Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Structura anului școlar 2016 - 2017. Cursurile încep pe 12 septembrie

GALERIE
an scolar
  • an scolar
- +

Cursurile anului şcolar 2016-2017 încep luni, 12 septembrie, potrivit structurii anului școlar aprobate miercuri, 20 iulie, de Ministerul Educației, care a lăsat la latitudinea școlilor să aleagă una din trei posibile săptămâni pentru desfășurarea programului „Școala Altfel”.

Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a aprobat miercuri, 20 iulie, prin ordin, structura anului şcolar 2016-2017.

Astfel, anul şcolar 2016-2017 începe luni, 12 septembrie, are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 - 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 - 16 iunie 2017).

„Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (24 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017), vacanţă intersemestrială (4 -12 februarie 2017), vacanţa de primăvară (19 - 30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (17 iunie - 10 septembrie 2017). De asemenea, în săptămâna 29 octombrie - 6 noiembrie 2016, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 9 iunie 2017”, se mai precizează în sursa citată.

Față de anii anteriori, programul naţional „Şcoala altfel” are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. „Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal)”, se precizează în comunicat.

Ministerul Educaţiei a mai anunțat că va elabora metodologia de organizare şi desfăşurare a programului „Şcoala altfel”, care va fi aprobată separat, prin ordin de ministru, după ce în prealabil va fi supusă dezbaterii publice.

Intervalul aferent programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale, care vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului.

De asemenea, etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, de regulă, în perioada vacanţei de primăvară, potrivit calendarului olimpiadelor naţionale şcolare.

„În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri. Unităţile de învăţământ şi inspectoratele şcolare judeţene vor marca prin manifestări specifice, conform planificărilor existente la nivelul fiecărei şcoli, zilele de 5 octombrie (Ziua internaţională a educaţiei), 5 iunie (Ziua învăţătorului) şi 1 iunie (Ziua copilului)”, mai informează Ministerul Educației.

Nu în ultimul rând, ministerul mai precizează că, în situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură cele 169 de zile de cursuri prevăzute în ordin, precum şi a posibilităţii ca toţi elevii să participe, fără restricţii, la examenele şi evaluările naţionale organizate în sistemul naţional de învăţământ.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri