Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Tinerii de 18 ani ar putea călători gratuit cu trenul în Europa

GALERIE
europa-en-tren
  • europa-en-tren
- +

Europarlamentarul PMP Siegfried Mureşan, negociator-şef al Parlamentului European pe bugetul UE pentru 2019, şi-a prezentat, vineri, priorităţile pentru noul buget, privind crearea locurilor de muncă şi întătirea securităţii şi a afirmat că a propus UE acordarea unui bilet de tren gratuit, valabil 30 de zile, tinerilor care au împlinit 18 ani, pentru a călători în Uniune, măsura fiind susţinută de Parlamentul European. Europarlamentarul a declarat, vineri, la Bucureşti, că cele două priorităţi ale bugetului pe care îl negociază sunt crearea locurilor de muncă şi siguranţa cetăţeanului.

"Propunerile mele sunt să alocăm o pondere cât mai mare din bugetul UE în acele domenii care duc la creştere economică şi la generare de locuri de muncă. Convingerea mea este că locurile de muncă sunt create în sectorul privat, nu în sectorul de stat, iar datoria noastră este să folosim resursele publice limitate pe care le avem astfel încât sectorul privat să aibă încredere în economie, să investească", a afirmat europarlamentarul. El a precizat că va propune astfel alocarea unor sume cât mai mari pentru infrastructură, cercetare şi inovare. "Acestea sunt domeniile care duc la îmbuntăţirea competitivităţii UE", a afirmat el, adăugând că vor fi fonduri sporite şi pentru IMM-uri şi pentru susţinerea politicii de coeziune. Siegfried Mureşan a spus că a doua problemă care trebuie rezolvată este cea a alocărilor pentru securitate.

"Companiile nu vor crea locuri de muncă, oamenii nu se pot dezvolta dacă nu se simt în siguranţă. (...) Vrem să securizăm bine frontierele externe ale UE şi pentru securitatea internă vreau să alocăm resursele pe care le avem la dispoziţie pentru întărirea agenţiilor UE care au responsabilităţi în domeniul justiţiei şi apărării interne, adică FRONTEX, Europol şi Eurojust", a spus Mureşan. La aceste priorităţi, europarlamentarul a adăugat şi una care vine în sprijinul tinerilor. "Este vorba despre acordarea fiecărui tânăr european care împlineşte 18 ani în mod gratuit şi finanţat de bugetul UE a unui bilet de tren InterRail, valabil 30 de zile în 30 de state europene, membre ale UE şi câteva state din afară, astfel încât fiecare tânăr european să poată călători gratuit în Europa pentru a cunoaşte alte state europene, pentru a acumula experienţă internaţională", a spus Mureşan.

El a motivat că studiile arată că 64% din angajatori apreciază experienţa internaţională a noilor angajaţi, iar ea trebuie acumulată cât mai devreme, sub orice formă. Siegfried Mureşan a subliniat că priorităţile sale sunt acceptate de o majoritate a membrilor Parlamentului European, inclusiv în ceea ce priveşte biletele de tren. Comisia pentru bugete a Parlamentului European l-a desemnat, în noiembrie, pe deputatul european Siegfried Mureşan (PPE/PMP) ca raportor al Parlamentului pentru proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) din anul 2018.

Deputatul european Siegfried Mureşan este primul român ales ca negociator-şef al Parlamentului European pentru bugetul anual al UE. Deputatul european Siegfried Mureşan este vicepreşedinte al Comisiei pentru bugete din Parlamentul European, iar anul acesta a lucrat, în calitate de raportor din partea Grupului Partidului Popular European (PPE), la proiectul de Buget UE pentru 2017 şi a făcut parte din delegaţia Parlamentului la concilierea bugetară cu Consiliul UE în cadrul căreia s-a aprobat bugetul pentru anul viitor, în valoare de 158 de miliarde de euro.

    

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri