Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Revoluţie sau reacţiune?

GALERIE
dana tabrea200
  • dana tabrea200
- +

Mizând enorm pe coregrafie, regizorul Ion Mircioagă şi-a propus, prin recenta montare de la Ateneu, să reactualizeze comedioara lui Ion Luca Caragiale, ”Conul Leonida faţă cu reacţiunea”; scenariul său este o adaptare foarte lejeră, extrem de liberă, păstrând, însă, distincţiile de bază, dintre revoluţie (revoluţionari) şi reacţiune (reacţionari), aducând, totodată, la zi greşelile de limbă, nelipsitul comic de limbaj caragialesc.

Astfel că, aşa cum mărturiseşte în caietul-program, întrebarea ”Caragiale e contemporanul nostru sau noi suntem contemporanii săi?” devine inevitabilă, chiar dacă aceasta redă un cerc vicios. Referitor la primul aspect, distincţiile fundamentale invocate, revoluţionar este cel ce produce o transformare radicală într-un anumit domeniu, în cazul de faţă fiind vorba de schimbarea societăţii şi de înnoire politică; reacţionar este cel ce se opune progresului, retrogradul, adeptul unei mişcări care s-a dovedit un eşec, dar care ar favoriza o anumită clasă socio-politică, interesată de acapararea puterii. Actualizarea reală apare abia odată ce începem să problematizăm în felul următor: Cine sunt astăzi revoluţionarii şi cine reacţionarii? Când putem vorbi de revoluţie şi când de reacţiune, dat fiind evenimentele din decembrie 1989 sau cele din iulie 2012?

În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect, limbajul, Caragiale este acid cu deficitara folosire a termenilor limbii române, aceştia nefiind doar pronunţaţi greşit (”revuluţie”/ pentru ”revoluţie”, ”murături”/ pentru ”moratoriu”, ”fantacsia”/ pentru ”fantezie” etc.), ci, de asemenea, primind sensuri semidocte (”ipohondrie”/ în sens strict, ipohondria reprezintă acea stare de preocupare morbidă faţă de propria sănătate, putând, însă, avea şi un sens mai general, cel de nelinişte continuă). Fără îndoială, omul de rând face psihologie, dar o face pe limba sa - în traducere, nevroza înseamnă fixaţie, obsesie, conducând la exacerbarea imaginaţiei şi de-aici se ajunge la o stare de agitaţie generalizată. Cazul celor doi eroi ai comediei de faţă (Leonida, Efimiţa), înspăimântaţi de reacţiune, după o porţie serioasă de politică înainte de culcare (discuţie în contextul căreia termeni precum cei de ”republică” sau ”democraţie” devin extrem de importanţi). Actualizând, Ion Mircioagă mută serios accentele: de data aceasta, protagoniştii, un el şi o ea (George Cocoş - vehement teatral, factice, Alice Oşlobanu - o prestaţie palidă, nenaturală/ românul şi străina de meleagurile ”carpato-danubiano-pontice”) află de la ”breichinius”/ pentru ”breaking news” una, alta, despre revoluţie ori democraţie, vizitatoarea primind o lecţie lingvistico-informaţional-sexologică de integrare în spiritul balcanic, rusofil, anglofon (amator).

Din punct de vedere tehnic, regizorul este interesat de jocuri de lumini şi umbre (proiectate pe o pânză albă de fundal), de circularitatea spectacolului (acesta începe şi sfârşeşte cu o imagine coregrafico-vizuală à la Laocoon, având un mesaj cutremurător - ”Noi/ românii nu existăm”), de contre-jour, sursa luminoasă din spatele pânzei e uşor prea puternică, se văd atât siluetele trupurilor dansând în spate, cât şi, din când în când, corpurile actorilor prin pânză (dar efectul nu este deranjant, ci acest contrast devine interesant), de bufonadă, fond sonor adecvat etc. Decorul, constând din opt cutii mari de carton, este minimalist, reuşit şi (multi)funcţional (atunci când sunt suprapuse, având, într-un anume caz, rol de paravan). Costumele sunt inspirate, semnificând două dintre culorile drapelului naţional (roşu şi galben), cea de-a treia (albastru) fiind creată cu ajutorul reflectoarelor. Personajul colectiv (dansatoarele) sunt contururi ale unor fiinţe umane în negru, având costume mulate pe corp (ce-a mai rămas din noi/ românii?!), purtând mâneci de mătase suprapuse, până la cot (aducând vag cu costumul din scena de teatru în teatru din Pescăruşul lui Yuri Kordonsky, mutatis mutandis, - acolo totul e infinit mai complex), prelungite în eşarfe, servind momentelor coregrafice şi livrând semnificaţii. Coregrafia nu doar leagă scenele între ele, ci le şi susţine în permanenţă, folosind în loc de decor (un televizor atletic constituit din corpuri vii şi din voci aievea). Atmosfera de ansamblu este dată, pe lângă jocurile de lumini şi umbre deja amintite, de reflectoare care invadează cu lumină albastră spaţiul scenic în anumite situaţii. Am remarcat că se jonglează, pe de o parte, cu nuanţele eşarfelor (de la crem la galben şi de la roşu la ciclamen), iar, pe de altă parte, cu alegerile în materie de culoare a costumelor (vizitatoarea spaţiului mioritic este îmbrăcată într-o rochie roşie), pentru a transmite sau sublinia o anumită semnificaţie: în pasajele în care străina este integrată, eşarfa ciclamen nu se zăreşte, iar atunci când comunicarea dintre aceasta şi român este obturată - respectiva eşarfă (unică, de altfel, deoarece restul sunt roşii sau variante de galben) e sesizabilă. O atenţie acordată detaliului la nivel coregrafico-scenografic ori un mare noroc regizoral... Strict coregrafic, spectacolul nu excelează, pentru că performerii nu se disting prin aptitudini în acest sens, însă se remarcă Ada Lupu şi Alexandra Cantemir, apoi Anca Pascu.

Fie că proslăvim revoluţia, fie că ne îngrozeşte reacţiunea, oricum le-am interpreta cuiva din afară, puşi în situaţia de a traduce comportamentul românului, trăsăturile ce-l caracterizează şi evenimentele care i-au delimitat destinul, poate că ar trebui să explicăm laşitatea, teama, stupoarea, circumspecţia (sunt pasaje pe care se pune accent în spectacol, iar caracterul unei naţii este vizibil preluat prin intermediul dialogului, de cele mai multe doar un pretext, de către străină/ Alice Oşlobanu de la român/ George Cocoş).

(Revoluţie şi reacţiune, după ”Conul Leonida faţă cu reacţiunea” de Ion Luca Caragiale, regia Ion Mircioagă, premiera: 14 decembrie, Ateneul Tătăraşi, distribuţia: George Cocoş, Alice Oşlobanu, Ada Lupu, Alexandra Cantemir, Alexandra Bandac, Anca Pascu, Andreea Olaru, Mădălina Munteanu, Cosmina Rusu, scenografia: Nicolai Mihăilă, coregrafia: Lavinia Răileanu, asistent regie: Bogdan Pălie)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri