Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Un gând despre Cioran

GALERIE
Florin Cintic200
  • Florin Cintic200
- +

Înclin să cred că, totuşi, cea mai decentă formă de evocare a unui personaj cultural de o asemenea magnitu­dine nu are nimic de-a face nici cu Wikipedia, nici cu faptul divers, ci doar cu o sinceră trecere în revistă a unei expe­rienţe personale.

Răscolind, ieri, prin arhiva personală am dat peste nişte copii, făcute la Chicago, ale unor scrisori ale lui Cioran către Eliade şi mi-am adus brusc aminte de o întâmplare din 2011, an care a fost, pentru iubitorii filosofiei, ai eseului şi aforismului, anul Cioran. La exact o sută de ani de la naşterea lui, pe 7 aprilie, Cioran a fost scos la mezat la Paris, iar un român patriot a plătit din buzunar, fără să crâcnească, peste 400.000 de euro (de patru ori mai mult decât cele mai optimiste evaluări ale casei de licitaţii) pentru a intra în posesia celei mai consistente arhive de manuscrise, diplome, fişe de lectură, scrisori şi obiecte care au aparţinut gânditorului din Răşinari scoase vreodată la licitaţie (o licitaţie anterioară, încercată de proprietara unei firme de vechituri care a evacuat lucrurile din mansarda cu chirie de pe rue Odeon unde acesta locuise câteva decenii, fusese blocată de Fundaţia Cioran de la Paris). Pentru curioşii arhivisticii, detalii despre inventarul licitaţiei de atunci, pe http://www.rfi.ro/ articol/stiri/cultura/cioran-se-vinde-paris.

Ştim astăzi că întreaga afacere a fost coordonată de Serviciul Român de Informaţii Externe şi că achiziţia a îmbogăţit colecţiile Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti, instituţie condusă la acea vreme de o intrepidă directoare provenind din aceleaşi structuri pe care mă grăbesc să o laud pentru operaţiunea aceasta de recuperare a unor valori româneşti. Ca arhivist îmi va fi, sper, iertată invidia pentru un astfel de succes.

Înclin să cred că, totuşi, cea mai decentă formă de evocare a unui personaj cultural de o asemenea magnitu­dine nu are nimic de-a face nici cu Wikipedia, nici cu faptul divers, ci doar cu o sinceră trecere în revistă a unei expe­rienţe personale. În ce mă priveşte, eu nu sunt deloc un fan Cioran, în ciuda faptului că toată publicistica mea postde­cembristă a stat sub umbra ocrotitoate a rubricii „Scepticul de serviciu”, formulă al cărei copyright e limpede până şi pentru cei mai puţin familiarizaţi cu literatura cioraniană. L-am descoperit pe Cioran în anii '80, în biblioteca profesorului Al. Andriescu, şi am fost extrem de mândru, cu sentimentul euforic al unei complicităţi ezoterice, atunci când am decrip­tat imediat cine se ascundea sub iniţiala C. în Jurnalul de la Păltiniş, apărut în 1983. Nu mi-au fost însă familiare nici stilul său căutat, intelectual ultragiant, franceza sa lustruită cu răbdare de bijutier şi nici ceea ce intuiam şi avea să se confirme mai târziu, adică profunda, surprinzătoarea lui impostură temperamentală: stihinicul profet al amărăciunii şi deconstrucţiei, apostolul teribil al depresiei suicidale era de fapt, un bon viveur, un om cu cultul prieteniei, amator de vinuri rafinate şi de mâncăruri bune şi care, chiar la vârste presupuse ale cumpătării şi echilibrului nu se sfia să-şi bucure retina şi să-şi încălzească, omeneşte, sufletul cu accese de pasiune juvenilă. Cred că Ioan Petru Culianu are cuvinte şfichiuitoare la adresa lui Cioran din această perspectivă a inadecvării dintre scrisul său polisat şi scli­pitor şi onestitatea intelectuală de a-şi trăi ideile în acelaşi chip, oricât de nefiresc ar fi fost un astfel de gest. Deşi nu poate alcătui substanţa unui reproş, această discontinuitate i-a tulburat pe mulţi.

Eu nu sunt atât de drastic, iar micile lui cochetării, poza sau strategiile de self marketing, defectele omeneşti (era amuzant de ipohondru pentru cineva care făcea apo­logia sinuciderii!) mi l-au făcut, dimpotrivă mai mai cald şi mai uman. Mai simpatic.

Îmi aduc aminte cum, în septembrie 1989, colegul meu de cancelarie de la Liceul mecanic nr.1 din Botoşani, dis­tin­sul traducător şi om de carte Emanoil Marcu, îmi povestea, mesmerizat, cum şi-a întâlnit autorul favorit la Paris. „Manolo”, cum îi spuneau prietenii, era obsedat de tălmăcirea lui Cioran în limba română (şi ca dovadă, după ce i l-am prezentat domnului Liiceanu în 1990, a devenit cel mai strălucit traducător al textelor cioraniene la Humanitas!), iar în vara acelui an, în plină dictatură a lui Ceauşescu, tocmai reuşise, graţie unui frate măcelar, bun prieten cu şeful de la paşapoarte, şi a unei verişoare din America care îi pusese banii necesari în cont, uluitoarea performanţă de a pleca două săptămâni la Paris. Aici i-a lăsat portarului de la imobilul unde locuia Cioran un bilet pentru acesta, scris în franceză, împreună cu câteva dintre traducerile sale din textele cioraniene. În chiar seara acele­iaşi zile Cioran l-a sunat la hotel şi au petrecut împreună câteva zile fabuloase pentru prietenul meu căruia, la final, Omul din Răşinari i-a făcut cadou, pe lângă nişte cărţi şi un... sacou de-al lui (sper că Manolo l-a păstrat în aceste decenii pentru că, iată, s-ar putea să valoreze azi bani buni!). De la el am aflat, cu stupefacţie, că Cioran era un om de spirit, cu umor, că singurele cuvinte pe care le spunea în româneşte erau înjurăturile (i-a relatat şi lui, deli­cios, cum i-a transmis lui Ceauşescu, prin intermediul lui Noica care încerca să-l convingă că Ceaşcă nu era un om rău, „să îl pupe în cooor”) şi că, în general, era un omuleţ simpatic, de viaţă, complet diferit de ce ţi-ai fi putut imagina când îi citeai cărţile.

Astfel încât, în anul cât am stat la Paris (1991-1992) nu m-am dus niciodată să-l văd, deşi Leonid Mămăligă, în casa căruia stăteam, în calitatea sa de mecena al literelor româneşti la Paris, s-a oferit de mai multe ori să mă intro­ducă. Eram atunci suficient de idiot ca să nu realizez că oricum o vizită la Cioran ar fi fost un câştig pentru mine chiar dacă începuse să fie asediat de valuri de gură-cască români aflaţi în vizită, în misiune sau în pelerinaj pe acolo.

L-am regăsit abia mult mai târziu, la Chicago, în arhiva lui Mircea Eliade. Dar despre asta, altădată.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi membru în board-ul Fundaţiei Iaşi - Capitala Europeană a Culturii

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri