Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Transportatorii critică dur Guvernul şi ASF

GALERIE
greva-transportatori
  • greva-transportatori
- +

„Executivul tehnocrat şi ASF au ratat două ocazii de a rezolva problema preţului RCA”, susţin reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România.


Guvernul condus de premierul Dacian Cioloş şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au ratat ocaziile oferite, în cadrul negocierilor purtate cu transportatorii, de a rezolva în mod eficient problema preţurilor prea mari ale asigurărilor auto obligatorii RCA, iar traficul va fi paralizat în urma unui protest organizat la nivel naţional, a avertizat luni preşedintele Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Vasile Ştefănescu. După aproape un an de negocieri cu reprezentaţii ai Guvernului şi ai Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), pe fondul creşterii tarifelor RCA şi de cinci ori în unele cazuri, nemulţumirile transportatorilor au crescut în contextul în care părţile implicate nu au reuşit să ajungă la un compromis. Transportatorii din România pregătesc un protest la nivel naţional în perioada 14-15 septembrie, din cauza creşterii accentuate a tarifelor RCA.

”Până în prezent, atât guvernul technocrat, cât şi ASF, au ratat două ocazii de a rezolva problema preţului RCA, care a devenit o problemă naţională. Este foarte posibil, ca în urma mega-protestului din luna septembrie, atât actualul guvern, cât şi actuala conducere a ASF, să nu mai aibă această ocazie, pentru că nu vom mai sta să ascutăm doar promisiuni. Dacă vor dori să vadă cum arată o ţară paralizată din cauza transportatorilor, vor trebui să îşi asume şi consecinţele unei probleme deosebit de grave pe care au refuzat să o rezolve”, a declarat Ştefănescu. Transportatorii cheamă toţi participanţii la trafic să participe la un protest naţional, prin oprirea totală a activităţii, fiind invitaţi la această formă de protest inclusiv cetăţenii persoane fizice cu autoturisme propietate personală, care sunt nemultumiţi de valoarea RCA.

În Bucuresti, posesorii de automobile, care vor trece, zilnic, prin faţa clădirii guvernului şi a ASF, între orele 9-17, sunt sfătuiţi să claxoneze în semn de protest începând în data de 16 august. Totodată, începând de săptămâna viitoare, în fiecare primă zi lucrătoare a săptămânii, până la data protestului la nivel naţional, şoferii autovehiculelor de transport marfă sunt sfătuiţi să circule cu viteză redusă timp de minimum două ore, între orele 10:00-12:00, în semn de avertisment. Transportatorii au acuzat recent ASF că a dezinformat opinia publică printr-un raport publicat în iulie, referitor la tarifele RCA. Potrivit acestui raport, creşterea medie a RCA în iunie 2016, faţă de iunie 2015, a fost de 52,7%, în marja plafonului de 50% convenit prin protocolul încheiat în decembrie 2015. Transportatorii consideră însă că tarifele RCA au crescut şi de peste trei ori în această perioadă. Patronatele din transporturile rutiere au ameninţat în mai multe rânduri că vor declanşa un protest la nivel naţional, la care ar putea participa 40.000 de autovehicule comerciale. 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri