Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Provocare uriaşă pentru Primărie! Poate deveni Iașul digitalizat, un „smart city“?

GALERIE
iasi smart city
  • iasi smart city
- +
Eveniment de excepţie la sfârşitul săptămânii: peste 100 de specialişti în IT, comunicare şi domenii conexe s-au întâlnit pentru a vedea ce este de făcut, alături de Primărie, pentru ca Iaşul să îşi dezvolte digitalizarea şi să aducă municipiului titulatura de „Smart city“ („oraş inteligent“). Din păcate, una dintre concluzii a fost aceea că colaborarea cu autorităţile lasă de dorit, deşi implicarea specialiştilor este semnificativă. Cu o comunitate IT şi o societate civilă puternice, la care se adaugă avantajul că Iaşul este unul dintre cele mai mari centre universitare din ţară, Iaşului nu îi este permis să rateze o astfel de oportunitate. Fără să facă nimic, municipalitatea ieşeană a primit „pe tavă“, de la această comunitate locală, circa 30 de propuneri şi soluţii concrete pentru creşterea capacităţii de transformare digitală a oraşului. Sunt idei care ne vor face viaţa mai uşoară şi mai simplă, cât timp marea noastră majoritate avem un telefon inteligent în mâini. Provocarea Primăriei este de a identifica oportunităţi practice de colaborare prin implementarea proiectelor. Va face Primăria faţă acestei incitante provocări sau vom „bălti“ în continuare la nivelul unui oraş prăfuit, de provincie, la marginea unei Europe tot mai digitalizate?

Iaşul are şansa să deruleze un proces de digitalizare care să-i aducă într-adevăr titulatura de „smart city“ („oraş inteligent“). Cu o comunitate IT şi o societate civilă puternice, la care se adaugă avantajul că Iaşul este unul dintre cele mai mari centre universitare din ţară, provocarea Primăriei este de a identifica oportunităţi practice de colaborare prin implementarea proiectelor ce sunt propuse din societate, iar acestea nu sunt deloc puţine. Deocamdată, colaborarea lasă de dorit, deşi implicarea specialiştilor este semnificativă. O astfel de concluzie s-a conturat în urma unui eveniment desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Primărie. Peste 100 de specialişti au participat la o conferinţă pe tema digitalizării, principalii organizatori fiind Asociaţia CIVICA şi Codecamp.

Evenimentul a venit şi în contextul în care Primăria a făcut totuşi un pas în încercarea ca Iaşul să devină „un oraş digitalizat“. În ianuarie 2018, municipalitatea a aplicat, şi a fost selectată, în cadrul unui program al Comisiei Europene: „Digital Cities Challenge“. Principalul avantaj constă în faptul că experţi din afara administraţiei locale au lucrat, timp de un an, la strategia digitală a Iaşului, document care urmează să fie făcut public şi care poate constitui un punct de plecare în procesul de digitalizare.

Priorităţi în digitalizarea Iaşului

În opinia experţilor locali şi internaţionali, procesul de digitalizare a Iaşului trebuie să înceapă în patru domenii esenţiale: educaţie, administraţie, sănătate şi infrastructură. Un exemplu de bune practici prezentat în timpul manifestării a vizat AdServio. Principalul serviciu al platformei de management şcolar, înfiinţată la Iaşi în urmă cu 11 ani, constă în catalogul şcolar electronic. În momentul de faţă, există oraşe din ţară care au adoptat soluţia IT pentru toate şcolile din localitate (Alba Iulia), iar altele sunt în curs de implementare. Deşi soluţia a fost dezvoltată la Iaşi, doar circa 10 şcoli din oraşul nostru au adoptat-o (din peste 200 care beneficiază de acest sistem la nivel naţional). Cofondatorul platformei, Alex Holicov, a declarat că la Iaşi există o deschidere în acest sens, dar a sugerat că lucrurile se mişcă greu faţă de alte zone ale ţării. Între timp, AdServio se va extinde în următoarea perioadă în 13 ţări din Europa, inclusiv în Finlanda - ţară cunoscută la nivel global pentru eficienţa sistemului educaţional.

Un alt exemplu este demersul „Code for Romania“, o comunitate care adună tineri profesionişti din ţară, inclusiv din Iaşi, şi care dezvoltă pro bono soluţii IT pentru administraţia locală. În acest sens, comunitatea are deja parteneriate încheiate cu Timişoara şi Cluj, unde vor fi dezvoltate portaluri online în care primăriile vor publica date ce pot fi valorificate atât de antreprenori, cât şi de cetăţeni interesaţi. Primăriile gestionează un volum imens de date, dar acestea sunt, de cele mai multe ori, nepublicate. În intervenţia sa, Bogdan Ivănel, cofondator „Code for Romania“, a subliniat că Iaşul are toate ingredientele pentru a putea crea cu succes un astfel de portal şi a adresat o invitaţie oficială Primăriei Iaşi să adere la program, dar, deocamdată, şefii municipalităţii nu au oferit un răspuns concret. În cadrul evenimentului, au mai fost prezentate şi alte platforme/soluţii IT dezvoltate la Iaşi precum Gemini Cad Systems (industria automotive), GreenSoft (sănătate), Calemis (dezvoltarea culturii antreprenoriale), RubikHub (finanţare pentru startup-uri), Webmagnat (soluţii de automatizări - diverse domenii), Picard (asistent virtual pentru industria bancară), Fablab (spaţiu de coworking), Civic Heroes („un agregator de talente“ bazată pe un sistem de voluntariat), Startup Grind (antreprenoriat) şi Tehnopolis (incubator de afaceri).

Primăria a primit „pe tavă“ propuneri pentru digitalizare

Implicarea voluntară a specialiştilor din IT în încercarea de a produce o schimbare la nivelul administraţiei locale a dat naştere şi unui portal online intitulat iasismartcity.ro. Creat de comunitatea „Iaşi AI“, site-ul trece în revistă situaţia actuală pe fiecare domeniu relevant în parte şi prezintă propuneri pentru implementarea unor noi proiecte astfel încât Iaşul să devină, cu adevărat, un „smart city“.

„Un oraş inteligent este un ecosistem caracterizat prin existenţa unui set de procese parţial digitalizate şi care urmăreşte eficientizarea, prin intermediul soluţiilor IT, a interacţiunilor dintre locuitorii săi, administraţie şi mediul de afaceri local“, spun reprezentanţii comunităţii „Iaşi AI“.

Câteva dintre măsurile propuse de specialiştii din IT: înscrierea online în şcoli, sistem de alertă pentru cetăţeni prin SMS, controlul sistemului de iluminat public prin senzori de prezenţă, camerele video existente să fie dotate cu un sistem care să permită recunoaşterea numerelor de înmatriculare ale maşinilor, semne de circulaţie virtuale care afişează limite de vite­ză, direcţii de mers şi chiar informaţii din trafic direct pe calculatorul maşinii, panouri electronice în staţiile CTP (afişare timpi aşteptare, legături cu alte mijloace etc.), instalarea de stâlpi electrici unde pot fi încărcate trotinete şi biciclete electrice, aspersoare pe axul drumului sau pubele inteligente cu senzori ultrasonici care transmit, regulat, gradul de umplere.

În total, sunt circa 100 de propuneri ale specialiştilor IT care pot fi consultate pe site-ul menţionat mai sus. Printre acestea se numără şi unele aplicaţii de telefon, dar dezvoltarea lor nu revine neapărat în sarcina Primăriei, ci şi a specialiştilor interesaţi din afara administraţiei. Cert este că, la nivel local, mediul IT şi societatea civilă sunt deschise mai mult ca oricând în sprijinirea municipalităţii în procesul de digitalizare, iar ceea ce rămâne de făcut este ca părţile să găsească punţi de colaborare pentru ca proiecte precum cele enumerate mai sus să poată fi dezbătute şi implementate.

„Comunitatea IT reprezintă un real avantaj pentru Iaşi, întrucât aceasta s-a dezvoltat treptat, reuşind să devină o adevărată locomotivă a economiei locale. Municipalitatea ieşeană a primit de la această comunitate aproximativ 30 de propuneri şi soluţii pentru creşterea capacităţii de transformare digitală a oraşului. Ultimii ani reprezintă dovada clară că specialiştii IT s-au integrat perfect în dinamica Iaşului“, a declarat primarul Mihai Chirica, edilul participând, vineri, la o parte dintre discuţii.

Rămâne de văzut dacă şi municipalitatea va putea ţine ritmul cu modul în care actori din societate au ales să se implice în procesul de digitalizare a oraşului.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri