Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Toate epavele avioanelor vor fi găsite de acum înainte. Care este soluţia

GALERIE
avion
  • avion
- +

Toate avioanele civile vor fi monitorizate în zbor începând de anul viitor cu ajutorul unor semnale ce vor fi emise în fiecare minut în cazul unui incident sau al unei situaţii de pericol, astfel încât, în eventualitatea unei prăbuşiri în apă, epava să poată fi localizată cu un grad înalt de precizie.

Măsura a fost iniţiată de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI) după ce cu aproape un an în urmă zborul MH370 al Malaysia Airlines a dispărut deasupra Oceanului Indian, epava avionului Boeing 777 nefiind găsită nici până în ziua de azi.

Directivele Comisiei de Navigaţie Aeriană a OACI privind crearea sistemului denumit 'Global Aeronautical Distress and Safety System' (GADSS) au fost adoptate vineri. Ele vor fi prezentate săptămâna viitoare reprezentanţilor celor 191 de state membre ale organizaţiei la conferinţa privind securitatea aeriană ce se va desfăşura la Montreal. Statele membre vor avea apoi la dispoziţie trei luni pentru a prezenta propriile opinii, iar peste încă trei luni va fi definitivată propunerea ce va fi supusă votului Consiliului organizaţiei până la finele anului în curs, a indicat o sursă diplomatică.

Odată ce sistemul va fi implementat, companiile aeriene vor fi obligate să-şi monitorizeze fiecare avion aflat în zbor printr-un semnal emis la fiecare 15 minute, atunci când zborul decurge normal. În cazul apariţiei unei situaţii anormale, cum ar fi o schimbare de direcţie neprecizată în planul de zbor, intrarea pe un alt culoar aerian, o pierdere bruscă de altitudine etc., acest semnal va fi transmis în fiecare minut.

Operatorii companiilor aeriene vor trebui să analizeze aceste semnale, iar dacă observă o situaţie neobişnuită, vor preveni controlorii de trafic aerian responsabili cu zona unde se află avionul în acel moment. Acest nou sistem va funcţiona independent de actualul sistem de monitorizare a avioanelor aflate în zbor.

Emiterea acestor semnale la fiecare minut va permite ca în eventualitatea unei prăbuşiri perimetrul impactului să poată fi izolat pe o rază de şase mile marine (circa 11 km), astfel că nu se va mai putea repeta situaţia în care epava unui avion să nu fie găsită.

Pe de altă parte, OACI va recomanda producătorilor să echipeze avioanele cu cutii negre ejectabile, care, în cazul unei prăbuşiri în mare, să plutească pe apă, fapt care va facilita recuperarea lor. Spre deosebire de actualele cutii negre ce sunt amplasate în cabina de pilotaj, noile dispozitive vor fi montate în ampenajul (coada) avionului, iar această modificare ar urma să devină obligatorie pentru toate avioanele produse începând din anul 2021. Avioanele militare sunt echipate de circa 50 de ani cu asemenea dispozitive, dar adaptarea lor la avioanele civile va fi mai problematică din punct de vedere tehnic.

agerpres.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri