Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Replica tehnocraţilor

GALERIE
mihai chiper200
  • mihai chiper200
- +

Cioloş ţine gunoiul la vedere şi nu-l mai ascunde diplomat sub preş. A priceput, în sfârşit, că i se va pune în cârcă nu doar de către cei exersaţi de obicei să o facă, dar şi de către cei deziluzionaţi.

Tehnocraţii ies la atac. Scăpat de moţiunea de cenzură anunţată înainte de alegerile locale, premierul trece la o schimbare majoră de rol. Din sacul de box generic al politicienilor, politicosul Dacian Cioloş dă undă verde şarjelor antipoliticianiste lansate prin intermediul miniştrilor cabinetului. „A venit vremea să vorbim. Vom vorbi”, anunţă ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

Mai întâi, ministrul Muncii, Dragoş Pâslaru a condamnat pensiile speciale votate pentru aleşii locali. Dar, mai spectaculos, Cristian Ghinea a punctat într-o radiografie la rece harababura, ineficienţa şi mai ales corupţia guvernării Ponta, în care Sebastian Ghiţă ar fi implicat peste tot. Este tot o replică la tiradele împotriva lui Cioloş lansate de Victor Ponta.

Punctul pe i îl pune ministrul Justiţiei, Raluca Prună, într-un interviu pentru Hotnews. În discuţie, bineînţeles, dezincriminarea conflictului de interese al parlamentarilor, care au votat în unanimitate dreptul legal la nepotism. „Asistăm la o restauraţie (…) Restauraţia în sensul că vrem să ne întoarcem la un sistem ca acela pe care l-am cunoscut, eu ştiu, până în 2004 (...) Mai înţeleg, parafrazând, o tiranie parlamentară.” Noua tiranie parlamentară, produsă de PSD şi PNL, de care vorbeşte ministrul Justiţiei, tinde să inventeze categorii privilegiate: aleşii locali, notarii, care vor beneficia la rândul lor de un soi de imunitate pentru condamnările fără executare. Urmează, probabil, avocaţii.

Este un moment neaşteptat şi special tresărirea de orgoliu a unor oameni care nu vor să se mai lase călcaţi în picioare şi umiliţi.  Mulţi dintre ei au venit invitaţi în Guvern, cu cele mai bune intenţii, într-un moment când nimeni nu îndrăznea să-şi asume guvernarea şi s-au trezit colomniaţi de nişte pramatii penale.

Ce înseamnă ieşirea din noncombat şi recurgerea la o noua strategie de comunicare publică? Îi vor ambiţiona atât de mult pe unii dintre miniştri încât să facă mai mult sau se vor rezuma la replici punctuale? Viaţa i-a pus în situaţia să fie un avanpost împotriva politicianismului cleptocrat şi iresponsabil. Este clar că Guvernul nu poate reacţiona in corpore, mulţi membri fiind rodul compromisurilor politice, de aceea nu-l vom vedea pe pesedisul Vasile Dâncu alăturându-se miniştrilor Ghinea sau Prună. Dar şi cei care spun lucrurilor pe nume dau impresia că sub Cioloş se coace un fel de cuib de rezistenţă împotriva unor abuzuri şi fărădelegi care compromit progresele României sau a iniţiativelor ce o blochează pe viitor. Unii spun că este o reacţie la vârf împotriva opoziţiei pe care politruci de rangul doi-trei din ministere o opun măsurilor de reformă.

Trebuie adăugat că, în această conjunctură, membri ai Guvernului reacţionează mai informat şi eficace decât reprezentanţii societăţii civile. Reprezintă adevărata opoziţie faţă de parlamentarismul hoţesc întruchipat de frăţia PSD–PNL. Menţinerea agendei reformiste în atenţia publică, buna guvernare, debirocratizarea şi depolitizarea statului ori apărarea justiţiei sunt obiective vitale, dar tot mai ponosite şi lipsite de conţinut în discursul public. Neputinţa celor lucizi, mult mai puţini, se vede în frustrare. Trecem din nou printr-o etapă în care proliferează stereotipuri despre „mămăliga care nu explodează”, „greaţă”, „indiferenţă”, „demisii civice”, „epuizare socială” şi orizontul înceţoşat al unei ţări pradă sigură la întoarcerea „foştilor”.

De aceea este foarte important că agenda publică rămâne ocupată cu probleme esenţiale. Că figurilor răzleţite ale societăţii civile se adaugă şi vocile unor tehnocraţi din guvern. Că prestaţia ruşinoasă a echipei de fotbal la EURO nu va ocupa minţile românilor întreaga vară şi ar mai putea lăsa neuroni pentru lucruri serioase pentru toamnă. Că vorbim despre priorităţile unei populaţii debusolate. Că cineva încearcă să torpileze mizeriile politienilor cu argumente şi cifre. Cu alte cuvinte, Cioloş ţine gunoiul la vedere şi nu-l mai ascunde diplomat sub preş. A priceput, în sfârşit, că i se va puneîn cârcă nu doar de către cei exersaţi de obicei să o facă, dar şi de către cei deziluzionaţi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri