Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Teatrul din Brăila, între trecut şi prezent, privind spre viitor

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

E o zicere de bun-simţ aceea că trecutul determină prezentul, anticipând viitorul. Această maximă s-a concretizat la Brăila, prin tema onest formulată ”Teatrul, între poveste şi criză”, a celei de-a X-a ediţii a Festivalului ”Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila” (19-25 septembrie 2016), prilejuind redeschiderea Teatrului ”Maria Filotti”. 

Evenimentul nu marchează o simplă reconsolidare a teatrului, ci redobândirea independenţei artistice de trupa de actori - o trupă tânără în componenţa căreia regăsim foarte mulţi absolvenţi ieşeni, unii recunoscuţi la nivel naţional pentru cariera dezvoltată în teatru şi film (Liviu Pintileasa, Emilian Oprea, Alin Florea, Narcisa Novac, Ramona Gîngă, Adrian Ştefan, Corina Borş, Elena Andron).

Teatrul ”Maria Filotti” şi-a câştigat un renume prin spectacolele montate aici de Radu Afrim, prinse în festivaluri, chiar şi la Iaşi (Plaja, 2004, Adam Geist, 2005, Omul pernă, 2008 şi Sufletul. Puncte de veghere, 2009). Asemenea spectacole au adus tinerii în avalanşă la teatru. Situaţia socială din România diferă faţă de acum, să zicem, 7 ani (foarte mulţi tineri fiind plecaţi în străinătate). Dar teatrul rămâne o componentă esenţială a vieţii şi destinului unui oraş. Onorând invitaţia de a monta premiera din deschiderea festivalului, Suntrack. În căutarea sunetului pierdut într-un oraş cu soare, regizorul Radu Afrim operează o uşoară schimbare de metodologie. Estetica ce-i configurează stilul trece în plan secund, mizând, în schimb, pe regăsirea suflului tânăr şi a vigorii oraşului, dincolo de cenuşiul cotidian şi de criza socioeconomică, în sunet şi culoare, resuscitând Brăila în care a montat Plaja şi Omul pernă (realizări anterioare la care face referire acum). Demonstrând responsabilitatea unui regizor faţă de lumea în care trăieşte şi puterea acestuia în ceea ce priveşte viitorul tinerilor.

Afrim aduce în scenă, pe lângă actori, 5 liceeni brăileni (Irina Anghel, Mihai Jalbă, Andrei Moraru, Doru Ciutacu, Florin Stan), pe care îi distribuie în roluri adecvate personalităţii lor, adaptând scenariul pentru aceştia, în funcţie de aptitudinile lor (Andrei, Doru, Irina sunt elevii Liceului de Artă ”Hariclea Darclée”, intrând în spectacol în urma unei audiţii, iar pe Doru şi pe Mihai i-a descoperit într-un parc din Brăila, cântând la chitară), insistând foarte mult pe naturaleţea scenică, acordând un alt sens conceptului de ”a se juca pe sine însuşi”, negativ pentru un actor (care joacă mereu la fel), dar pozitiv în contextul de faţă. Celor 5 li se alătură două membre ale clubului de dans Lil Motion Dance School (Alexandra Grosu şi Andreea Teodora Colţ). Irina mi-a confirmat că vor continua în direcţia artelor spectacolului.

După cum indică subtitlul scenariului/ spectacolului, e vorba de o căutare. E o încercare teribilă, pe viu, de regăsire a libertăţii şi nebuniei resimţite cândva de regizor în porto-franco-ul brăilean. Iar acolo unde nu sunt de găsit în trecut (arhive), Afrim le vânează cu febrilitate pe străzi, pe faleză (proiecţii), în cartierul lipovenesc, în satele de dincolo de Dunăre (confesiunile rudelor cărora le-au plecat copiii departe), în sunetele Brăilei (de la muzică lipovenească, armenească ori turco-tătărească, la hip-hop), dar şi printre amintiri ori, în ultimă instanţă, le construieşte în imaginaţie. Fuga după un posibil colaborator pe stradă, strădaniile de convingere a colaboratorilor (Nadejdea Isac, Nigeari Caramanlă) să urce pe scenă alături de actorii teatrului (Alin Florea, Narcisa Novac, Corina Georgiana Borş, Valentin Terente), ori de se lăsa filmaţi şi de a permite preluarea videourilor, lucrul intens cu adolescenţii sunt chestiuni cu care regizorul chiar s-a confruntat.

”Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila” în 5 titluri ar însemna: călătorie în oniric (SUNTRACK), realism simbolic (Menajeria de sticlă, regia Sânziana Stoican, Teatrul ”Toma Caragiu” Ploieşti), realism de tip soap opera (Când timpul nu se mişcă, regia: Vladimir Anton, Teatrul Odeon Bucureşti), grotesc paroxistic (Cântăreaţa cheală, regia, scenografia şi design sonor: Slava Sambriş, Teatrul Naţional ”Eugene Ionesco” Chişinău), teatru-dans (Aglaja, regia: Ştefan Lupu, Centrul Cultural pentru Unesco ”Nicolae Bălcescu” Bucureşti).

Menajeria de sticlă rezistă prin jocul Florentinei Năstase şi prin duetul curat dintre Florentina Năstase şi Cristian Popa (din partea II). Prin intermediul rolului Laura, regizorul revede piesa, actualizând-o. Construit din gesturi, mimică, priviri, voce, posturi, rolul Florentinei Năstase e unul accentuat, însă actriţa îl redă firesc, filtrând inteligent emoţia care trebuie să ajungă la spectator. E o demonstraţie în forţă de talent şi o compoziţie neasemuită.

Când timpul nu se mişcă e proiectul unui tânăr regizor, care abordează textul în manieră realistă, lucidă, lăsând actorii să evolueze cât mai credibil. Pe lângă partea naturalistă, scenografia are elemente interesante (obiectivul de aparat foto uriaş din stânga şi proiecţiile umbrelor actorilor în spatele hărţii, permiţând salturi regizorale în scenariu).

Cântăreaţa cheală e o înscenare curajoasă (inversează momentele, inserează frânturi de text, fără a putea afirma că nu îl respectă, folosind şi varianta iniţială, Englezeşte fără profesor), o commedia dell’arte postmodernă, cu feţe vopsite în alb, măşti faciale şi grimase (Dna Smith/ Inna Colbasiuc), încremeniri în gesturi fără stare interioară (Dl Martin/ Dumitru Mamei) ori ”în proiect” (Dl Smith/ Laurenţiu Vutcărău), personaje-artefact (Dna Martin/ Ana Jereghe), compoziţii forzate; o lectură mai mult sexologică, decât teatrologică (absurdul moral?), dar cu umor copios, un absurd mai mult ilar decât tragic (Pompierul/ Anatoli Guzic aleargă în spate, din ce în ce mai dezbrăcat, cu un extinctor în braţe), reinterpretat ca farsă (ceea ce îl aduce mai aproape de spectator), cu şarjări voite şi extreme, redarea interiorităţii-simulacru prin exagerare gestuală, în decor minimalist (scaunele, becurile şi capcana antimuşte cu lipici), etalând mijloace regizorale en vogue (jonglarea convenţiei teatrale, muzică neaşteptată, portugheză sau rock, dublarea personajelor/ Mary), uneori insuficient masticate, alături de soluţii fumate sau absente (ziarul, accent prea mare pe conversaţia iniţială, se trece în revistă, neaprofundat ”şi cântăreaţa cheală?...”, dar se zăboveşte pe istorioare), cu soluţii de interpretare puse în valoare de actori capabili, cu abilităţi excelente de vorbire scenică (cearta silabelor), ducând ideea absenţei comunicării interumane şi a degradării spirituale la paroxism (expresia grotescă de pe chipurile actorilor din final e a unor cadavre la începutul putrefacţiei). Mişcarea scenică e reuşită (posturi simetrice, în oglindă, sincroane perfecte), modalitate de evitare a narativului.

Aglaja e o excelentă introducere în viaţa Aglajei Veteranyi, latura biografică (replicile sunt esenţializate, dramatizarea: Alina Petrică) fiind concretizată prin muzică diversă, coregrafie de calitate, proiecţie invazivă mental, costume şi recuzită ingenioase. Între cei 6 interpreţi (Ştefan Lupu intrând şi el în joc) se creează o osmoză incredibilă. Alinei Petrică (deosebită pe coregrafie) îi reuşeşte jocul dintre interioritatea şi exterioritatea personajului principal (tipologia clovnului, simultan vesel şi trist), în acord cu tendinţa generală a spectacolului de a armoniza contraste: e cea mai colorată şi, în acelaşi timp, cea mai tristă montare posibilă. 

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală (membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru - Secţia Română)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Cosmin PAȘCA

Alianţa PSD-PNL, mai puternică decât Putin?

Să luăm exemplul Iaşului. Peste un an-doi, Marius Ostaficiuc va afirma că filiala AUR a fost „capturată” şi va reveni la PSD, Tudor Ciuhodaru îşi va redescoperi „umanismul” şi se va întoarce la partidul lui Dan Voiculescu (aripa televizată a PSD), iar Ciprian Paraschiv îşi va aminti că a fost cândva liberal. Şi mulţi alţii, totul multiplicat cu 41 la nivel de ţară. Controlează azi PSD-PNL România cu 55%? Să vedeţi peste doi-trei ani când o să râdă de Putin cu alea 87% ale lui.

opinii

Bunici obraznici

Briscan ZARA

Bunici obraznici

Bunicii îşi descoperă în nepoţi un scop în viaţă şi nu-i lasă pe aceştia să înveţe nimic din propriile greşeli. Având mult timp la dispoziţie, ei execută toate treburile, odraslele neavând voie să mişte un deget. Mâncarea li se serveşte la pat, în faţa televizorului, totul este aranjat în farfurie în aşa fel încât plodul să nu facă altceva decât să îşi bage singur în gură. Dacă lenea e prea mare, chiar şi acest mic inconvenient se rezolvă de către mereu atenţii şi mereu săritorii bunici: copilul e hrănit în gură. El nu trebuie să îşi aleagă hainele, să îşi spele vasele din care a mâncat, nu mai vorbesc de gătit. Copiii crescuţi de bunici nu ştiu să facă nimic! Pentru că nu au fost lăsaţi să facă. Li s-a pus totul la nas.

Noi, femeile

Cristina DANILOV

Noi, femeile

O fată nu trebuie să rupă cămașa colegului pentru a scăpa de batjocura lui. O adolescentă are dreptul de a citi pe o bancă în parc, așa cum citeam eu cândva, fără să fie agresată și apoi umilită de autorități doar pentru că este femeie. Se poate? Desigur, egalitatea între sexe e un principiu care se învață și societatea de azi ne cere tuturor să facem efortul de a ieși din stereotipurile în care ne-am format și să participăm deschiși la această lecție a umanității.

Între artă şi credinţă

Nichita DANILOV

Între artă şi credinţă

Se pare că noi nu încercăm să ne împăcăm cu gândul că trăim într-o lume imperfectă şi dorim, cu tot dinadinsul să transformă imperfecţiune în perfecţiune, gândind şi, mai ales, acţionând, cât mai corect politic. Aliniindu-ne, cu alte cuvinte, la noile standarde ale politicilor culturale, care dau naştere la noi aberaţii ideologice, la fel de nocive ca şi cele din perioada comunismului, la ameninţări şi la vărsări de sânge.

pulspulspuls

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Câteva observaţii din dronă asupra întâmplărilor nefericite de la Vniversitate

Acuma, dacă tot s-a terminat cu agitaţia de la Vniversitatea din Copou, haideţi să facem două-trei observaţiuni mai detaşate, fără presiunea votului, presiune care a tot apăsat şi în afara instituţiei în aceste ultimel zile. 

Caricatura zilei

Putin a mai câștigat un mandat de președinte al Federației Ruse

Vladimir Putin a câstigat alegerile prezidentiale din Rusia cu 87,97 la suta.  

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri