Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ţiţeiul iranian, prelucrat în România?

GALERIE
PETROL
  • PETROL
- +

Iranul este în grafic pentru majorarea producţiei de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, după ridicarea sancţiunilor în această lună, iar un milion de barili vor ajunge la rafinăria Petrotel din România, deţinută de Lukoil, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Şase petroliere iraniene vor livra ţiţei cumpărătorilor din Europa şi Asia în februarie, susţine o sursă din Iran. Alte surse au anunţat că Litasco, divizia comercială a grupului rus Lukoil, ar putea deveni primul cumpărător din Europa al ţiţeiului iranian, după ridicarea sancţiunilor. Litasco va livra rafinăriei Petrotel din România un milion de barili de ţiţei, care va fi încărcat în 5 februarie în terminalul iranian Kharg Island. "Teheranul şi-a majorat producţia de ţiţei cu cel puţin 500.000 de barili pe zi şi piaţa va vedea asta în următoarele zile. Există trei contracte finalizate cu clienţi europeni, de asemenea se negociază cu clienţii tradiţionali din Asia, în special India", susţine o sursă din Iran.


Înainte de aplicarea sancţiunilor, rafinăriile europene cumpărau din Iran 800.000 de barili pe zi iar în ultimii ani aceste volume au fost înlocuite cu petrol din Irak, Arabia Saudită şi Rusia. Iranul a declarat că vrea să-şi recâştige clienţii rapid şi a încheiat deja acorduri cu Greek Hellenic Petroleum şi grupul francez Total pentru vânzarea de ţiţei. Ţinând cont de condiţiile de pe pieţe şi de excedentul existent, Iranul este pregătit să-şi majoreze exporturile de ţiţei cu 500.000 de barili pe zi, a afirmat în 17 ianuarie adjunctul ministrului petrolului, Amir Hossein Zamaninia. Acesta a adăugat că în următoarele luni Teheranul intenţionează să extindă cu încă 500.000 de barili pe zi cantitatea exportată.


Posibilitatea revenirii Iranului pe piaţa ţiţeiului şi îngrijorarea provocată de turbulenţele financiare din China, al doilea mare consumator mondial de petrol, au contribuit la declinul preţului ţiţeiului. Recent, preţul barilului de petrol Brent a scăzut sub pragul de 30 de dolari, pentru prima dată începând din martie 2004. În 25 ianuarie, grupul rus Lukoil a semnat un acord cu autorităţile de la Teheran pentru două proiecte de explorare în sud-vestul Iranului.
Hormoz Qalavand, director al diviziei de explorare la National Iranian Oil Company, a afirmat că valoarea contractului se ridică la aproximativ şase milioane de dolari, iar Lukoil a început deja să lucreze la cele două proiecte. În 17 ianuarie, comunitatea internaţională a ridicat toate sancţiunile legate de programul nuclear al Teheranului, în conformitate cu acordul nuclear încheiat pe 14 iulie 2015.
Iranul are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume şi este pe locul patru în privinţa rezervelor de ţiţei.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri