Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Radu Botez: Dacă îmi vopseam părul în verde aș fi obținut o notorietate mai mare

GALERIE
radu
  • radu
- +

Reprezentanții ALDE Iași, Radu Botez, Varujan Vosganian și Vasile Șalaru, au susținut o conferință în care au dezbătut mai multe probleme înainte de alegerile locale. Aflați ce a spus candidatul la Primărie:

Radu Botez: Mai există o singură săptămână de campanie, o campanie, după cum am spus și cu alte ocazii, destul de anostă. Ploaia din ultima vreme a contribuit și mai mult la liniștea acestei campanii. Sigur noi ca un partid nou am fost dezavantajați în această campanie. Creșterea notorietății, cel puțin în ceea ce mă privește, nu a fost ușor de realizat, în momentul și modul în care am încercat de a păstra limitele legii în această campanie. Chiar discutam cu colegii mei, probabil dacă îmi vopseam părul în verde aș fi putut obține o notorietate ceva mai mare, dar de fapt avem o decență a lucrurilor. Probabil, după cum ați văzut, am încercat să venim cu proiecte clare, fără să intrăm în can-can-uri dintr-astea electorale și în certuri, pentru că am putea obiecta la nesfârșit asupra modului în care unii au înțeles să facă campanie.

Varujan Vosganian: Îmi amintesc că în 2012 PNL susținea acerb pe Gheorghe Nichita (PSD) la primăria Iașului. În 2012 alianța cu PSD nu era „toxică”, alianța cu PSD era împotriva PD. O bună parte din cei care sunt acum PNL-iști datorează pozițiile și funcțiile publice acestei alianțe cu PSD și susținerii pe care au primit-o din partea majorității PSD din Consiliul Local și Consiliul Județean. Există o vorbă la români care spune că nu trebuie niciodată să scuipi acolo unde, înainte, ai tras foloase. Nu este o atitudine politică prea corectă aceasta. Îmi amintesc că în 2015, la începutul anului, un domn de la PNL, cred că Tomashevchi îl chema, răcnea ca din gură de șarpe că eu trebuie să plec din PNL.

Reporter: Cum vedeți campania,  în special  a pliantului PNL?

Varujan Vosganian: În legătură  cu aceste pliante, eu am avut întotdeauna o atitudine de condamnare a acestor practici și îmi pare rău că PNL a coborât atât de jos în campanie. Eu am făcut împreună cu PNL multe campanii în Iași, niciodată până acum PNL, iertați-mă că folosesc acest cuvânt, nu s-a pretat la așa ceva. Câtă vreme PNL a fost singur, eu nu îmi aduc aminte ca noi să fi recurs la astfel de practici. Aceasta broșură este clar că vine din contaminarea PNL-ului, contaminare previzibilă: când un sănătos și un bolnav stau alături, niciodată bolnavul nu se contaminează de sănătatea celuilalt, ci, cel sănătos se contaminează de la cel bolnav. PNL merge pe o direcție periculoasă și pentru el și pentru urbea noastră. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri