Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ultima şansă

GALERIE
radu mesnita
  • radu mesnita
- +

...dar dacă vor sfida decizia Curţii Constituţionale?

Scriam, miercurea trecută, că, fie primar interimar, fie şef de aeroport, fie parlamentar sau şeful unei cunoscute firme de programare, candidaţii la Primăria Iaşului sunt nişte iluştri necunoscuţi. Săptămâna aceasta, aproape toţi apar pe corturi identice ca format şi ca dimensiuni, răspândite prin oraş. Oamenii strâng semnături (au nevoie de susţinerea a cel puţin doi la sută din numărul locuitorilor cu drept de vot ai urbei), astfel că, deşi campania încă nu a început oficial, îi putem vedea în poze mari, photoshopate. Mai rămâne să aflăm ce este mai important: ce pot face, dar mai ales ce au de gând să facă.

Alegerile locale din iunie, aşa cum sunt ele programate să se desfăşoare, sunt, probabil, cele mai controversate din 1990 încoace. Cu legea schimbată după cum a bătut vântul politicii - şi nu după interesul cetăţenilor - ar urma ca primul candidat în ordinea numărului de voturi obţinute să fie uns primar. Legea e bună doar pentru primarii aflaţi deja în funcţii. Unii dintre ei nu se tem de un al doilea tur, pentru că chiar au făcut treabă, dar aceştia sunt foarte puţini. Ce şanse au independenţii neprihăniţi politic?

Cu doar trei semnături de susţinere, mult mai puţine decât îl obligă legea să strângă ca să poată candida, un jurnalist încearcă să facă o breşă în regulile strâmbe prin care politicienii controlează alegerile, descrise tot de ei ca fiind „democratice”. Şi comuniştii le-au numit la fel. Doar că cele de azi impun o barieră greu de trecut pentru un cetăţean care are dreptul să candideze: un anumit număr de semnături de susţinere. Am văzut că şi cei trecuţi în lumea drepţilor mai semnează, ba chiar mai ştampilează câte un buletin de vot, dar asta se va lămuri poimâine, odată cu pronunţarea sentinţei în procesul voturilor multiple sau venite din lumea de dincolo.

Revenind, jurnalistul respectiv a reuşit ceea ce alţii n-au fost în stare: să ducă la Curtea Constituţională două prevederi din legea electorală. Chiar şi acest mic pas înseamnă o victorie. Dacă judecătorii Curţii vor admite contestaţia, adică dacă vor declara alegerile într-un singur tur neconstituţionale, înseamnă că toată această tagmă politică coruptă şi rău intenţionată e şi şubredă şi poate fi înlăturată mai repede decât se zbate DNA să o facă.

Chiar dacă jurnalistul respectiv va învinge la CCR minţile care au încropit legea electorală în folosul lor, tenebrele politicii româneşti nu trebuie subestimate. E suficient de reamintit că, până acum, aleşii ultimelor două mandate legislative au ignorat rezultatele referendumului privind reorganizarea Parlamentului într-o singură cameră cu 300 de reprezentanţi. Adică exact prezenţa medie zilnică în Parlamentul de azi, umflat artificial la aproape 600 de locuri. Şi, mai mult, aleşii i-au sfidat pe români, votându-şi 450 de locuri, nu 300, adică 150 de pensii speciale în plus. Acum, mai rămâne de văzut prin ce portiţă vor strecura localele cu un singur tur, în cazul în care Curtea Constituţională va decide că trebuie două. Sunt doar două căi pentru fentarea hotărârii Curţii: neaplicarea ei, pe motiv că mai e foarte puţin timp până pe 5 iunie, sau emiterea unei noi legi strâmbe. Ceea ce n-ar fi deloc greu: tocmai şi-au luat Parlamentul înapoi, nu-i aşa?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri