Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Tăvălugul executărilor silite lovește lumea bună a Iaşului. Cine rămâne fără case

GALERIE
executat silit1
  • executat silit1
- +

Printre persoanele care riscă să rămână fără locuinţe se numără un avocat, un senator, şeful arabilor din Iaşi şi un interpret de romanţe.

 

Luna viitoare va fi una plină de emoţii pentru persoane importante din judeţ după ce executorii judecătoreşti au anunţat că le vor fi scoase vilele la vânzare din cauza neplăţii ratelor la bănci. Cel mai scump imobil scos la vânzare este vila avocatului ieşean Gabriel Căcescu, pe care banca se chinuie să o vândă de aproape un an. Avocatul a contractat un credit de la Credite Agricol Bank România în 2010, iar în 2012 Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită din cauza întreruperii plăţii ratelor. Vila lui Gabriel Căcescu a fost evaluată la un preţ de aproximativ 1,1 milioane lei, dar pe 27 mai va fi scoasă la vânzare pentru un preţ de pornire de 824.266 lei, după ce la precedentele licitaţii nu s-au prezentat ofertanţi. Imobilul situat pe strada Prof. Emil Honoriu are o suprafaţă construită de 125,56 mp şi este compus din parter, etaj şi terasă plus un balcon. În plus, avocatul este executat şi pentru că nu şi-a achitat o datorie de 4.500 euro către Mircea Doicescu. 

Ce se vinde

Tot pe 27 mai va fi scoasă la licitaţie şi vila cunoscutului interpret ieşean de romanţe Constantin Florescu. Construită în satul Valea Adâncă din Miroslava, vila are o suprafaţă la sol de 100 mp şi 82 mp utili la etaj, fiind compusă din parter cu terasă şi etaj format din două camere, foişor, hol, birou, baie şi trei balcoane. Preţul de începere a licitaţiei este de 234.750 lei, alături de vilă mai fiind incluse în preţ şi terenul aferent construcţiei în suprafaţă de circa 200 mp, un teren arabil de 300 mp şi o cotă indiviză de 1/8 dintr-un alt teren arabil cu suprafaţa de 620 mp. În prezent, Volksbank îi cere lui Constantin Florescu peste 133.000 CHF, la care se vor calcula accesoriile contractuale până la ultimul act de executare şi cheltuieli de executare de peste 10.000 lei. O altă vilă impozantă, situată în vecinătatea Universităţii de Agronomie din Copou, pe Aleea Mihail Sadoveanu, va fi scoasă la vânzare cu preţul de pornire de peste 650.000 lei. Imobilul aparţine fostului administrator al firmei SC Myem, Emil Buraga, soţiei acestuia, Maricica, şi moştenitorilor. Vila este construită pe un teren de 350 mp şi are o suprafaţă construită de 121,55 mp plus un balcon 21,87 mp. Familia Buraga datorează către BRD peste 1,16 milioane lei, sumă formată din debit restant la două credite plus dobânzile aferente neplăţii ratelor. La această sumă se adaugă şi cheltuielile de executare în cuantum de peste 12.000 lei. În atenţia executorilor a intrat şi primarul din comuna Valea Seacă, Valeriu Roman, care are datorii de peste 415.000 lei către BRD. Imobilul este compus din parter de 107 mp şi etaj cu suprafaţa de 40 mp şi are un preţ de pornire de 94.100 lei. La pachet cu vila fostului primar va fi vândut şi terenul aferent construcţiei, în suprafaţă de 250 mp şi o anexă gospodărească de 20 mp. 

Plini de datorii

Pe 29 mai, executorii judecătoreşti vor scoate la vânzare vila familiei senatorului Ionel Agrigoroaei de pe stradela Scăricica, o zonă rezidenţială cu locuinţe tip vile. „Este scoasă la vânzare construcţia C1, cu destinaţia construcţii de locuinţe, construită din cărămidă şi acoperită cu tablă, cu o suprafaţă măsurată de 85 mp, compusă din o cameră de zi, două dormitoare, trei holuri, o bucătărie, o baie”, se arată în publicaţia de vânzare publicată de executorul judecătoresc. La pachet cu vila vor mai fi scoase la vânzare o anexă de 17 mp şi o altă construcţie de 160 mp, un teren de 568 mp categoria de folosinţă „vie hibridă” şi un teren de 405 mp categoria de folosinţă „curţi construcţii”. Toate imobilele sunt scoase la mezat cu un preţ de pornire de 245.287 lei, în condiţiile în care familia Agrigoroaei datorează către Piraeus Bank peste 360.000 CHF. În aceeaşi zi, executorii vor scoate din nou la vânzare şi casa şefului arabilor din Iaşi, Kamel Earar, situată în comuna Valea Lupului. „Va avea loc vânzarea publică a imobilului, constând în teren şi construcţii, compus din: teren de 447 mp, construcţia C1 compusă din demisol – garaj de 33,19 mp, parter cu s.u. 86,23 mp ^ 7,49 mp terasă ^ 4681 mp terasă şi mansardă cu s.u. de 96,24 mp ^ balcon cu s.u. de 7,36 mp; teren de 1.393 mp reprezentând indiviziune din calea de acces comună de 17,155 mp şi teren de 181,26 mp, indiviziune din calea de acces comună de 6.155 mp”, potrivit publicaţiei de vânzare. Preţul de începere a licitaţiei pentru toate bunurile familiei Earar este de 453.120 lei, în condiţiile în care valoarea reală stabilită prin expertiză a fost de peste 600.000 lei. Şeful arabilor datorează la Volksbank peste 900.000 franci elveţieni, sumă aferentă contractării a trei credite, la care se vor adăuga dobânzi şi penalităţi la zi. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri