este nevoie de pragul de participare pentru validarea scrutinului. Dacă ar fi fost, într-adevăr, o lovitură de stat, ar fi fi promulgat Crin Antonescu Legea Referendumului, deşi argumente erau şi atunci cum sunt şi acum? A fost doar retorica si a functionat pentru cei aflati in defensiva…

Iesean 1
De fapt poate ca revin cu ceva la subiect: dezbaterea este despre proiectele Iasului, asa cum au fost promise de alianta de trista amintire USL. 1. Care anume erau proiectele acelea? Cele mai importante 3. 2. USL s-a destramat dupa 2 anid e guvernare. CAT anume s-a realizat din 1, 2, 3. Eu am impresia ca NIMIC. Daca nimic in USL, ce ramane din nimic impartit la 2? As vreau un raspuns concret, nu politicianisme serbede pe care nu le mai crede nici tatza Florea de la Dangeni (pur exemplu).


Cristian Adomnitei     
1. Manifestul pentru Iasi. 2. Din punctul meu de vedere, Autostrada Iasi - Targu Mures, Aeroportul Iasi si Spitalul Regional de urgente. Cum puteti spune ca nu s-a facut nimic? Proiectul Aeroportului a fost la decizia mea si a plenului CJ. Poate nu va va veni sa credeti, insa peste doua luni vom primi la Iasi primul avion pe pista noua!! Dupa douazeci de ani de povesti servite de PSD si toti predecesorii mei, iata ca, in doar doi ani, alatUri de directorul Marius Bodea, desavarsim acest proiect. MISIUNE INDEPLINITA! In decembrie, va fi gata toata lungimea pistei, acum vom da in folosinta primii 1800 de metri. Autostrada este acum NUMAI in mana PSD si sper sa inceapa ceva, canva. Macar Proiectele... Proiectul Spitalului regional Iasi, in urma demersurilor facute de CJ, a primit terenul pentru constructie in comuna Miroslava, la intersectia cu Soseaua de Centura. El este prins in Acordul de parteneriat Romania - UE 2014 - 2020. Ramane doar ca Guvernul Victor Ponta sa il si semneze odata pentru ca deja a trecut jumatate de an din 2014...

dragos
va opera Wizz air -ul de pe aeroportul Iasi?


Cristian Adomnitei     
Pista noua a aeroportului va putea primi orice tip de avion, al oricarei companii care doreste sa vina sa opereze pe Iasi. Singura conditie este ca aceasta sa plateasca taxele de pasager aferente fiecarei curse. Aeroportul NU ARE NICIO posibilitate de a interveni in decizia vreunei companii de a opera zbori catre orice destinatie. Asadar, da.

ionut
Este cunoscut faptul ca Ministerul Transporturilor blocheaza avizul pentru decontarea lucrarilor de la Aeroport din bani europeni. Aveti in vedere organizarea de mitinguri de protest, pasnice, nu politice, pentru a trage un semnal de alarma asupra situatiei create si deblocarea acestei situatii ?


Cristian Adomnitei     
Ceea ce s-a intamplat pana acum la Ministerul Transporturilor este…revoltatator. Noi am conceput proiectul de finantare al aeroportului, tot, in sase luni. Comisia Europeana a declararat admis proiectul in doar 12 ore!!!!, iar la MT, pentru a da un aviz prin care Iasul sa primeasca banii, dureaza…de mai bine de cinci saptamani.. Asta in conditiile in care, pe POS T, Romania a absorbit cei mai putini bani iar verificare proiectullui nostru le-a mai luat alte cinci luni, la inceputul anului. In loc sa ne procupe cresterea abosorbtiei fondurilor europene si investitii care sa sprijine dezvoltarea acestei regiuni, Guvernul preocupa cum sa mai puna bete in roate celor care vor sa miste lucrurile…sper ca prin venirea dlui. Rus la MT sa depasim acest blocaj. Astazi chiar are loc o sedinta acolo pe acest subiect si cu participarea noastra. Nu exista nicio explicatie logica pentru ceea ce s-a intamplat pana acum, alta decat blocajul politic din partea dlui. ministru Dan Sova, membru PSD. Da, am in vedere posibiblitatea organizarii de mitinguri de sustinere a proiectului aeroportului…

ionut
In statele nordice pe langa asa numitele gropi de gunoi (sau depozite de gunoi menajer), functioneaza Centrale Electrice cu cogenerare ( care folosesc biogazul emanate de deseurile menajere stocate in buncare), si produc energie electrica. In continuarea proiectului Statiei de sortare, si a Gropii de gunoi ecologice, aveti in vedere si o astfel de Centrala cu tot ceea ce este necesar pentru functionarea ei ?


Cristian Adomnitei     
Ce spuneti dvs. este perfect adevarat. Acest lucru reprezinta o etapa ulterioara implementarii proiectului de management a deseurilor desfasurat de CJ. Este subiect de initiativa privata si licitatie insa nu i-a venit vremea inca. Cred ca peste unul, maxim doi ani de astazi inainte...

ion
Moldova e cea mai saraca zona a Romaniei; nu pentru ca n-ar avea resurse (materiale si umane) ci pentru ca a fost saracita prin desfiintarea intreprinderilor si omisa de la refacerea infrastructurii de drumuri necesare investitorilor si a fi inclusa intr-un plan national de refacere economica. Fara intreprinderi, fara conectare la reteaua nationala de transport rutier si aerian, fara locuri de munca ramane pe zi ce trece in urma tarii. Dragnea de ce pompeaza bani cu nemiluita in Oltenia ? Jiji cati bani a adus de la Ponta la Iasi ca lu' Adomnitei nu-i da...ca n-au stat capra in usl... Asadar ce aveti de gand sa faceti pentru a crea locuri de munca si a incepe infrastructura rutiera (sa nu-mi vorbiti de aeroport (morti)) dar macar de DRUMURILE judetului NESIMTITILOR


Cristian Adomnitei     
Singurele doua solutii durabile de iesire din subdezvoltarea economica in care ne aflam sunt autostrada si aeroportul. Prima e la Guvern si PSD nu face nimic pentru ea, cel de-al doilea proiect e la CJ si il voi termina anul acesta. Toate celelalte lucruri sunt complementare acestora. Nu poti genera dezvoltare daca nu ai investitii, investitiile nu vin daca nu au solutii durabile de transport al angajatilor si, mai ales, al marfurilor.

Lusi Stancu
Se resimte si la Iasi,stilul dezastruos de guvernare,practicat de Ponta.Acest stil ii este caracteristic si lui Nechita,fara sa-l copieze pe Ponta, ci tot din nestiinta de administratie.Doi oameni nepotriviti pentru a dirija o activitate necesara colctivitatii.Ponta e as la propaganda antibasista si Nechita e "as" la fotbal,mai ales la alegerile primarilor.


Cristian Adomnitei     
:) da.

Florin Alex
Sincer sa fiu, aveam o parere proasta despre dvs. inainte de a ajunge presedintele CJ Iasi. Oarecum mi-am schimbat opinia si asta nu pentru ca ati fi dovedit mari calitati manageriale ci pentru ca ati aratat ca doriti sa miscati ceva. Asta insa nu e indeajuns sa ma faca sa pun stampila la urmatoarele alegeri in dreptul numelui dvs. sau al partidului dumneavoastra. Asadar, ce proiecte, strategii si planuri de viitor aveti pentru orasul Iasi si pentru judetul Iasi? Nu as vrea sa-mi raspundeti dand vina pe unul sau pe celalalt, as vrea sa stiu ce va propuneti sa faceti si cum va propuneti sa faceti. Va multumesc!


Cristian Adomnitei     
Intrebarea dvs. este foarte generoasa. 1. Aeroportul. 2. Drumurile judetene. 3. Reparatiile la spitalul de Copii (vor incepe in aceasta toamna) si la cel de Neurochirurgie (sunt in desfasurare). La maternitatea Cuza Voda s-au incheiat si la Elena Doamna s-a facut tot ceea ce cladirea permite. 4. Apa si canalizare in ABSOLUT TOT JUDETUL pana in 2017 prin POS II de mediu si fonduri proprii. Adica ce nu s-a facut in toti cei douazeci de ani de dinainte...

andi m.
simplu si la obiect: cind vom circula cum trebuie pe drumurile judetene din Iasi? Nu ma refer doar la cele principale (gen Iasi-Vaslui), ci si la cele secundare! Sunt comune uitate de lume, cu drumuri de legatura dezastru! Dar ce vorbesc, aveti curaj sa coboriti (chiar va rog) cu mai mult de 40 la ora pe drumul de la Iasi la Breazu, sa vedeti acolo denivelari si gropi!?


Cristian Adomnitei     
http://www.icc.ro/sites/default/files/files/home_gallery_for_promotion/Blocuri/Masterplan.pdf
Cristian Adomnitei     
Suntem singurul CJ din tara care am intocmit un MASTER Plan de transport rutier. A fost aprobat in decembrie 2013 si el reprezinta imaginea corecta a nevoilor de reparatii si constructii pe drumurile judetene astazi, indiferent de culoarea politica a primarilor. Acolo veti regasi trei axe: 1. Iasi - Breazu - Movileni - Gropnita - Belcesti - Cotnari - Scobinti - Lespezi - DJ 208 - limita judet Suceava. 2. Iasi - Miroslava - Tibana - Tibanesti - (Negresti Vaslui) - Tansa - Dagata - Stanita Neamt. 3. Centura usoara a Municipiului Iasi: Vanatori Popricani - Horlesti Movileni - Bogonos Letcani - Cogeasca - Horlesti - Voinesti - Mogosesti - Ciurea - Barnova - Tomesti - Holboca. Toate aceste trei axe sunt propuse pentru finantare prin proiecte europene 2014 - 2020. Primele doua prin POR si al treilea prin Polul de crestere Iasi. In rest, toate celelalte drumuri trebuiesc reparate prin banii care se returneaza de la aeroport si prin creditul pe care vrem sa il angajam, conform cu MasterPlanul. Sper si PSD sa doreasca acelasi lucru si sa nu perverteasca politic si acest proiect. Detalii gasiti pe site-ul CJ, la sectiunea Master plan. www.icc.ro

Dan Calin
Cand o sa refaceti si drumul judetean Podu Iloaiei-Romanesti? De la Podu Iloaiei pana la Avicola Henci efectiv iti rupi masina, nu poti circula cu mai mult de 10 km la ora si nici nu ai cum sa ocolesti pt ca gropile sunt una langa alta. Va invitam la o plimbare (chiar si in interes de serviciu) pana in comuna Romanesti pt a vedea si dv. calitatea drumului.Va multumesc si astept cu nerabdare un raspuns.


Cristian Adomnitei     
http://www.icc.ro/sites/default/files/files/home_gallery_for_promotion/Blocuri/Masterplan.pdf Drumul spre Romanesti este unul dintre cele mai deficitare din judet, in primul rand datorita proastei proiectari initiale. El este practic sapat in camp, sub nivelul terenului inconjurator. Tot timpul, pe vecie, se va inzapezi primul si va fi ruinat de apele pluviale. Lucrarile pe drumul spre Romanesti, la fel ca si celelalte drumuri judetene, se vor desfasura conform MasterPlanului si cu finantarea mentionata anterior..

vbasile ioan
Ca s-a intamplat cu proiectul mult trambitat, adica acele 3 axe. una dintre ele ma intereseaza mai mult si anume - axa 1: iasi-movileni -focuri samd ce se va intampla cu acest proiect pe viitor. Pana in prezent iti rupi masina pe drumul judetean breazu-movileni, poate reusiti sa-l carpiti anul acesta, sau ramane pentru la iarna? Va intreb ca nu de alta dar vin alegerile acusica.


Cristian Adomnitei     
Toate drumurile, inclusiv cele trei axe, vor fi reparate prin lucrari de intretinere - plombari samd... Reparatiile capitale, cele care costa zeci de milioane de euro, asa cum vedeti la DJ Iasi Vaslui sau DJ Iasi Botosani, se vor face numai dupa aprobarea proiectelor europene pentru ca nici Iasul si nici Guvernul nu ar avea de unde sa plateasca asemenea sume. Pentru comparatie, TOTI banii nostri de drumuri, pentru tot, plombari, deszapezire, intretinere, sunt aprox. 2,5 milioane euro pe an!! Doar DJ Iasi Botosani costa 14 milioane de euro, la fel ca si DJ Iasi Vaslui. Am fi inceput lucrarile inca din prima zi cu soare a acestui an insa, pana acum cel putin, majoritatea PSD din CJ a votat numai impotriva proiectelor propuse, in primul rand impotriva unui acord cadru de intretinere si reparatii a drumurilor pe patru ani, doar din dorinta ca eu sa primesc injuraturi cotidiene pentru gaurile din asfalt. Nu i-a interesat defel soarta atator zeci de mii de oameni.

rodo
mai anul trecut, pontaraul ne facea capul calendar, cum ca pp-dd-ul e partidul lui basescu..cum se face ca toti pp-dd-istii, in frunte cu caracaleanul dan diaconescu, ala de ,,privatiza" oltchimul, sunt acum in barca lui ponta??


Cristian Adomnitei     
Absolut toti au primit un vot popular. Au pacalit lumea si acum huzuresc patru ani de mandat. Razandu-ne in fata...

Stefan
Din cate stiu zonele rurale din jurul Iasului nu apartin de Primaria Iasi ci de CJ. Va intreb daca aveti in plan, in urmatorii ani, sa dezvoltati comunitatile din jurul Orasului pe o raza de 20 de km in jur. A incercat primarul ceva proiecte cu extinderea zonei metropolitane pentru asfaltarea de drumuri si extinderea canalizarii dar este limitat la zona Municipiului. Inteleg ca aceste zone apartin de CJ ca si administrare. Exista vreo viziune/strategie pe termen scurt, mediu si lung pentru dezvoltarea zonelor din apropierea Iasului? Acces facil â strazi, apa si gaz.


Cristian Adomnitei     
Asa este. Toate proiectele comunelor membre din ZMI, zona metropolitana Iasi, trebuia finantate prin Polul de crestere 2007 - 2013. Pana acum absolut toti acei bani au fost acaparati de primaria Iasi pentru proiectele sale si niciun leu nu a mers catre ZMI. Axa trei, centura usoara asa cum am descris-o anterior, va trebui finantata din acest Pol 2014 - 2020. Toate celelalte utilitati, apa si canalizare in tot judetul prin POS Mediu iar drumurile prin buget si credit in cazul Masterplanlui fara Axe iar Axele unu si doi prin POR 2014 - 2020.

Catalin Onofrei
1. Ati vorbit, la un moment dat, despre constructia primului parc industrial in Iasi. La ce stadiu sunteţi cu realizarea acestui proiect? 2. Consideraţi că proiectul Aeroportului, când va fi finalizat, poate fi valorizat fără o autostradă care să lege Iaşul de Transilvania?


Cristian Adomnitei     
- faza de definitivare a Planului de urbanism zonal. În faza de finalizare a temei de proiectare pentru SF. - următoarea etapă este depunerea docmentaţiei la Ministerul Afacerilor Interne pentru obţinerea titlului de Parc industrial. - Lucrările nu pot fi demarate decât după obţinerea titulaturii de parc. Aeroportul va imbunatati considerabil economia Moldovei insa autostrada ne-ar smulge din saracie pentru totdeauna. Sa speram ca Guvernul Ponta va face pentru Moldova ceea ce este corect si nu va veni doar la cersit de voturi la toamna. Pana acum, eu nu am vazut niciun semn pozitiv pentru autostrada. Doar vorbe, cum erau, tot pe vremea PSD, la aeroportul nostru...

iesean100%
-credeti ca unificarea formatiunilor de dreapta din Iasi, in perspectiva alegerilor locale din 2016, este un proiect fezabil? -dacă da, ce veti face pentru ca el sa se infaptuiasca?


Cristian Adomnitei     
Este singura solutie pentru ca sa putem scapa de comunism in Iasi... dupa 27 de ani...

Alexandru
Iasi - Capitala Culturala 2021. Credeti in acest proiect?


Cristian Adomnitei
Daca eu cred in el?! Cred ca sunt printre putinii care si fac ceva care sa conteze cu adevarat. Spre exemplu, FILIT, Festivalul international de literatura si traduceri Iasi, cel mai mare si mai important deja din Estul intregii Europe...

Anca
Infrastructura de drumuri judetene e deficitară. Au trecut doi ani şi investiţii mari, masive, în reabilitarea DJ-uri nu prea au fost. Ce aveţi de gînd să faceţi în acest sens?


Cristian Adomnitei     
Inca o data, http://www.icc.ro/sites/default/files/files/home_gallery_for_promotion/Blocuri/Masterplan.pdf - Banii de la Aeroport + banii obtinuti in urma unui credit + MasterPlan â cel mai mare proiect de reabilitare a infrastructurii de drumuri judetene din ultimii 25 ani. Investiţiile facute in acesti doi ani de mandat sunt mai mari decat toate celelalte impreuna facute in anii dinainte... - DJ Iasi - Vaslui prin Ciurea - DJ Iasi - Botosani prin Vladeni - 2.7 km Dobrovăţ, - 2.7 km Plugari, - 3 km Cioca-Boca-Mironeasa Întreţineri curente prin îmbrăcămiţi bituminoase uşoare – 8 km Belceşti Hodora, 2 km la Cotnari, 1 km Coarnele Caprei. - Au fost alocaţi bani către comune: Schitu Duca, Răducăneni, Heleşteni, Hărmăneşti. - Finalizat 5 km de asfalt la Aroneanu – Dorobanţ. - Întreţinere cu piatră numai în 2012 cu peste 700 km. Drumul de la Gropniţa până la Belceşti drumul era extreme de rău – 12 km reparare totală – astăzi se poate circula în condiţii civilizate, pe un drum de piatră. - 2 km asfalt la Ciorteşti

Anca
Încă o întrebare aș mai avea. Ce veţi face în situaţia în care dl. Marius Bodea va fi demis din funcţia de Preşedinte al CA al Aeroportului? Simţiţi şicane politice din partea PSD cu privire la proiectul Aeroportului? Credeţi că vor avea curajul să dinamiteze acest proiect?


Cristian Adomnitei     
Incepand din acest an, PSD a facut tot ceea ce a putut pentru a bloca proiectul aeroportului. Eu insa il voi duce cu succes pana la capat. Capat la care va fi si dl. Bodea :)... In doua luni pista noua va fi operationala iar noul terminal anul viitor.

Calin Caraiman
PNL Iaşi nu a vorbit, încă, de un potential candidat la Primarie în 2016. Va ganditi la acest lucru?


Cristian Adomnitei     
Pentru orice om politic, sa fii ales primar al Iasului reprezinta cea mai mare onoare cu putinta. Mai mare decat cea de a fi ministru... Ramane doar sa te ridici la inaltimea asteptarilor oamenilor si a vremurilor...

Calin Caraiman
Cum aprecIaţi modificările aduse de Guvernul Ponta Legii Educaţiei prin OUG?


Cristian Adomnitei     
Restauratia vremurilor de trista amintire Andronescu. Intoarcerea intr-un trecut tenebros.S-a recentralizat sistemul, s-au repolitizat şcolile, se deschide poarta de a face teze de doctorat foarte proaste etc...

Bogdan Soava
Sunt locuitor al Pascaniului si as dori sa stiu ce ati facut pentru acest oras de cand sunteti presedinte CJ. V-a votat in 2012 pentru ca ati venit la Pascani si ati promis ca veti face investitii in acest oras. Imi puteti spune ce s-a facut pana acum?


Cristian Adomnitei     
De asemenea, am ecologizat groapa de gunoi si construim o statie noua de sel...are si transfer a deseurilor la Ruginoasa.
Cristian Adomnitei     
2 miliarde de lei pentru Catedrala in 2013, alte 2 miliarde in acest an. Preluarea serviciului public de alimentare cu apa si canalizare de la Prest Serv Apa catre ApaVital. Adica de la o companie capusata, falimentara si fara vreo perspectiva de a investi in retele de apa si canalizare sau in statia de epurare catre una care va investi 13 milioane de euro prin POS II de Mediu la Consiliul Judetean. 3 miliarde de lei anul trecut si alte 3 anul acesta pentru heliport la Spitalul municipal samd... Totusi, Pascaniul este un municipiu mult mai bogat decat comuna Valea Seaca spre exemplu. Adica, ajutorul merge in primul rand spre cei mai saraci...

Bogdan
Locuiesc in orasul Targu Frumos domnule Presedinte Adomnitei . Sunt in mare parte dezamagit de activitatea dvs desfasurata in folosul comunitatii in care traiesc. Am observat,din surse publice afisate pe site-ul CJ Iasi,ca anul trecut ati alocat o suma de 1400 de lei pentru sprijinirea activitatii orasului,iar la alte comune,(dar bineinteles cu primari liberali) ati alocat sume colosale pentru niste proiecte care nu cred ca au o asa mare insemnatate pentru acele comunitati. Chiar credeti ca orasul Targu Frumos merita acest tratament din partea dvs??? Faceti abstractie ca la Targu Frumos este un primar PSD si demonstrati mai mult profesionalism. Si sa stiti ca actualul PRIMAR , IONEL VATAMANU , a facut in 2 ani cat nu a facut lacheul de tataru in 12 ani. Ar trebui sa veniti si sa vedeti sa va convingeti. PS: Sa stiti ca tataru s-a dus la aripa victor chirila(asa colaborator ati avut in PNL).


Cristian Adomnitei     
Nu stiu din ce surse v-ati inspirat. Primaria Tg. Frumos a primit, doar in ultimii doi ani, 7 miliarde lei vechi de la CJ. In plus, tot CJ prin Apa Vital a schimbat toate tevile de apa canal din oras, acum reparam statia de epurare de la intrarea din oras, de langa calea ferata. De asemenea, am ecologizat groapa de gunoi si construim o statie de sel...are si transfer a deseurilor la Baltati. Adica, iarasi, ce nu a facut nimeni de la CJ vreodata in ultimii douazeci de ani pentru Targu. Ca si pentru Pascani sau altii...

Ionescu Cosmin
Domnule Adomnite, spuneti, fara ocolisuri, care este pozitia dvs si a partidului pe care il conduceti cu privire la masacrarea teilor de pe Stefan cel Mare? Astept un raspuns transant, nu unul "politic corect"


Cristian Adomnitei     
Grupul de consilieri PNL a finalizat dezbaterile si va depune un proiect de hotarare pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru "Amenajarea ecoprotectivă a Bulevardului Ştefan cel Mare şi Sfânt prin plantarea de tei argintii". Am invitat toti consilierii locali sa il sustina si sa il semneze. O asemenea decizie poate fi un punct de cotitură în restructurarea modului în care executivul Municipiului Iaşi se raportează la demersurile societăţii civile şi poate sprijini demersurile de reclădire a imaginii Primăriei Municipiului Iaşi la nivel naţional. Nu cred ca PSD va aproba acest proiect. Ar fi dati afara toti din partid....

Ionescu Cosmin
DOMNULE Adomnitei,doresc sa va spuneti punctul de vedere legat de intarzierea nepermisa la lucrarile de la pasajul din dreptul Casei STUDENTILOR,A pasarelei de la Tigarete ,a pasarelei din Nicolina si in general la toate lucrarile din oras legate de caile de rulare ale tramvaiului. Multumesc


Cristian Adomnitei     
Toate aceste proiecte sunt derulate de Primaria municipiului Iasi. Va rog, puneti aceasta intrebare domnului primar cand vine pe la Ziar... Eu pot sa va spun ca, in cazul CJ, am "mostenit" proiecte compromise doar, precum managementul deseurilor de 70 milioane de euro si drumul judetean Iasi Botosani si am reusit ca, in timp record sa le viabilizez si sa le duc spre implinire fara sa pierdem banii europeni... Si da, cred ca daca acele proiecte despre care vorbiti erau la CJ, acum ne puteam bucura de ele.

Antonov AN24
CAnd se va zbura la Paris ? Atentie , Paris si nu Beauvais !


Cristian Adomnitei     
Inca nu stim. Depinde de decizia comerciala a companiilor aeriene, in principal TAROM. Intentiile viitoare ale noastre sunt si spre Istanbul si Munchen. Decizia, repet, este a companiilor si nu a aeroportului sau a CJ. Tineti cont ca, in doar doi ani, am trecut de la UN zbor international, Viena, la SAPTE!!! http://www.aeroport.ro/aer/tavi/orar-zboruri/Orar%20zboruri%20vara%202014%20-%20din%202%20iunie.pdf

laura
Sunteţi preşedinte al CJ, aţi fost ministru al Educaţiei. Aveţi idee cum s-au desfăşurat probele la clasă în cadrul examenului de titularizare din Iaşi? Anul acesta este primul în care se dau examene la şcoli, directorii şi primarii făcând parte din comisiile de evaluare la clasă. S-au dat probe, iar candidaţii care au predat satisfăcători sunt lăsaţi să dea examen scris tot la şcolile care au posturi vacanta. Cum vi se pare această metodă? Eu cred că directorii de şcoli şi primarii din sate vor avea de unde alege şpăgile pentru posturi. Dumneavoastră ce credeţi? Aveţi atâţia primari în subordine... Cum vi se pare sistemul educaţional din judeţ? Cum se face că niciodată, nici măcar o dată la câţiva ani, nu se scot posturi de profesori la concurs în localităţi în care se poate chiar ajunge?


Cristian Adomnitei     
Prin schimbarile recente la legea educatiei, guvernul a reusit restauratia vremurilor de trista amintire Andronescu. Intoarcerea intr-un trecut tenebros.S-a recentralizat sistemul, s-au repolitizat şcolile, se deschide poarta de a face teze de doctorat foarte proaste etc... Imi pare rau, doamna, pentru faptul ca nu pot sa va dau un raspuns macar mai optimist despre cum ar putea, intr-un viitor apropiat, sa functioneze transparenta si responsabilitatea directorilor in exercitarea actului managerial in aceste conditii...

marius
Care sunt realizarile si nerealizarile din mandatul de presedinte al CJ Iasi? Care sunt planurile de viitor pentru judet si ca politician?


Cristian Adomnitei     
Intrebarea dvs. este foarte generoasa. 1. Aeroportul. 2. Drumurile judetene. 3. Reparatiile la spitalul de Copii (vor incepe in aceasta toamna) si la cel de Neurochirurgie (sunt in desfasurare). La maternitatea Cuza Voda s-au incheiat si la Elena Doamna s-a facut tot ceea ce cladirea permite. 4. Apa si canalizare in ABSOLUT TOT JUDETUL pana in 2017 prin POS II de mediu si fonduri proprii. Adica ce nu s-a facut in toti cei douazeci de ani de dinainte. http://www.icc.ro/sites/default/files/files/home_gallery_for_promotion/Blocuri/Masterplan.pdf Ca om politic, nu mai stiu cum sa fac sa promovez si mai mult si mai bine aceasta comunitate.

tudor
In cine puteti avea incredere din mediul politic iesean? Cine nu v-ar trada, cu cine v-ati alia, cu cine ati ramane, pe cine ati sustine? Ce parere aveti despre initiativa domnului Tariceanu? Cu Mihai Razvan Ungureanu ati putea realiza un proiect? Vreti alianta cu PDL?


Cristian Adomnitei     
1. Sunt foarte multi oameni onesti in politica ieseana in particular si in cea romaneasca, in general. De fapt, ei sunt majoritatea… In ei am incredere… 2. Nu exista un raspuns concret aici, totul este in continua schimbare. 3. Dl. Tariceanu si-a intinat propriile idealuri si valori si a ajuns, din Prim Ministru, un servant al PSD. 4. MRU ar putea si ar trebui sa vina acasa si sa incerece sa sprijine acest oras prin munca sa. 5. Eu as dori fuziune cu PDL. Prin urmare, daca timpul nu permite acest lucru, alianta sa fie…

lucian
Toată lumea vorbeste despre crearea locurilor de munca. Ce inseamna asta pentru Iasi? Ce locuri de munca mai pot fi create? Eu am un masterat. In domeniu nu pot lucra, ca trebuie sa am bani si rude sus-puse. Dar toate anunturile de angajare de cativa ani sunt pentru cei cu studii medii sau, rar, pentru cei cu experienta imposibila. Iar pentru a misca o hartie dintr-o parte in alta iti trebuie atestate si avize si dovezi de competenta. Ne facem toti zugravi, capsunari, vanzatori de bilete la bingo si consultanti de asigurari? Ce sanse mai au absolventii de facultati "cu traditie" sa traiasca in Iasi? Sincer, ii invidiez pe cei care lucreaza "la fabrica". Si sunt tanar... Vad ca le vin autocare inalte, spatioase, comode, la ore fixe in statii sa-i duca la Delphi, la Lear. Eu astept ca prostul RATP-ul zeci de minute, apoi ma intoxic in aerul imputit din interior. Ce locuri de munca se vor mai crea pentru oamenii tineri normali, educati, scoliti?


Cristian Adomnitei     
Crearea de locuri de munca este cel mai important obiectiv al meu. Toate celelate sunt doar instrumente prin care atingem acest obiectiv. Incepand cu aeroportul... Acest proiect ar trebui sa aduca in oras companii noi, oameni noi, bani noi. Asa incepem dezvoltarea. Initiativa este privata, suportul si infrastructura sunt publice... Eu sunt optimist in ceea ce priveste sansele dvs. de angajare intr-un orizont de timp apropiat. Va tin pumnii...

Panait Dan
Ati fost vreodata sa vedeti autogara din Pacurari, Iasi -Vest? Ce impresie credeti ca face oaspetilor din tara atunci cand coboara din autobuz in praf, caramida sfaramata, pietris sau in noroi si adulmeca de la distanta mirosul de urina de la wc-ul in care e transformat coltul blocului din apropiere? Intrebare: un oras cu pretentii ca Iasul chiar nu are nevoie de o autogara civilizata?


Cristian Adomnitei     
Bineinteles ca am fost. Intrebarea dvs. insa este pentru primar. Nici macar eu nu stiu ce solutii are primaria, daca le are... Iar eu citesc mult :)...

A. Favu
Transilvania isi face titlu de mandrie si renume din castelele satesti si nu numai. In judetul Iasi au fost si poate ceva a mai ramas din vechile castele si conace boieresti, care aveau stil si eleganta si care ar putea rivaliza cu cele ardelene. Consiliul judetean are in acest sens vreun program de renovare si introducere in circuitul turistic, precum si vreun program de educare a primarilor si satenilor in sensul cunoasterii valorii acestor monumente istorice si a importantei lor in definirea ca cetateni civilizati si nu ca niste salbatici fara trecut?


Cristian Adomnitei     
Despre cele private nu va pot spune multe. Nu cred ca stiti insa cat de putini vizitatori are Muzeul de la Ruginoasa, un loc consacrat deja... Si aceste obiective fac parte din ceea ce noi promovam peste hotare pentru a atrage investitori sau doar oaspeti pe aici... Spre exemplu, http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/invest-in-iasi-a-trezit-interes-la-tel-aviv--44278.html

iesean
Lucrarile la Bahlui mai continua?


Cristian Adomnitei     
Cat timp proiectul despre Bahlui II a fost la CJ, am lucrat intens ca sa prindem finantarea din perioada 2014 - 2020. De sase luni cel putin proiectul a trecut la Primaria Iasi si nu am mai auzit nimic despre el.

Marian
Daca se va concretiza funziunea cu PDL, cum veti face echipa cu Dumitru Oprea, cel care in 2008 v-a fost adversar in competitia pentru Primarie si care nu a avut gratulari tocmai prietenoase la adresa dvs?


Cristian Adomnitei     
Eu vreau să privesc spre viitor, nu spre trecut. Competiţia din 2008 a fost una pe care eu am încercat să o duc cu armele mele: argumente, proiecte pentru Iaşi, viziune pentru dezvoltarea acestui oraş. Nu vreau să discut despre strategia contracandidaţilor mei de atunci. Sunt dispus să trec peste chestiunile personale atât timp cât în joc sunt interesele Iaşului.

Ov
Domnule Adomnitei, Mi-ati castigat respectul pentru tot ce-ati intreprins pentru aeroport de cand sunteti la conducerea CJ. Felicitari! Astept cu nerabdare venirea Wizz Air-ului sau a altui operator low cost. Numai atunci aeroportul va putea creste cu adevarat. As avea cateva intrebari punctuale: 1) Care este probabilitatea in acest moment sa pierdem finantarea europeana pentru Aeroport din cauza abuzului Ministerului Transporturilor care amana sa semneze o hartie. 2) Care este stadiul proiectului InterUniversitas? Ultima informatie aparuta public este de acum 1 an. 3) Veti lansa anul acesta vreo licitatie pentru modernizarea (nu repararea) vreunui drum judetean? Va multumesc! Succes in continuare!


Cristian Adomnitei     
Multumesc mult. 1. Foarte mare insa sper ca in zilele urmatoare voi potea indrepta acest abuz imens al ministerului. Ceea ce s-a intamplat pana acum la Ministerul Transporturilor este…revoltatator. Noi am conceput proiectul de finantare al aeroportului, tot, in sase luni. Comisia Europeana a declararat admis proiectul in doar 12 ore!!!!, iar la MT, pentru a da un aviz prin care Iasul sa primeasca banii, dureaza…de mai bine de cinci saptamani.. Asta in conditiile in care, pe POS T, Romania a absorbit cei mai putini bani iar verificare proiectullui nostru le-a mai luat alte cinci luni, la inceputul anului. In loc sa ne procupe cresterea abosorbtiei fondurilor europene si investitii care sa sprijine dezvoltarea acestei regiuni, Guvernul preocupa cum sa mai puna bete in roate celor care vor sa miste lucrurile…sper ca prin venirea dlui. Rus la MT sa depasim acest blocaj. Astazi chiar are loc o sedinta acolo pe acest subiect si cu participarea noastra. Nu exista nicio explicatie logica pentru ceea ce s-a intamplat pana acum, alta decat blocajul politic din partea dlui. ministru Dan Sova, membru PSD. Da, am in vedere posibiblitatea organizarii de mitinguri de sustinere a proiectului aeroportului 2. Nu s-a mai intamplat nimic notabil datorita lipsei de interes a companiilor mari care sa vina sa investeasca in cercetyare alaturi de universitati. Eu am curatat de sarcini terenului si oricand noul proiect poate sa inceapa. 3. http://www.icc.ro/sites/default/files/files/home_gallery_for_promotion/Blocuri/Masterplan.pdf

iesean simplu
eu ca un om simplu din secolul XXI, care vrea sa vada asfaltat drumul pe care locuieste, va intreb, cand se incepe asfaltarea strazii Cicoarei, mai ales ca e si canalizare aici? Multumesc.


Cristian Adomnitei     
Str. Cicoarei este in municipiul Iasi. Aici doar primaria va poate raspunde.

guest
Buna ziua.As dori sa imi raspundeti la cateva intrebari: 1.Cine conduce negocierile pentru aducerea de noi operatori aerieni la Iasi? 2.Care este statutul curent al acestora cu Wizzair? 3.Este adevarat ca Iasi solicita taxe aeroportuare mari, acesta fiind unul din motivele care duc la o intarziere a unei intelegeri? 4.Ati intervenit sau veti interveni in vreun fel pentru finalizarea cu succes a unei intelegeri? 5.Sunteti de acord ca venirea unui low-cost la Iasi ar fi un lucru benefic pentru cetatenii orasului cat si pentru cei din judetele invecinate? 6.V-ati asuma eventualul esec al acestor negocieri? Va multumesc


Cristian Adomnitei     
1. Aeroportul. 2 Au venit sa prospecteze insa nu au mentionat o intentie imediata de a veni. 3. Absolut nu. Mituri urbane. 4. Da si da. 5. Da. 6. Nu pot cunoaste dinainte rezultatul vreunei negocieri. Ea trebuie sa aduca beneficii de ambele parti. Cand ele exista ai contract, cand nu exista atunci mergi mai departe.

Alina
Deja se simte o oarecare competitie intre Primarie su CJ pe zona culturala. Eu consider ca spatiul cultural trebuie sa fie deasupra celui politic. Asadar, concret, cum ati sprijinit FIE si cum va asteptati ca Primaria sa sprijine FILIT?


Cristian Adomnitei     
O buna parte din FIE inseamna, de fapt, Consiliul judetean. Filarmonica, Targul Cucuteni 5000 prin Centrul de Conservare a traditiilor, Biblioteca judeteana si Muzeul literaturii... Eu doar ma bucur ca primaria mi-a dat autoritatiile sa punem cortul (Casa FILIT) in fata Palatului Culturii. Asa cum NU ne-a dat autorizatia sa punem casutele in fata CJ, pe bulevard, pentru a avea Tragul de Paste anul acesta cu producatorii locali si cum NU ne raspund, de peste trei luni, la cererea de autorizare a casutelor pentru Targul de Craciun 2014! Iar partea cu concurenta ma bucura, pentru ca am convingerea ca daca nu organizam noi FILIT, Gala UNITER samd, nu se simtea nimeni "incurajat" sa faca altceva...

Ciovana Gabriela
In ce stadiu sunt lucrarile de la Aeroportul International Iasi? Cand va fi gata noua pista? Vorbeati la un moment dat de constructia unui parc agroindustrial.In ce stadiu e proiectul? Dar parcul industrial de care ati vorbit in trecut,in ce stadiu se afla?


Cristian Adomnitei     
Primul avion va ateriza pe noua pista a aeroportului in doua luni de acum inainte! Noul terminal, T3, va fi gata anul viitor. La fel si Transagropolis!


Ferdinand S.
Domnule presedinte, Spitalul de copii este in subordinea Consiliului judetean. Dumneavoastra ati fost ales (si v-as mai vota odata) din partea PNL, Profesorul Burlea, fost manager al spitalului si gastroentrrolog de renume este senator PNL, Managerul general al spitalului dl. dr. Radu Terinte este membru PNL. Cum vedeti faptul ca parcarea spitaluli arata ca dupa bombardament cu gropi chiar de jumatate de metru, cu praf (si chiar noroi ca din filmele de razboi daca ploua), cu caini vagabonzi in numar de peste zece, cu copaci uscati - brazi de peste 30 metri inaltime ce stau sa cada la o furtuna nu prea mare, cu tufe si iarba netunsa? Cu stima,


Cristian Adomnitei     
Cele doua spitale mari din Tatarasi se repara incepand din acest an. Spitalul de copii de la toamna, iar la cel de neurochirurgie lucrarile au inceput deja. Vorbesc despre reabilitare totala, la final vom avea doua spitale nou-noute. Stadiul la Neuro il gasiti aici: https://www.facebook.com/media/set/?setâa.439294902840860.1073742000.209224879181198&typeâ1

Cliveti Constantin
Cind veti finaliza drumul Iasi - Botşani? De ce a durează atât de mult?


Cristian Adomnitei     
In aceasta toamna. A durat mult pentru ca firma care a castigat licitatia pe vremea domnului Simirad si-a batut joc de lucrare si a trebuit sa organizam o noua licitatie. Bineinteles ca aceasta firma ne-a reclamat in instanta, loc unde a pierdut toate procesele insa a consumat si timp pretios. Acum se lucreaza intens, dupa cum puteti vedea aici: http://www.icc.ro/ro/lucr%C4%83rile-la-dj282-ia%C5%9Fi-%E2%80%93-boto%C5%9Fani-se-vor-finaliza-%C3%AEn-aceast%C4%83-toamn%C4%83-7662

daniela mutu
De ce nu ati mai organizat Targurile de Craciun si de Paste??? Ati organizat o prima editie si...gata?? Veti organiza cea de-a doua editie in 2014, cind vor avea loc alegeri??


Cristian Adomnitei     
Pentru ca Primaria Iasi a refuzat sa dea autorizatie CJ de a amplasa casutele de lemn pe pietonal. Pentru organizarea Targului de Craciun din acest an!!! am inaintat hartiile la primarie inca din luna martie si nu avem niciun raspuns pana acum.


UN IESEAN
Gheorghe Nichita este din ce in ce mai acuzator la adresa dvs si la adresa PNL. Ce aveti sa ii reprosati dlui. Gheorghe Nichita?


Cristian Adomnitei     
Metodele lipsite de etica sau onoare de a supravietui vremurilor si totala lipsa de verticalitate in a apara Iasul atunci cand acest lucru contravine intereselor sale de partid. Cu alte cuvinte, ca sa ii fie bine in PSD nu se zbate prea tare la Bucuresti pentru Iasi.

guest
Mai jos raspundeti la intrebarea simpla"va opera Wizz air -ul de pe aeroportul Iasi?" cu Da. Mie imi spuneti ca nu si-au manifestat un interes imediat, dar ca veti interveni sau ati intervenit deja in negocieri iar la utlima intrebare ca nu stiti ce si cum va fi...Cum e pana la urma? 1.Tineti cont de taxele cerute de alte aeroporturi romanesti in relatia cu Wizz? 2.Cine stabileste taxele aeroporturare si dupa ce criterii? 3.Credeti ca ne avantajeaza sa dam 370 de euro pe un zbor Tarom pana la Londra versus 150 cat e un LC? 4.Ce avantaje isi doreste CJ sa aiba dintr-un parteneriat cu Wizzair? Nu e mai bine sa va ganditi mai intai la avantajele oamenilor carora le cereti votul? Romania si regiunea Moldovei in special nu au ajuns la momentul la care sa nu se uite la o diferenta de 200 de euro.


Cristian Adomnitei     
1. Inca o data. Da, cred va opera pentru ca avem un bazin de peste 4 milioane de oameni iar ei nu pot ramane indiferenti la acest lucru si la faptul ca celelate companii ar putea veni si ele. Cel mai probabil doar primul care vine va face si profit. Acum, dupa prospectare, probabil ca isi analizeaza costurile si negocierea. Nu retin cand am spus ca am intervenit in ACEASTA negociere. Am spus ca, atunci cand oamenii sunt deschisi spre dezvoltare de noi rute, cum a fost cazul TAROM spre exemplu, intervenim cu tot ceea ce putem pentru a ii convinge sa opereze acele rute de pe Iasi. Am sentimentul ca rastalmaciti ceea ce eu am spus. 2. Fiecare aeroport are politica sa de stabilire a taxelor de aeroport, in functie de venituri si cheltuieli. Noile reglementari ale UE fac foarte grea viata unui aeroport regional daca acesta nu este subventionat. Este si cazul nostru, sub 1 milion de pasageri pe an. 3. Pretul biletului il stabileste compania. Aeroportul nu are nicio legatura. Toate comaniile care opereaza pe aeroportul Iasi platesc exact aceeasi taxa de aeroport, fie ca sunt companii regulate sau low cost. Aceasta este legea. 4. Discutia nu se poarta in termeni de avantaje pentru aeroport sau companie ci doar in cei de legalitate si de sustenabilitate economica, bineinteles. Exact acestia sunt si cei care determina in final o companie sa ia decizia, sau nu, de a opera pe Iasi.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri