Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Reţelele ApaVital din sate merg pe spatele clienţilor din oraşe

GALERIE
apa
  • apa
- +
 
 

Pentru mediul rural, ApaVital a avut o pierdere de 2 milioane de euro.“La Vlădeni, apa ne costă 10 lei pe metru cub”, arată directorul companiei.

Mediul rural reprezintă o adevărată piatră de moară pentru ApaVital. În pofida consumului crescut, dat de faptul că sătenii folosesc apa şi pentru udatul grădinilor, cheltuielile ApaVital au depăşit anul trecut încasările în mediul rural cu echivalentul a două milioane de euro. “La Vlădeni, apa ne costă 10 lei pe metru cub, dar o vindem tot cu 3,5 lei. Noi, ieşenii, asigurăm un tarif suportabil în mediul rural. Este o aplicare a principiului solidarităţii, preţul faptului că am primit bani din partea Uniunii Europene”, a precizat directorul ApaVital, Ion Toma.

Conform precizărilor lui Toma, necesarul de investiţii în mediul rural este mult mai mare decât în mediul urban, fără aceleaşi beneficii. În cazul comunei Vlădeni, reprezentanţii ApaVital spun că apa din acumularea de la Hălceni nu mai corespunde calitativ, fiind necesară construirea unei alte conducte, plecând de la Bogonos, din Leţcani. Sătenii din nordul judeţului ar urma astfel să bea apă din Timişeşti, de la o distanţă de aproximativ 150 km. La Plugari, prezenţa nitraţilor în sursa subterană folosită pentru alimentarea comunei a impus construirea unei conducte de 7 km pentru a aduce apă dinspre Chişcăreni, o soluţie similară fiind aplicată şi la Lespezi sau Scobinţi. Pentru alimentarea comunei Sireţel urmează să fie realizat un foraj de mare adâncime, apa livrată în acest moment fiind nepotabilă.

Situaţia este agravată de faptul că numeroase sisteme de canalizare înfiinţate în mediul rural sunt inutilizabile, din cauza numărului redus de clienţi. ApaVital a preluat 15 sisteme de canalizare înfiinţate de primării, dar ezită să preia alte 26 de reţele. “Dacă nu îţi asiguri clienţi pentru măcar 30-40% din capacitatea proiectată, epurarea biologică nu funcţionează. Pur şi simplu bacteriile care consumă mizeria din apele uzate nu au ce să mănânce. La ţară este foarte complicat. Sunt zone în care încercăm să pompăm ape uzate din alte sate, ca să avem cum epura. Sincer, aş prefera să fac vidanjare decât o staţie de epurare, care nu este rentabilă. Nu pot, că mă amendează cei de la Mediu”, a spus Toma.

În compensaţie, ApaVital a dirijat cea mai mare parte a fondurilor europene obţinute în perioada 2007-2013 către comunele din Zona Metropolitană şi municipiul Iaşi. Din 136 milioane de euro primite în cadrul Programului Operaţional Sectorial, doar 60 milioane de lei au fost alocate restului judeţului. Această politică a ApaVital nu va putea fi însă aplicată şi în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare, în cadrul căruia se aşteaptă alocări de aproximativ 200 milioane de euro.

Până în 2018, toate localităţile cu mai mult de 2.000 de locuitori echivalenţi trebuie să beneficieze de alimentare cu apă, iar aglomerările de peste 10.000 de locuitori echivalenţi trebuie să dispună şi de reţea de canalizare. ApaVital furnizează apă în 65 de oraşe şi comune din judeţ, cu 232 de localităţi componente, din cele 98 de oraşe şi comune, respectiv 428 de localităţi. “Avem incluse în masterplanul nostru 7 axe pe care, după realizare, vom acoperi toate petele albe în privinţa alimentării cu apă. Am mers deja prin toate cele 40 de comune unde se vor face investiţii. De la începutul celei de-a doua jumătăţi a anului viitor sperăm să începem licitaţiile”, a spus Toma.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri