Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Toarnă, toarnă, soro!

GALERIE
Onofrei Catalin200
  • Onofrei Catalin200
- +

Abia după ce se va face dreptate, vor fi bani şi pentru autostrăzi, şi pentru spitale, şi pentru şcoli, ba chiar şi pentru închisori mai curate pentru politicienii cei foarte murdari!

Clanul politicienilor este în degringoladă. După pesedişti şi liberali, a venit rândul foştilor pedelişti să dea cu subsemnatul la DNA. Din probele deţinute de procurori rezultă că numai şpăgile colegiale, împărţite pentru a depăşi anumite blocaje ivite în calea “deal-urilor”, erau de ordinul milioanelor de euro. Asta dezvăluie atât gradul de corupţie, cât şi amploarea jafului la care se dedau pedeliştii, ca şi clientela politică portocalie în cârdăşie cu alte largi categorii de oameni ai muncii. Nu a mai rămas nicio îndoială: cei din PDL au furat la fel de mult ca pesediştii şi liberalii.

Noutatea este alta. De data asta, se toarnă în draci. Înspăimântaţi de vânticelul răcoros care adie dinspre DNA, cei acuzaţi deja de matrapazlâcuri întocmesc denunţuri peste denunţuri. Se arată cu degetul spre orice: către SRI, către judecători, către poliţişti, către primari, către babani oameni de afaceri, către presă ba chiar şi către DNA. În acelaşi timp se lansează avertismente şi se proferează ameninţări. Legea omertei, atât de dragă mafiei politice, a fost încălcată. “Ne certăm, dar nu ne băgăm niciodată la puşcărie!” a devenit “Dacă-l torn, pică şi el!”. Şi îl toarnă!

Dar este absolut obligatoriu ca destructurarea reţelelor infracţionale din politica românească să se facă atât orizontal, cât şi vertical. Nu avem un triunghi al corupţiei, ci o piramidă a corupţiei. De unde vine Udrea? Cine a fost înaintea lui Cocoş? Cum de a avansat atât de repede Bica? Sunt absolut convins că firul roşu coboară până mult în trecut, pentru a junge la butoniera unor indivizi care pozează azi în seniori ai democraţiei. Unii dintre ei stau cocoţaţi pe averi colosale.

De aceea, pasul logic următor trebuie să însemne nu doar recuperarea întregului prejudiciu, ci mai ales confiscarea tuturor averilor ilicite. Avem nevoie de o lege clară care să ceară justificarea munţilor de bani din curţile unora. Acesta a fost unul dintre mesajele principale ale votului de pe 16 noiembrie! Ia înapoi ce ţi s-a furat! Cum poţi spune despre milioanele de euro ale Mondialului Bercea, făcute mai ales în anii ’90, că sunt greu de verificat şi imposibil ce confiscat? Caută averile dubioase ale politicienilor, poliţiştilor, magistraţilor etc. din acea perioadă şi vei descoperi cu cine făcea afaceri interlopul. Cine-l sprijinea. Apoi, pocneşte-i pe respectivii peste ceafa groasă! Poate că multe dintre golăniile anilor ‘90 s-au prescris, dar averile necuvenite reprezintă cea mai utilă probă incriminatorie.

Doar mergând mult în trecut şi deposedându-i de averi pe marii jefuitori ai economiei naţionale se va putea da lovitura de graţie corupţiei. Hoţii mileniului al treilea s-au căţărat pe umerii profitorilor revoluţiei din 1989. E încă mare nevoie de dreptate. Şi abia după ce se va face dreptate, vor fi bani şi pentru autostrăzi, şi pentru spitale, şi pentru şcoli, ba chiar şi pentru închisori mai curate pentru politicienii cei foarte murdari! 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri