Eurotrip
epimedica
franco
mesterescu

duminica, 24.07.2016

EDITIE SPECIALA

"Ritualul ortodox al inmormantarii pe intelesul tuturor", de Pr. Mihail Ungureanu

GALERIE
carte
  • carte
- +

Părintele Mihail Adeodatus Ungureanu explică taina morţii şi ritualurile ortodoxe din jurul ei, pentru a lumina înţelegerea credincioşilor cu privire la această taină.

Atât preoţii, cât şi credincioşii se confruntă adeseori cu diverse probleme atunci când este vorba de ceea ce înseamnă ritual, obicei şi mai ales în ceea ce priveşte înmormântarea. O astfel de carte aduce lămuririle necesare, fiind foarte binevenită. Părintele Mihai Adeodatus Ungureanu înfăţişează elemente care sunt specifice momentului înmormântării dar si ritualurilor care urmeaza acesteia,  insemnatatea si folosul pomenirilor.  Cartea este importantă si din perspectiva pedagogică, a educaţiei religioase, fiind o sinteză a unor lucrări fundamentale din planul credinţei creştin-ortodoxe, exceland prin raţionalitatea problemelor aduse în discuţie si prin apelul la un limbaj accesibil cititorului obisnuit.

"Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor" este un îndrumar pentru toţi oamenii care se confruntă de-a lungul vieţii cu fenomenul vieţii biologice. În acelaşi timp in aceasta lucrare, creştinii si nu numai vor găsi răspunsuri la probleme punctuale legate de ritualul înmormântării: stâlpii la înmormântare, lucrurile necesare la înmormântare; întelesul si folosul parastaselor si multe altele.

Pr. ic. stav. dr. Mihail Adeodatus Ungureanu este licentiat al facultatii de Teologie Ortodoxa "Dumitru Staniloae" din Iasi. A fost trei ani redactor la Editura Trinitas unde a contribuit la aparitia a peste 35 de lucrari. A infiintat in 2006, impreuna cu Pr. ic. stav. Constantin Marciuc, ziarul Viata Parohiala. In prezent este preot paroh la parohia Miroslava II.

De marti, 30 aprilie la toate chioscurile de presa, numai cu Ziarul de Iasi!

Pret: 10 lei

In parteneriat cu: Pompe Funebre Dragan

 

Comentarii Facebook

Ultima ora

editorial

Nu e puci, ci o biată frondă

Nicolae GRECU

Nu e puci, ci o biată frondă

Vina integrală pentru toată babilonia din Liga I aparţine FRF, dar este corectă aruncarea pisicii de către Liga Profesionistă de Fotbal, organizatoarea competiţiei?

Filmuletul zilei

opinii

Boborul

Briscan ZARA

Boborul

Poporul, în ansamblul lui, nu este niciodată mulţumit, nici măcar de decizia lui care s-a întâmplat foarte de curând. Şi atunci ce sens are să te iei după el? Nu are nici măcar logică pentru că nu poţi găsi un numitor comun, un fir constant al coerenţei pe care să îl duci mai departe şi să-l foloseşti pentru a construi un raţionament. El este schimbător ca apa şi nestatornic ca vântul, iar cine se ia după el, cine se bazează pe el, greşeşte invariabil.

De la entuziasm juvenil la îngrijorări nefondate

pr. Constantin STURZU

De la entuziasm juvenil la îngrijorări nefondate

Iniţiativa Coaliţiei pentru Familie şi Constituţie, care a strâns peste 3 milioane de semnături în vederea modificării Constituţiei României, în sensul de a se menţiona explicit, în articolul 48, aliniatul 1, că "familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţităîntre un bărbat şi o femeie", nu "între soţi", cum se precizează acum, a mai parcurs o etapă legală. 

Despre Coaliţia Etc.

Sorin CUCERAI

Despre Coaliţia Etc.

Dacă te uiţi cu atenţie, Coaliţia asta pentru Familie e o chestie tare hazlie. Fiindcă ce promovează ea de fapt? Familia nucleară heterosexuală, adică fix idealul burghez de familie.

pulspulspuls

Chir Nica şi Jiji - 15 asemănări izbitoare. Oare chiar am schimbat premarele?

Chir Nica şi Jiji - 15 asemănări izbitoare. Oare chiar am schimbat premarele?

Dom'le, la cât de arogant şi plin de sine auzim că ar fi de la alegeri încoace junele premare Chir Nica atât la slujbă, cât şi la partidoi, tare ne mai mănâncă palmele să facem o micuţă, dar vioaie comparaţiune cu fostul premare, Jiji. 

Caricatura zilei

Fuziunea PMP - UNPR

Editia PDF

Bancul zilei

Un tip, mergând pe scarile unei biserici, se împiedica si exclama: – P*zda ma-tii de scara! Preotul, auzindu-l (...)

Intrebarea zilei

Care ar fi prioritatile administratiei locale pentru municipiul Iasi?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.