Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

SCANDAL MAJOR LA BAC: 108 candidați, eliminați pentru fraudă, 40 de profesori sunt cercetați

GALERIE
colegiu unirea bihor
  • colegiu unirea bihor
- +

 Un număr de 108 candidați din cei 191 care au susținut examenul de bacalaureat la Colegiul Tehnic "Unirea" din Ştei (Bihor), unde există suspiciuni de fraudă, au fost eliminați, iar aproximativ 40 de cadre didactice sunt cercetate disciplinar, fiind depusă și o sesizare penală la Poliție.

Șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bihor, Nicolae Avram, a declarat, marți, corespondentului MEDIAFAX, că 108 candidați care au susținut una dintre probele de la bacalaureat la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei au fost eliminați.

Conform sursei citate, aceștia au susținut una din probe în zece săli de clasă, unde profesorii supraveghetori și membrii comisiei de bacalaureat ar fi fost implicați în fraudarea examenului.

În școala respectivă au susținut examenul 191 de cadidați în 14 săli, iar în zece dintre acestea s-ar fi copiat.

”Am studiat imaginile înregistrate de sistemele de supraveghere video și se vede clar cum candidații schimbau între ei ciornele, fiind ajutați chiar de către profesorii supraveghetori”, a declarat inspectorul școlar general.

Avram a precizat că aproximativ 40 de cadre didactice, respectiv toată comisia de bacalaureat și ceilalți profesori implicați, sunt cercetați disciplinar.

”Am depus și o sesizare penală la Poliția Ștei pentru fraudarea examenului”, a declarat Nicolae Avram.

Conform sursei citate, polițiștii și procurorii vor continua ancheta, urmând să fie audiați atât candidații cât și profesorii implicați.

Ministerul Educației anunţa, în urmă cu două zile, că cercetează un caz de fraudă la bacalureat, la Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, unde, în zece din cele 14 săli, profesorii asistenți au fost înregistrați permițându-le candidaților să copieze și chiar ajutându-i.

Urmare a unei sesizări privind existenţa unor similitudini între 42 de lucrări la matematică provenind din centrul de examen Colegiul Tehnic ”Unirea” din Ştei, judeţul Bihor, Comisia Judeţeană de Bacalaureat a dispus analiza înregistrărilor din toate cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), informa Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS).

"În urma analizei înregistrărilor, s-a constatat că în zece din cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba E)c), profesorii asistenţi nu au respectat toate atribuţiile prevăzute de metodologie, permiţând candidaţilor să comunice între ei şi să fraudeze examenul fie prin utilizarea unor înscrisuri interzise de metodologie, fie lăsându-i sau chiar ajutându-i să copieze unii de la alţii", potrivit comunicatului MECS.

În consecinţă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dispus duminică trimiterea Corpului de Control iar Comisia Naţională de Bacalaureat a solicitat constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a profesorilor asistenţi din sălile în care examenul a fost fraudat, dar şi a preşedintelui, vicepreşedintelui şi membrilor Comisiei de bacalaureat din Centrul de examen Colegiul Tehnic Unirea din Ştei.

De asemenea, s-a decis sesizarea în scris a organelor de cercetare penală.

La centrul de examen Colegiul Tehnic Unirea din Ştei, judeţul Bihor, au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015 elevii respectivului colegiu, dar şi elevii Colegiului Naţional "Avram Iancu" din localitate. La proba obligatorie a profilului au fost prezenţi 255 de candidaţi (184 la matematică şi 71 la istorie) din totalul celor 265 înscrişi (188 la matematică şi 77 la istorie).

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri