Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Regizorul Emir Kusturica vrea să realizeze un film în Crimeea

GALERIE
Emir Kusturica Foto andricgrad.com
  • Emir Kusturica Foto andricgrad.com
- +

Regizorul Emir Kusturica, premiat de două ori cu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes, intenţionează să realizeze un film în peninsula Crimeea, dar nu s-a decis dacă subiectul va fi Războiul Crimeei din anii 1850 sau evenimentele din Al Doilea Război Mondial, informează hollywoodreporter.com.

Cineastul Emir Kusturica, în vârstă de 60 de ani, a vorbit despre planurile sale la Moscova, în timpul ceremoniei de deschidere a Şcolii Naţionale de Film. Potrivit presei ruse, regizorul nu s-a decis încă dacă filmul se va concentra asupra Războiului Crimeei din anii 1850, pe care Rusia l-a pierdut în faţa unei alianţe a Franţei, Marii Britanii şi a Imperiului Otoman, sau asupra evenimentelor din cel de-Al Doilea Război Mondial.

Kusturica s-a pronunţat de repetate ori ca un susţinător al poziţiei Kremlinului în urma evenimentelor din martie de la Kiev, când revoluţia Maidan din Ucraina a dus la demiterea fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici şi la anexarea Crimeei de către Rusia.

"Rusia trebuie să protejeze etnicii ruşi care trăiesc în Ucraina şi să salveze ţara de la catastrofă", a declarat Kusturica în martie, comparând evenimentele care au loc în Ucraina cu ceea s-a întâmplat în fosta Iugoslavie la începutul anilor 1990.

Kusturica a anunţat, în urmă cu câteva luni, un alt proiect cinematografic, al cărui regizor va fi, o adaptare după romanul "Se non ora, quando?", din 1982, al scriitorului italian Primo Levi. Filmul va fi turnat în 2015, în Italia şi Belarus, ca o coproducţie a companiei franceze Cinema Soleil şi a companiei de stat pentru cinematografie Belarusfilm.

Emir Kusturica vizitează des Rusia şi susţine, în prezent, un turneu muzical în această ţară, alături de The No Smoking Orchestra.

Emir Kusturica a primit la Festivalul de Film de la Cannes prestigiosul Palme d'Or pentru peliculele "Tata în călătorie de serviciu" (1985) şi "Underground" (1995), dar şi premiul pentru regie pentru "Vremea ţiganilor" (1988). Filmul său de debut, "Do You Remember Dolly Bell?", a câştigat primul său mare premiu, Leul de Argint, la Veneţia. De asemenea, Kusturica are în palmares un debut american răsunător, "Arizona Dream" (1993), iar în 1998, el a câştigat Leul de Argint la Festivalul de Film de la Veneţia, cu "Pisică albă, pisică neagră/ Black Cat, White Cat", o scandaloasă comedie despre ţigani. Cel mai recent film al său, "Maradona by Kusturica", este un lungmetraj documentar, rod al mai multor întâlniri pe care cineastul le-a avut cu "Dumnezeul fotbalului" Diego Maradona. (Mediafax)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri