Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

S-au sucit liberalii ieșeni: au pledat pentru extinderea Penitenciarului din Copou

GALERIE
sedinta
  • sedinta
- +

Primarul Chirica: „Suntem între ciocan şi nicovală, ne presează de pe ambele părţi cu aceeaşi forţă”. PUZ-ul de extindere nu a trecut pentru că un liberal a lipsit, şi în aceste condiţii, colegii lui s-au abţinut. E foarte probabil ca proiectul să revină în plenul Consiliului Local. Proiectul pasajului de pe A. Panu a fost aprobat, iar cel pentru pasajul din Copou a fost amânat.

Planul urbanistic de extindere a Penitenciarului pe actualul amplasament din Copou a fost la un pas să fie ieri votat de către Consiliul Local (CL). Liberalii au pledat pentru aprobarea proiectului, dar un coleg de-ai lor a lipsit de la vot astfel că planul urbanistic a fost respins a doua oară în plen. Totuşi, având în vedere schimbarea de optică a liberalilor este de aşteptat ca proiectul să revină în plen într-o şedinţă ulterioară. Sursele „Ziarului de Iaşi” spun că, de fapt, consilierii PNL nu agreează ideea votării proiectului, dar în partid s-a stabilit să fie dat un aviz favorabil. Zilele trecute, la nivelul comisiilor de specialitate, aceiaşi consilieri PNL au respins proiectul, iar liderul de grup Ciprian Bostan declarase atunci pentru ZDI că un astfel de vot va fi dat şi în plen. Însă, ieri, liberalii s-au întors la 180 de grade şi doar faptul că un coleg de-ai lor (Eduard Boz) a absentat la vot a determinat ca planul urbanistic să fie respins.

În ceea ce priveşte pasajele subterane, consilierii au dat undă verde celui de pe str. Anastasie Panu, în timp ce pasajul din Copou va fi supus aprobării într-o şedinţă următoare după clarificarea unor detalii tehnice. Pasajul de pe Panu a fost aprobat în condiţiile în care şi compania Iulius a confirmat că strada nouă de legătură spre Palas Campus, pe lângă Şcoala „Gh. Asachi”, va fi proiectată ţinându-se cont de pasajul propus de Primărie.

Cum s-au desfăşurat dezbaterile pe planul Penitenciarului

Proiectul de extindere a unităţii a stârnit cele mai ample discuţii în plen. Cu toate că respingerea planului urbanistic părea o formalitate, având în vedere declaraţiile anterioare ale liderilor de grupuri politice din CL, proiectul a fost la un pas de a fi aprobat. Încă din debutul dezbaterilor, primarul Mihai Chirica şi liberalii au susţinut necesitatea adoptării proiectului, la pachet cu demararea unor negocieri cu Ministerul Justiţiei pentru o viitoare relocare a puşcăriei în afara municipiului Iaşi. Aceştia au invocat că România riscă declanşarea unei proceduri de infringement din cauza condiţiile actuale de detenţie.

La Iaşi, conform planului Ministerului Justiţiei, ar urma să fie amenajate noi pavilioane care să găzduiască 600 de locuri, iar acest proiect face parte din măsurile asumate la nivel european cu termen de finalizare anul 2023. Primarul s-a declarat de acord cu desfiinţarea Penitenciarului din Copou, dar, în acelaşi timp, spune că există un conflict instituţional cu MJ care trebuie rezolvat.

Potrivit lui Mihai Chirica, acest conflict poate fi soluţionat printr-un parteneriat care să ducă, în final, la relocarea Penitenciarului, dar edilul nu a oferit un orizont de timp pentru mutarea unităţii. „Suntem între ciocan şi nicovală, ne presează de pe ambele părţi cu aceeaşi forţă. Orice pas este un pas greşit dacă nu-l facem raţional. Raţiunea trebuie să ne împingă să găsim soluţia optimă pentru că de asta suntem aici – ca să putem decide raţional. (...) Mă interesează şi problema lor, mă interesează şi problema mea. Problema mea e că acel Penitenciar nu stă bine acolo, iar a lor este că trebuie să-şi rezolve o problemă de ţară”, a spus, în timpul discuţiilor, primarul Chirica.

Ulterior, liberalii au încercat să-şi justifice avizul favorabil prezumtiv formulând diverse amendamente şi condiţionări pentru aprobarea planului urbanistic. Pentru o astfel de soluţie, în modul invocat de primar, s-au pronunţat şi cei doi consilieri ai PMP astfel că, aparent, proiectul urma să fie adoptat. Totuşi, la votarea primului amendament, propus de PNL, a absentat Eduard Boz, iar liberalii au conştientizat că nu au destule voturi pentru a da undă verde planului de extindere astfel că, la votul final pe proiect, s-au abţinut.

De cealaltă parte, consilierii USR şi PSD s-au declarat încă de la început împotriva proiectului şi au avut argumente similare, cel mai important vizând oportunitatea extinderii unităţii de detenţie în zonă rezidenţială.

Amintim că, prin proiectul urbanistic propus, suprafaţa construită Penitenciarului se va dubla, iar suprafeţele dedicate circulaţiilor, parcajelor şi spaţiului plantat vor fi diminuate. Unitatea de detenţie are un teren cu o suprafaţă de 5,3 hectare. „În cazul în care se va reloca Penitenciarul Iaşi, clădirea propusă, având structura de rezistenţă din cadre din beton armat, va putea fi refuncţionalizată pentru a servi unei alte destinaţii”, este unul dintre argumentele unităţii pentru aprobarea planului urbanistic.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri