Chirica: 4 dosare / Alexe: 3 dosare. De ce totuşi cei doi nu au motive de îngrijorare până în ziua alegerilor?
Daca cei doi vor câstiga la viitoarele alegeri locale înca o tura în fruntea insti (...)
citeste totjoi, 28.03.2024
Reprezentanții ALDE Iași, Radu Botez, Varujan Vosganian și Vasile Șalaru, au susținut o conferință în care au dezbătut mai multe probleme înainte de alegerile locale. Aflați ce a spus candidatul la Primărie:
Radu Botez: Mai există o singură săptămână de campanie, o campanie, după cum am spus și cu alte ocazii, destul de anostă. Ploaia din ultima vreme a contribuit și mai mult la liniștea acestei campanii. Sigur noi ca un partid nou am fost dezavantajați în această campanie. Creșterea notorietății, cel puțin în ceea ce mă privește, nu a fost ușor de realizat, în momentul și modul în care am încercat de a păstra limitele legii în această campanie. Chiar discutam cu colegii mei, probabil dacă îmi vopseam părul în verde aș fi putut obține o notorietate ceva mai mare, dar de fapt avem o decență a lucrurilor. Probabil, după cum ați văzut, am încercat să venim cu proiecte clare, fără să intrăm în can-can-uri dintr-astea electorale și în certuri, pentru că am putea obiecta la nesfârșit asupra modului în care unii au înțeles să facă campanie.
Varujan Vosganian: Îmi amintesc că în 2012 PNL susținea acerb pe Gheorghe Nichita (PSD) la primăria Iașului. În 2012 alianța cu PSD nu era „toxică”, alianța cu PSD era împotriva PD. O bună parte din cei care sunt acum PNL-iști datorează pozițiile și funcțiile publice acestei alianțe cu PSD și susținerii pe care au primit-o din partea majorității PSD din Consiliul Local și Consiliul Județean. Există o vorbă la români care spune că nu trebuie niciodată să scuipi acolo unde, înainte, ai tras foloase. Nu este o atitudine politică prea corectă aceasta. Îmi amintesc că în 2015, la începutul anului, un domn de la PNL, cred că Tomashevchi îl chema, răcnea ca din gură de șarpe că eu trebuie să plec din PNL.
Reporter: Cum vedeți campania, în special a pliantului PNL?
Varujan Vosganian: În legătură cu aceste pliante, eu am avut întotdeauna o atitudine de condamnare a acestor practici și îmi pare rău că PNL a coborât atât de jos în campanie. Eu am făcut împreună cu PNL multe campanii în Iași, niciodată până acum PNL, iertați-mă că folosesc acest cuvânt, nu s-a pretat la așa ceva. Câtă vreme PNL a fost singur, eu nu îmi aduc aminte ca noi să fi recurs la astfel de practici. Aceasta broșură este clar că vine din contaminarea PNL-ului, contaminare previzibilă: când un sănătos și un bolnav stau alături, niciodată bolnavul nu se contaminează de sănătatea celuilalt, ci, cel sănătos se contaminează de la cel bolnav. PNL merge pe o direcție periculoasă și pentru el și pentru urbea noastră.
Cuvinte cheie: + radu botez, păr verde
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Modificări: Tramvaiul 6 (Dacia – Târgu Cucu) va circula până în Tătăraşi Nord
Orașul din România de două ori mai mare decât Bucureștiul în care mulţi ieşeni îşi petrec vacanţa
Philipp Plein şi-a părăsit logodnica pentru o ieşeancă. Tânăra din Paşcani e însărcinată
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei
Prahova: Bărbat ucis cu un singur pumn după o ceartă pe modul în care a parcat maşina
Dan Şucu anunţă că merge cu galeria Rapidului la meciul cu U. Craiova
Preţul aurului a urcat joi la 327,8351 lei/gram, o nouă valoare record
Nou scandal: Postări cu soldaţi israelieni care se joacă cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza
Prefectul Cojocaru acuză conducerea Aeroportului Iaşi de "politizare cu penali"
Conferința ,,BRICS și ordinea economică mondială”, la sediul Academiei Române din Iași
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Ministrul Energiei explică modul cum va fi aplicată schema de plafonare la gaze şi energie
Noi măsuri în privinţa sistemului electronic RO e-Factura. Ce măsură anunţă Guvernul
Integritatea hibridă a lui Herman von Hebel, preşedintele Comisiei Pre-Vetting din Republica Moldova
STUDIU - Gheaţa polară se topeşte şi modifică rotaţia Pământului: Timpul însuşi este afectat
Grav accident rutier în Dolj, unde două maşini s-au ciocnit, iar una a luat foc
Luis Enrique şi Hansi Flick, pe lista scurtă pentru a-i succede lui Xavi la FC Barcelona
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 date Ucrainei vor fi doborâte
Ucraina afirmă că a doborât peste noapte 26 de drone de atac ruseşti
Beyoncé, vedeta pop de culoare din Texas, îşi lansează primul album country
Grecia: Cele mai ridicate temperaturi pentru luna martie din ultimii douăzeci de ani
Nissan va investi în unitatea de vehicule electrice Ampere a grupului Renault
Prima Doamnă Jill Biden a scris o carte pentru copii despre pisica de la Casa Albă
Sonda japoneză SLIM a supravieţuit celei de-a doua nopţi pe Lună
Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale
PSD Iaşi anunţă că un nou primar PNL va candida pe listele lor la alegerile locale
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Dan CONSTANTINMoştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
George ŢURCĂNAŞUDespre discursul regionalist din Moldova (II) |
Bogdan ILIESCUSpărgătoarea de coduri |