Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Căminele Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi“ din Iaşi se vor deschide de pe 31 august pentru a-i găzdui pe studenţii care vin să susţină examenele restante.
Până acum au existat şi o serie de cămine care au fost deschise pentru cei care au rămas în această vară în Iaşi lucrând la proiecte academice, iar în perioada sesiunii de restanţe vor fi deschise căminele T1-2, T3-4, T9, T10, T11, T17, iar dacă va exista o cerere atât de mare încât acestea să se ocupe integral se va pregăti şi căminul T13 pentru a fi dat în folosinţă.
Locurile şi căminele sunt repartizate pe facultăţi, programul cazărilor fiind de luni până vineri de la 08.00 la 14.00, iar sâmbătă de dimineaţă, aceeaşi oră, până la prânz. Tariful de cazare este de 4 lei, pe zi, pe student, pentru perioada 1-14 septembrie, cele două săptămâni în care se desfăşoară sesiunea de restanţe.
Pentru ziua de 31 august, studenţii vor trebui să plătească dublu, 8 lei pe zi, întrucât acea zi va intra în tariful aferent vacanţei de vară. Studenţii vor trebui să prezinte la cazare o copie după cartea de identitate, una după carnetul de student vizat pe anul universitar ce tocmai s-a încheiat şi o cerere tip care se va completa la cămin.
Cuvinte cheie: + studenti, tudor vladimirescu, cazare, iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Premierul libanez a confundat-o pe Giorgia Meloni cu asistenta ei. Filmul a devenit viral – VIDEO
Amenzi de 100.000 € dacă îți vinzi casa prea ieftin. Ce sumă trebuie să ceri pentru a nu fi anchetat
Cu câte sute de lei crește pensia la recalculare? Cum diferă sumele după județ? Anunț oficial
Profesor condamnat pentru agresarea sexuală a unei eleve. Daune de 35.000 de lei de achitat minorei
Apare un nou tip de concediu plătit în România. Cine va putea beneficia de el
Discriminarea persoanelor cu chelie devine infracțiune în Franța
Liviu Dragnea a mai înființat o firmă. Domeniul-cheie în care fostul lider PSD vrea să facă bani
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |