Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Profi a dat în judecată Protecţia Consumatorului din cauza borcanului cu miere

GALERIE
PROFI-Floresti-Cluj-1
  • PROFI-Floresti-Cluj-1
- +

Reprezentanţii reţelei de magazine consideră că au fost amendaţi nejustificat u instituţia de control a aplicat o sancţiune din cauza modului deficitar de etichetare a mierii polifloră „Cadoul Stupului”.

Retailerul Profi se ceartă cu comisarii de la Protecţia Consumatorilor pe borcanul cu miere. Instituţia a sancţionat contravenţional unul din supermarketurile din judeţ ale companiei, iar Profi încearcă acum să-şi recupereze în instanţă banii plătiţi ca amendă. Ba mai mult, conducerea companiei se şi roagă de judecători ca să transforme amenda în avertisment în cazul în care o găseşte totuşi vinovată de unele aspecte semnalate de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor. Reţeaua de retail alimentar cu cea mai mare extindere geografică din România a atacat la Judecătoria Iaşi sancţiunile dispuse în urma unui control realizat la finele lunii august. Pe 22 august 2016, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au amendat cu 3.000 de lei supermarketul Profi din Hârlău invocând probleme de etichetare la 14 borcane cu miere polifloră, pe care le-au şi oprit ulterior de la comercializare.

Mai precis, comisarii au invocat faptul că pe eticheta de prezentare a mierii polifloră „Cadoul Stupului” nu era menţionat ambalatorul, distribuitorul, respectiv importatorul din Polonia. În termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal de constatare, Profi a achitat jumătate din minimul legal al amenzii, adică 500 de lei, pe care acum vrea însă să îi recupereze în instanţă de la instituţia de control. Prin comparaţie, anul trecut, Profi a realizat o cifră de afaceri de 2,5 miliarde lei, astfel că amenda primită reprezintă banii pe care îi produce compania, în medie, în doar o jumătate de oră, într-un singur magazin al reţelei. În actele depuse la Judecătoria Iaşi, conducerea Profi se apără şi susţine că pe eticheta de prezentare se regăseşte numele distribuitorului polonez şi adresa acestuia.

Ca atare, retailerul consideră sancţiunile ca fiind netemeinice şi nelegale. Pe lângă restituirea sumei de 500 lei achitate cu titlu de amendă, compania Profi cere magistraţilor şi anularea sancţiunii complementare de oprire de la comercializare a produselor. „În situaţia în care apreciaţi totuşi că societatea se face vinovată de unele abateri reţinute, vă rugăm să observaţi că pericolul social al faptei reţinute este redus şi, pe cale de consecinţă, vă solicităm înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a avertismentului”, se arată în documentele depuse la dosar, semnate de Daniel Cîrstea, administratorul Profi. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri