Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Şefii Romgaz şi-au burduşit buzunarele cu două milioane de euro

GALERIE
Romgaz1
  • Romgaz1
- +

Conform Curţii de Conturi persoanele cu funcţii de conducere din compania de stat au încasat nejustificat 2 milioane euro ca spor pentru lucrul peste program.


Producătorul de gaze Romgaz, controlat de stat, a făcut plăţi nejustificate de 11,2 milioane lei, din care 9,15 milioane lei (echivalent cu 2 milioane euro) către persoanele cu funcţii de conducere au reprezentat ”spor pentru lucru sistematic peste programul normal de lucru, fără ca acest timp să fie demonstrat prin documentele justificative”, arată raportul Curţii de Conturi pentru anul 2015, publicat pe site-ul instituţiei. Alte plăţi nejustificate, în sumă de 1,05 milioane lei, au fost făcute prin acceptarea la plată a unor situaţii de lucrări pentru investiţii, în care au fost cuprinse, în mod incorect, la articolele de deviz „utilaj” şi „transport”, cote de cheltuieli directe aferente angajatorului, reprezentând contribuţii de asigurări sociale, asigurări de sănătate, şomaj, fond garantare salarii, fond risc şi accidente, fond persoane cu handicap şi fond concedii şi indemnizaţii.

Romgaz a mai făcut cheltuieli nejustificate de 353.000 lei prin acceptarea la plată a contravalorii biletelor de avion, inclusă în costul total al biletelor de odihnă şi tratament decontate salariaţilor. Alte 622.000 lei au fost plătite nejustificat prin contractarea şi acceptarea la plată a unor servicii de consultanţă şi asistenţă juridică, în condiţiile în care entitatea avea în structura organizatorică un serviciu juridic format, în medie, din nouă jurişti, arată raportul Curţii de Conturi. Romgaz este una din cele mai profitabile companii ale statului. În primele nouă luni din 2016, profitul net al companiei a scăzut cu 27%, până la 713,7 milioane lei, în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu 18%, la 2,4 miliarde lei, activitatea producătorului fiind afectată de scăderea consumului de gaze.

Producţia de gaze a companiei a scăzut cu 27%, la 3,03 miliarde metri cubi, faţă de 4,13 miliarde metri cubi în primele nouă luni ale anului 2015. La 30 septembrie 2016, Romgaz avea 6.250 de angajaţi, mai puţini cu 1,6% faţă de perioada similară a anului trecut. Compania Romgaz, controlată de stat, alături de OMV Petrom, controlată de grupul austriac OMV, concentrează aproape toată producţia de gaze naturale a României. Acţiunile companiei se tranzacţionează pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român, cu o participaţie de 70%. Compania are în prezent o valoare de piaţă de 10,6 miliarde lei, echivalentul a 2,4 miliarde euro. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri