Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Strada din Valea Lupului care împărțea lumea în orășeni și țărani, preluată de Primăria Iaşi

GALERIE
drum
  • drum
- +

Graniţa dintre comuna Valea Lupului şi municipiul Iaşi a fost bătută în cuie. Primarul comunei, Dumitru Mihăiluc, şi secretarul Consiliului Local, Denisa Ionaşcu, au semnat ieri protocolul de delimitare a celor două localităţi. 

 Problemele legate de limitele celor două localităţi au apărut odată cu extinderea zonei rezidenţiale a Iaşului dincolo de capătul cartierului Păcurari. Strada Petre Culianu, care în trecut a fost un simplu drum de exploatare, a rămas împărţită în două. Casele de pe partea dreaptă a străzii au rămas în municipiu, iar cele de pe partea stângă, în comună.
 
Prin protocolul semnat ieri, strada va intra în întregime în oraş, teritoriul comunei începând practic din fundul curţii caselor de pe partea stângă. „Şi pentru oameni era o situaţie problematică, şi pentru primării. Iaşul are un proiect de investiţii în zonă, care cuprindea întreaga stradă. Era singurul punct în care limitele localităţilor nu erau clare. Acum s-au clarificat”, a declarat primarul comunei Valea Lupului.
 
Lucrarea de reabilitare a străzii Petre Culianu a fost scoasă la licitaţie luna trecută de municipalitate, împreună cu strada Vişan din Bucium. Pentru cele două străzi, în lungime totală de 3,5 km, municipalitatea a estimat costuri de 9,7 milioane lei, lucrările urmând să dureze 10 luni.
 
Dacă Iaşul şi Valea Lupului şi-au rezolvat problemele teritoriale, situaţia stă diferit în cazul altor localităţi. Niciuna din comunele noi, înfiinţate în 2005, nu are limite clare. În plus, punerile în posesie eronate au complicat şi mai mult hărţile. „Săptămânal avem discuţii cu unii şi cu alţii pentru a rezolva delimitarea administrativă. Între Moţca şi Balş este un astfel de diferend. Ambele comune au câte un sat Boureni, iar oamenii au fost împroprietăriţi cum s-a nimerit, dintr-o comună în cealaltă. Acolo e o situaţie mai dificilă, dar probabil se va putea rezolva până la urmă”, a spus subprefectul Bogdan Abalaşi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri