Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Rafee

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

În cinstea jubileului, mă gândesc doar să spun ceva despre un prieten care m-a învăţat un cuvânt nou.

Sistemul meu organizat de arhivare îmi semnalează că acest articol poartă numărul 150. De o sută şi cincizeci de săptămâni, necontenit, scriu în acest colţ de pagină, la invitaţia lui Toni Hriţac. Sunt, în sistemul antic, trei jubilee. Prilej, deci, de jubilaţie.

Chiar cu riscul unor surâsuri maliţioase, am publicat aici multe comentarii elogioase şi entuziaste despre oameni, cărţi sau evenimente culturale care mi-au plăcut amorţindu-mi, câteodată, simţul critic care se cuvine a fi necruţător şi liber. Am dat curs unor astfel de "exerciţii de admiraţie" dintr-un calcul formativ şi educaţional asumat într-o lume care a uitat bucuria dezinteresată şi amicală a jubilaţiei. A sărbătorii profilactice şi modelatoare. A generozităţii.

Sunt invitat în aceste zile la Suceava, în oraşul meu natal, să vorbesc despre poezie, adică despre jubilaţia culturală gratuită, efemeră şi pură în însăşi substanţa ei, în ciuda asumatei mele incompetenţe în lumea criticii literare. În cinstea jubileului, mă gândesc doar să spun ceva despre un prieten care m-a învăţat un cuvânt nou. Cam aşa:

"Ceea ce surprinde la poezia lui Doru Mihai Mateiciuc, autor suceavean, lansat în presa culturală studenţească ieşeană a anilor 80, este, în primul rând, o fericită inadecvare. O rupere de ritm, o tuşă subtilă, rafinată, minimalistă, care răstoarnă neaşteptat echilibrul şi stabilitatea la care te-ai fi aşteptat de la el. Bucovinean destoinic, onest şi generos, Doru Mihai Mateiciuc are o solidă formaţie ştiinţifică, realistă, ca strălucit absolvent al Universităţii de Medicină şi Farmacie «Gr.T. Popa» din Iaşi, fiind şi astăzi unul dintre puţinii oameni pe care îi cunosc ce este literalmente devorat de muncă. De fapt, munca nu e decât un instrument pentru uriaşa lui foame de creaţie şi artisticitate şi cei care l-au văzut la lucru, în cabinetul său stomatologic de la Suceava, au fost martorii modului special în care, dincolo de rigorile ştiinţei medicale, arta stomatologului se poate învecina cu rafinamentul sculpturii în bobul de orez sau cu fineţea jocului marmoreean de nuanţe a şlefuitorului oriental.

Deşi nu este evidentă la prima vedere, inadecvarea subtilă a doctorului cu lumea este corectată, în filigran, de reverberaţiile extrem orientale ale poeziei sale, de vibraţiile spirituale pe care şi le cultivă constant, cu metodă, împătimitul de spiritualitate şi poesis care e Doru Mihai Mateiciuc. Pentru că, în cazul lui, rigoarea e de rigoare, dar poezia transcede.

În primul rând, te frapează constatarea că poetul se nutreşte din rădăcini bine definite: seva identitară bucovineană, pe care o regăseşte vegetal (iubesc această ţărână/ -un bulb de brânduşă -/cu toată suflarea/ cu toată vederea/ cu toată...), o regăsire pe care însă simte nevoia să o scoată din registrul mundan, riguros şi rece al botanicii, însufleţind-o poetic (în genunchii minusculi ai brânduşei/ lumina oftează abia auzit). Această reverenţă faţă de baştină şi, inevitabil, faţă de familie (dă-mi tată haina roasă de molii// (ai dus pe umeri drumuri fără întoarcere )// dă-mi tată haina roasă de molii/ e vremea să plec de acasă// vezi// iarba face, în urma mea, primul pas...) sunt semnele care marchează înmugurirea eu-lui poetic, o ieşire la lumină făcută, cuviincios, dar sigur printr-o respectuoasă reverenţă tradiţiei, gest ce marchează întotdeauna ieşirea în lume, desprinderea de coconul hrănitor şi sigur al căminului. Sunt, de altfel, versuri de tinereţe, din perioada şcolilor, care arată, dincolo de elanuri sau imperfecţiuni, o voce poetică autentică.

Alcătuirea acestui volum de debut este, de asemenea, neaşteptată. Doru Mihai Mateiciuc a strâns aici versuri care jalonează o aventură poetică de peste trei decenii. Bucovinean chibzuit, autorul nu s-a grăbit niciodată, precum majoritara pletoră de versificatori de circumstanţă a vremii, ci a scris doar sub dicteul frugal al nevoii personale. A publicat, când şi când, în revistele culturale ieşene ale deceniului al optulea şi al nouălea, în primul rând în «Opinia studenţească», din a cărei fabuloasă redacţie a făcut parte pe timpul studenţiei şi unde a surprins critica timpului cu o construcţie lirică în forma fixă inspirată de tradiţia niponă şi de rigorile haiku-ului, a haikai-ului sau a tankăi. Alegere estetică nu lipsită de un anume risc. Puţini cititori au cum să ştie, astăzi, detalii despre celebritatea poeziei Ultima lebădă (sub lacul încremenit/ continuă să danseze/ patinatoarea), publicată în anii '80 într-o revistă studenţească, şi apoi reluată şi în prima antologie de haikai de la noi (Florin Vasiliu - «Umbra libelulei», Ed. Haiku, Bucureşti, 1993, p.121) care, în anii aceia de obsesiv limbaj dublu, a ridicat sprânceana cenzorului de la judeţeana de partid, ajungând să vadă lumina tiparului după multe negocieri şi tergiversări.

Prima secţiune a volumului, Călătorii în miezul neîntrerupt, cuprinde o serie de poezii scrise în perioada liceului şi a studenţiei, 1978 - 1988, şi reprezintă, într-un fel, creuzetul în care, alchimic şi poetic, s-a forjat lumea şi stilul autorului. Sunt aici, creaţii distincte şi inegale, de la ecourile adolescentine ale fascinaţiei pentru locurilor natale, la contrapunctul oriental atât de contrastant cu clişeele naţionaliste sau păşuniste ale epocii, dar şi cu tiparele optzeciste ale timpului, mulate după poezia beatnicilor americani. Sunt reluate în această secţiune evenimente inaugurale precum primul tanka scris în România, Memoria (1985), străfulgerări premonitorii, Fostelor neveste sau evocarea aurorală a nevoii de definire a unui algoritm propriu din seria Poesie. E un ciclu care stă sub urgenţa definirii unei chei de lectură a tumultoasei sale vieţi interioare, o luptă tentaculară între rigoarea şi coerenţa bucovineană şi efervescenţa tăcută a erupţiei sufleteşti, stăpânită cu calm şi acoperită de artistica, rigida mască a politeţii orientale. Cu structură fixă (glasul ciocârliei/ subţire/ sprijină soarele ud).

Secţiunea a doua, a poemelor scrise la maturitate, între 1988 şi 2008, prefigurează o construcţie lirică mult mai somptuoasă, pusă de autor sub semnul Peştelui austral (prin tunelul lui kavafis pătrunzi/ biciuieşti clădirile. ploaia ne ocoleşte// avem o singură dragoste şi o singură moarte/ când pipăim zidurile cu bastonaşe albe). În aceste poeme, scrise ad libitum la intervale mai mari de timp, se ghiceşte o mai complexă organizare a materialului poetic, o nevoie de construcţie elaborată, pe măsura adâncirii experienţei de viaţă şi a gradului de rafinare a trăirilor interioare. Fatalmente însă, autorul e, totuşi, mereu prins, inevitabil aproape, între coperţile contrastante ale propriei vieţi (voi rămâne închis între extreme. aşa cum/ este/ grămăjoara de orez lipicios între beţişoare/ ţigara stinsă între cele două degete inoxidabile). Captiv fără scăpare, de asemenea, între vocile poetice dominatoare, modelatoare, castratoare sau mângâietoare ale locului, poetul simte nevoia să ne dezvăluie cea de-a doua faţetă a rădăcinilor sale, cele eterate, creionând întâi O scurtă istorie despre prietenul mihai e. Pentru ca apoi, să încheie cu O scrisoare de la vecinul nicolae l.,subtilă reverenţă către Eminescu şi Labiş, autori magici care i-au hrănit foamea de poezie decenii la rând.

Cu acest debut surprinzător, căci e, probabil, primul autor care debutează cu o «antologie», Doru Mihai Mateiciuc îşi poate Dinnouacum băga liniştit picioarele. La locul lor în botforii eleganţei şi autenticităţii, acolo unde le e locul! (stai cu picioarele în apa rece din lighean/ eşti îmbrăcat în halatul de duminică/ ai pe genunchi o carte de poezie/ şi nu-ţi vine a crede că iar ai debutat/ te gândeşti că în acelaşi timp/ cu picioarele în apa rece din lighean/ îmbrăcaţi în halatele de duminică/ cu cartea de poezii pe genunchi/ atâţia cititori râdcascătraducînjură // şi nu pot crede că iar ai debutat ).

x

Rafee - le sunt striaţiile de pe cerul gurii care, împreună cu papilele gustative de pe limbă, ne ajută să descoperim şi să experimentăm aromele, condimentele sau otrăvurile distilate ale vieţii. Ele sunt potecile încâlcite ale gustului. Poezia lui Doru Mihai Mateiciuc, prin simbioza sa neaşteptată de acurateţe ştiinţifică şi vibraţie spirituală, e asemenea unei scene bizantine de la Voroneţ pictată minimalist cu o pensulă orientală. Ca să o descifrezi trebuie să-ţi educi rafeele: (alunecând pe rafee/ limba închide clădiri albastre)".

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri