Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

S-a luptat pentru drepturile femeii şi s-a ales cu doi ani de închisoare

GALERIE
carmen barbalata
  • carmen barbalata
- +

 Carmen Barbălată este acuzată că a fraudat fonduri europene prin intermediul Fundaţiei Pro Women. Sentinţa justiţiei din acest caz este definitivă

 

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au finalizat procesul în care administratorul unei fundaţii din Iaşi a fost acuzat de deturnarea unor fonduri europene. Magistraţii au decis să o condamne la doi ani de închisoare cu suspendare pe Carmen Barbălată, şi cu o amendă de 80.000 de lei Fundaţia Pro Women, pe care aceasta o conduce. Unitatea nu mai are dreptul, timp de doi ani, să participe la licitaţii publice. De asemenea, magistraţii au mai decis plata unor despăgubiri de 191.000 de lei.
 
Care au fost acuzaţiile
 
Potrivit rechizitoriului, Fundaţia Pro Women a fost implicată în mai multe programe cu finanţare europeană, iar unul dintre acestea, în valoare de 1,7 milioane de lei, a fost retras de către stat după ce ar fi fost constatate mai multe nereguli. Retragerea acelei finanţări a făcut ca fundaţia să rămână cu datorii fiscale, ceea ce, conform susţinerilor DNA, ar fi făcut ca Pro Women să fie neeligibilă pentru obţinerea unei noi finanţări. „Cu toate că înregistra obligaţii fiscale la bugetul de stat, la 11 noiembrie 2010, fundaţia, reprezentată de preşedintele său, a depus la Ministerul Muncii cererea de finanţare pentru proiectul «Investiţia în resursa umană».
 
Concomitent, învinuita Carmen Barbălată a semnat şi depus la POSDRU declaraţia de eligibilitate, în care declara în fals că fundaţia nu înregistrează obligaţii fiscale”, se arată în rechizitoriu. Potrivit legii, orice fundaţie are două coduri fiscale, iar procurorii DNA spun că Barbălată ar fi trimis ministerului doar certificatul de atestare fiscală prin care nu figura cu datorii la stat. „Cercetările au vizat inclusiv respectarea procedurilor de lucru de către funcţionarii AM POSDRU, constatându-se că pe acest lanţ al avizărilor au existat deficienţe care au dus la atribuirea ilegală a contractului, acest fapt fiind rezultatul necunoaşterii dispoziţiilor referitoare la posibilitatea alocării a două coduri de identificare fiscală pentru o fundaţie, coroborat cu neglijenţa manifestată în verificarea certificatului de atestare fiscală”, au mai spus procurorii DNA.
 
În traducere liberă, anchetatorii spun că funcţionarii care s-au ocupat de dosarul fundaţiei habar nu aveau că fundaţiile au două coduri fiscale! Ulterior, fundaţiei i s-a aprobat proiectul şi a primit o finanţare europeană în valoare de 1,54 de milioane, din care mai bine de 190.000 au fost decontaţi.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri