Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Şerban Mihăilescu, audiat la DNA în dosarul Microsoft

GALERIE
serban-mihailescu
  • serban-mihailescu
- +

Senatorul PSD Şerban Mihăilescu a venit, joi, la DNA pentru a fi audiat în dosarul licenţelor Microsoft, în care este suspectat de instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani, faptele fiind din perioada în care acesta era ministru coordonator al SGG.

Şerban Mihăilescu a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că a venit conform procedurilor, să vadă ce vor procurorii de la el.

Fostul şef al Secretariatului General al Guvernului a precizat că nu a comis niciuna din faptele prezentate în referatul DNA prin care s-a cerut aviz de la Senat pentru urmărirea sa penală în dosarul Microsoft.

Întrebat dacă se teme că va fi arestat, Şerban Mihăilescu a spus că "legea permite orice" şi a arătat că este neplăcut să ai calitatea de urmărit penal.

Şerban Mihăilescu a fost citată să se prezinte joi la DNA, după ce, în 19 noiembrie, Senatul a avizat începerea urmăririi penale a acestuia.

Procurorii susţin că Şerban Mihăilescu, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 - octombrie 2003, ar fi determinat un alt ministru să semneze HG 1473/2003, HG 470/2004 şi respectiv Contractul de licenţiere Microsoft, în condiţiile pe care le negociase în perioada în care îşi desfăşurase activitatea ca ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, respectiv acceptând oferta tehnică şi financiară transmisă de firma Fujitsu Siemens Computers, fără a-i aduce la cunoştinţă existenţa unor impedimente juridice decurgând din faptul că această firmă nu era unic distribuitor de licenţe Microsoft (pentru a beneficia de încheierea contractului prin încredinţare directă) şi fără a detalia modalitatea de stabilire a preţului, respectiv preţul practicat de Microsoft, discount-ul acordat în considerarea Guvernului României şi preţul de vânzare al Fujitsu Siemens Computers.

De asemenea, potrivit procurorilor, în perioada aprilie - noiembrie 2004, Mihăilescu ar fi pretins şi primit o parte din suma de circa 20 milioane de dolari virată de Fujitsu Siemens Computers în contul unor societăţi de tip off-shore cu titlu de consultanţă şi asistenţă tehnică aferentă contractului încheiat cu Guvernul României pentru ca, în baza influenţei pe care o avea, să asigure încheierea contractului în condiţiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers.

În dosarul Microsoft, DNA a cerut avize pentru urmărirea penală a nouă foşti miniştri - senatorii Şerban Mihăilescu şi Ecaterina Andronescu, deputatul Valerian Vreme, europarlamentarul Dan Nica, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Adriana Ţicău.

Camera Deputaţilor a aprobat, în 13 octombrie, cererea de începere a urmăririi penale a deputatului Valerian Vreme.

Preşedintele Traian Băsescu a avizat, în 3 octombrie, cererea DNA, pentru foştii miniştri Adriana Ţicău, Alexandru Athanasiu, Mihai Tănăsescu, Gabriel Sandu şi Daniel Funeriu.

În 19 noiembrie, Plenul Senatului a avizat începerea urmării penale în cazul senatorilor PSD Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu.

Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli ar fi pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Contractul cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate, susţin anchetatorii.

Potrivit DNA, contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40 la sută mai mare faţă de cel real, având la bază un necesar nefundamentat, susţin procurorii.

Direcţia Naţională Anticorupţie a fost sesizată la data de 5 iunie 2013 de către Corpul de Control al Primului-Ministru, ca urmare a acţiunii de control efectuată la Ministerul pentru Societatea Informaţională şi la Ministerul Educaţiei Naţionale, în legătură cu închirierea de licenţe educaţionale.

Întrucât din Raportul de control rezultau indicii cu privire la încheierea, în condiţii nelegale, a contractului comercial de închiriere licenţe din 15.04.2004, extins ulterior pentru produse educaţionale Microsoft, a actelor adiţionale la acest contract, precum şi a contractelor aferente derulării Programul „Sistem Educaţional Informatizat” (SEI), Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu şi respectiv a unor infracţiuni de corupţie în legătură cu derularea acestor contracte.

Mediafax

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri