Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ştiri din sport, multe şi mărunte

GALERIE
benitez-rafael
  • benitez-rafael
- +

 

 
Benitez – succesorul lui Ancelotti?
Impresarul Ernesto Bronzetti, care îl reprezintă pe Carlo Ancelotti, a declarat că Rafael Benitez, în prezent tehnician al formaţiei Napoli, va antrena echipa Real Madrid în proporţie de 99 la sută. Bronzetti a fost luni seară la Madrid, unde s-a întâlnit cu Ancelotti, demis de Florentino Perez de la Real. Impresarul italian  a mai spus că Ancelotti vrea să-şi ia un an sabatic după plecarea de la Real şi a subliniat că jucătorii madrileni au fost foarte supăraţi când au aflat de plecarea italianului, unii dintre ei izbucnând în plâns. Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că antrenorul Carlo Ancelotti nu va mai pregăti formaţia madrilenă în sezonul viitor. Demiterea lui Carlo Ancelotti era aşteptată. Tehnicianul italian, venit la Real Madrid în 2013, a câştigat în primul sezon "La Decima", al zecelea trofeu al Ligii Campionilor din istoria clubului. În schimb, în acest sezon, Real nu a câştigat niciun titlu major. Florentino Perez a menţionat că numele succesorului lui Ancelotti va fi cunoscut săptămâna viitoare. "Ar fi ideal să vorbească limba spaniolă", a spus el.
 
CSM a câştigat titlul la handbal feminin
Echipa de handbal feminin CSM Bucureşti a cucerit în premieră titlul naţional, după ce a învins, marţi, în deplasare, campioana din 2014, HCM Baia Mare, cu scorul de 20-17 (11-6), în a doua partidă din cele trei programate în finala Ligii Naţionale. În primul meci al finalei, disputat în 22 mai, la Bucureşti, CSM a câştigat cu scorul de 23-22 (13-11), astfel că scorul general este de 2-0, iar echipa din Capitală cucereşte titlul naţional în premieră. CSM Bucureşti, câştigătoarea titlului naţional, va evolua direct în grupele Ligii Campionilor în sezonul 2015-2016, iar finalista HCM Baia Mare ar urma să evolueze în preliminariile competiţiei.
 
Haine noi pentru tricolori
Federaţia Română de Fotbal a încheiat un contract prin care Joma devine sponsor tehnic al tuturor naţionalelor, selecţionata de seniori urmând să dispute partida cu Irlanda de Nord, din 13 iunie, cu noul echipament, de culoare galbenă, au declarat pentru MEDIAFAX surse federale. Astfel, partida cu Irlanda de Nord va fi prima pe care naţionala României o va disputa în echipament Joma, după o perioadă de 45 de ani în care adidas a fost furnizorul oficial.  Pentru această partidă, Joma va distribui federaţiei un echipament aniversar de culoare galbenă, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de către compania spaniolă, urmând ca ulterior FRF să aleagă un design special pentru tricoul oficial de joc. Conform înţelegerii dintre FRF şi reprezentantul în România al producătorului de echipament, federaţia va primi în fiecare dintre cei patru ani de contract produse în valoare de 720.000 de euro pentru toate reprezentativele şi o sumă de 480.000 de euro cu titlu de sponsorizare.  Valoarea bonusurilor de performanţă pentru toţi cei patru ani de contract se ridică la 600.000 de euro.
 
Vlad Munteanu a plecat de la Cluj
Administratorul special al clubului Universitatea Cluj, Vlad Munteanu, a anunţat că demisionează din funcţie. Vlad Munteanu consideră că plecarea sa de la Universitatea poate fi în beneficiul clubului, mai ales după ultima perioadă în care a fost contestat de suporteri. Oficialul formaţiei clujene a comentat şi situaţia echipei, rămasă fără finanţarea omului de afaceri Florian Walter. "Este o decizie dificil de luat, dar cred că e spre binele Universităţii. Aş fi vrut să rămân la U şi în Liga a II-a sau în orice eşalon ar ajunge echipa, decizia nu e legată de ratarea obiectivului şi retrogradare. Simt că sunt vinovatul de serviciu, orice aş face, dar înţeleg supărarea suporterilor. Sunt conştient că am făcut şi greşeli, mi le asum. Echipa a fost într-o situaţie dificilă, a apărut şi situţia domnului Walter, un om care a sprijinit enorm acest club în ultimii şase ani", a spus Munteanu. El va rămâne în funcţie până la convocarea unei noi Adunări Generale a Creditorilor, aşa cum prevede legea insolvenţei. Vlad Munteanu a fost numit în funcţia de administrator special în luna noiembrie a anului 2013.
 
Gimnaste române la Torino
Gimnastele Diana Bulimar, Silvia Zarzu, Laura Jurca, Andreea Iridon, Anamaria Ocolişan şi Andreea Ciuruşniuc vor participa, sâmbătă, la patrulaterul Trofeo Torino, competiţie la care vor mai lua startul sportive din Italia, Rusia şi Columbia. Gimnastele din lotul României vor fi însoţite de antrenorii Lăcrămioara Moldovan, Lucian Sandu şi Cristian Moldovan, potrivit unui anunţ al FRG de marţi.  Din lotul României nu face parte şi Larisa Iordache, menajată după o accidentare suferită luna trecută, care a împiedicat-o să participe şi la Campionatele Europene.  Trofeo Torino va avea loc sâmbătă, fiind o etapă de verificare importantă înaintea Jocurilor Europene de la Baku, programate în luna iunie. Pentru gimnastica feminină, evenimentul major din 2015 îl reprezintă Campionatul Mondial de la Glasgow, din luna octombrie, la care se vor decide sportivele şi echipele calificate direct la Jocurile Olimpice de la Rio.
 
Cel mai lung tie-break
Jucătoarele Johanna Konta (Marea Britanie, 143 WTA) şi Denisa Allertova (Cehia, 88), au disputat luni, cel mai lung tie-break din istoria turneului de la Roland Garros, atât la masculin, cât şi la feminin. Allertova a câştigat primul set în 68 de minute, după ce s-a impus cu 19-17 în faţa sportivei britanice, în tie-break. Totodată, tie-break-ul de la French Open este cel mai lung din competiţiile feminine de simplu de la toate  turneele de Grand Slam. Jucătoarea cehă a câştigat şi meciul, cu scorul de 7-6, 4-6, 6-2. La băieţi, cel mai lung tie-break la un turneu de Grand Slam a fost 20-18, scor înregistrat de mai multe ori, ultima dată în 2007, în turul I al Australian Open, când Andy Roddick l-a învins pe Jo-Wilfried Tsonga, cu scorul de 6-7 (18), 7-6 (2), 6-2, 6-3.
 
 
Roma a câştigat derbiul local
Formaţia AS Roma a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Lazio Roma, în ultimul meci al etapei a XXXVII-a a campionatului Italiei.  Pentru AS Roma au marcat Iturbe ('73) şi Yanga-Mbiwa ('85), iar pentru Lazio a înscris Djordjevic ('81). La echipa Lazio, fundaşul Ştefan Radu nu a evoluat, fiind accidentat. AS Roma ocupă locul doi, cu 70 de puncte, iar Lazio este pe trei, cu 66 de puncte. Lider şi campioană a Italiei este Juventus, cu 86 de puncte.
 
Kadar Kalman antrenează campioana
Poloistul Kadar Kalman este noul antrenor al campioanei CSM Digi Oradea, cu care a câştigat recent cel de-al optulea titlu din palmaresul echipei, după care a renunţat la cariera de jucător.La cei 36 de ani, Kadar Kalman a contribuit din plin la cucerirea titlului naţional de către CSM Digi Oradea în acest sezon, trofeul fiind al 8-lea consecutiv din istoria echipei. La nici două săptămâni de la cucerirea titlului naţional, conducerea CSM Digi Oradea a anunţat că jucătorul Kadar Kalman este noul antrenor, tehnicianul care a condus echipa până în prezent, Ciprian Cîmpianu, devenind secund.
 
Bilic părăseşte Beşiktaş
Tehnicianul croat Slaven Bilic a anunţat că va părăsi echipa Beşiktaş Istanbul la finalul acestei luni, după ce formaţia a ratat şi în acest sezon câştigarea titlului. "De două sezoane nu reuşim să câştigăm campionatul. Există mai multe explicaţii, dar eu sunt principalul responsabil", a declarat antrenorul croat. În vârstă de 46 de ani, Bilici pregătea echipa Beşiktaş din 2013. El este favorit să preia echipa engleză West Ham United, în locul lui Sam Allardyce.
 
 
 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri