Eurotrip
mesterescu

miercuri, 26.11.2014

Un sirian, doi sirieni

GALERIE
radu mesnita
  • radu mesnita
- +

După Hayssam, ar merge şi Nana’a.

Va vorbi Omar Hayssam? Dar ce “noutăţi” să spună? Chiar dacă s-ar pune sirianul pe povestit, nimic nu se va întâmpla. Guvernarea Năstase e atât de departe, iar faptele sunt atât de vechi, încât justiţia - şi-aşa lentă - n-ar face altceva decât să constate nişte prescrieri. Cât despre prestigiul social-democraţilor în faţa alegătorilor, există un singur răspuns: scorul alegerilor de anul trecut. Aşadar, nimic nou în acest capitol, în afară de faptul că el deschide o cutie a Pandorei. Chiar a fost o acţiune de comando pe teritoriul sirian? Puţin probabil, dar dacă asta a fost, atunci ea s-ar putea repeta. Cu Hayssam doar s-a spart gheaţa pe tărâmul “operaţiunilor neautorizate”, vorba lui Băsescu. Pe calea legală tonul s-a dat mai demult, cu alde Necolaiciuc de la CFR şi Popa de la FNI. Nici după prinderea acestora nu s-a întâmplat mai nimic spectaculos: căile ferate sunt tot pe ducă, iar deponenţii de la FNI tot fără bani au rămas.
Cazul Hayssam măcar a decurs rapid: faptele s-au petrecut în 2005, iar în 2007 sirianul era deja condamnat la 20 de ani de închisoare pentru terorism. Numai că, aşa cum făcuseră şi alţi conaţionali de-ai lui, el a reuşit să fugă din ţară. Presa a consemnat şi cum: ascuns printre ovinele pe care un vas le ducea din România taman în Siria. A făcut-o de oaie, cum s-ar spune, pentru că până la urmă a ajuns de unde a plecat.
Nimeni nu l-a aşteptat pe Omar Hayssam, deunăzi, când a fost adus înapoi în România. În schimb, pe fraţii Nana’a i-ar aştepta vreo 2300 de oameni, câţi angajaţi erau la Terom la sfârşitul lui 2002, când sirienii s-au înstăpânit pe Combinatul de Fibre Sintetice. În numai doi ani, 2003 şi 2004, Ammar şi Hassan au cărat peste graniţă lăzi cu bani, lăsând CFS-ul pe butuci şi angajaţii lui muritori de foame. În termeni juridici, ei şi acoliţii lor au fost acuzaţi în primă fază de deturnare de fonduri, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi spălare de bani.
Ca şi Hayssam, cei doi sirieni de la Iaşi au fost ţinuţi în braţe de PSD, ai căror lideri inclusiv locali nu au mişcat un deget ca să prevină dezastrul. Poate cea mai bună dovadă este că ultimul dintre fraţi a părăsit România imediat după schimbarea de regim de la sfârşitul anului 2004. Informaţia potrivit căreia Ammar Nana’a ar fi plecat direct de pe aeroportul Otopeni, ştiind şi profitând de o fereastră de numai câteva ore între expirarea mandatului de arestare şi reînnoirea lui, nu a putut fi verificată.
Deşi sirienii “ieşeni” au făcut în doi ani mult mai multe victime decât a reuşit Hayssam în două luni, cât a durat criza jurnaliştilor răpiţi în Irak, procesul lor este departe de a se fi încheiat. În cazul lui Omar Hayssam exista o sentinţă definitivă, pe când judecarea celor doi fraţi Nana’a trenează. Tribunalul Bucureşti tocmai a fixat un nou termen pentru 9 septembrie, pe capul lotului Nana’a adunându-se între timp 20 de acuzaţii. De altfel, procurorii au descoperit că furtul a continuat şi după fuga sirienilor din ţară, justiţia românească reuşind de atunci să pronunţe o singură sentinţă în acest caz, contra persoanei care muta banii din contul Terom în contul lor. Bilanţul jafului în scurta perioadă cât cei doi au fost făcuţi proprietari peste combinat se ridică la 4 milioane de euro/ 5 milioane de dolari la cursul mediu al anului 2004, conform rechizitoriului, deşi iniţial se vehicula o sumă mult mai mare. Nu s-au pus la socoteală costurile sociale cauzate printre angajaţii concediaţi cu sutele.
Au trecut mai mult de nouă ani de atunci, iar paguba a ajuns în buzunarul românilor, pentru că statul a fost nevoit să preia ce a mai rămas din Terom. Cât despre soarta celor doi gropari ai combinatului - poate doar de la Hayssam să aflăm.

Comentarii Facebook

(1 comentariu)

Citeste Faq
Scrie un comentariu

Toate campurile sunt obligatorii!

Cod verificare* Security Code
Toate campurile sunt obligatorii!
Comentariile cu continut licentios vor fi sterse.
Miercuri, 24 Iulie 2013, 12:50
un iesean
Un sirian, doi sirieni … mai multi sirieni !! Daca facem o inventariere a persoanelor venite din Siria pe teritoriul romanesc o sa ajungem la o cifra care impresioneaza. Impresioneaza mai ales prin modalitatea de ajungere (studenti ! ), de perioada in care au ajuns ( pe vremea “impuscatului”), cat si de faptul ca, toti au ramas in Romania, indiferent de regimul statal de la noi. De ce au venit, atata timp cat nu se omorau cu invatatul (lucru stiut de toata lumea, inclusiv profesori ) ? De ce nu au plecat inapoi dupa terminarea « studiilor » ? Cu ce au trait aici, daca nu au fost incadrati in munca ? Niste banuieli care ar putea fi raspunsuri la aceste intrebari ar fi cele care spun despre niste (oficial) banuite tabere de instruire militara (sau paramilitara ). In ce scop ? Apoi exista versiunea existentei « teroristilor arabi » din timpul revolutiei, care ar fi conturat o “armata loiala” dictatorului Ceausescu. Dupa ’89 au aparut “oameni de afaceri sirieni”, in fapt majoritatea fiind dintre cei “scoliti” pe la noi. Cat de bine s-au priceput la afaceri s-a vazut, caci majoritatea firmelor au disparut. Ce a ramas in urma lor ? Datorii catre statul roman si catre populatia acestuia, unitati economice falimentate sau vandute la fier vechi. Unde au disparyt banii ? Unii aduc in discutie legaturile multor dintre acesti sirieni cu Al Qaeda ! Dar sunt si sirieni de succes !! Cel mai pregnant exemplu este Raed Arafat, ajuns (culmea ! ) secretar de stat in Min.Sanatatii al Romaniei. Chiar este el mai priceput din aceasta tara ? Dar este PSD ! Alt exemplu este Zare Nazaryan, un inginer nascut in Siria, care a “studiat” medicina in Romania si a ajuns Director la Directia Sanitara din Iasi. Dar este PNL ! Apoi acest Hayssam, pripasit si el pe la noi care, ca si ceilalti “mari” sirieni, au primit cetatenie romana ! Prea multe coincidente si prea mult mister in jurul unor personaje care au adus numai necazuri acestei tari. Cine va fi in stare sa puna regula in aceasta privinta, de vreme ce toti acesti intrusi au acoperiri politice ?! Si pana unde se va merge in aceasta stare de lucruri ? Numai o justitie curata, nesubjugata politic, cu magistrati integri poate raspunde acestei provocari. Intrebarea este: gasim, oare, in Romania astefel de magistrati ?!

Ultima ora

editorial

Socoteala din PUG şi cea din târg

Radu MEȘNIȚĂ

Socoteala din PUG şi cea din târg

Noul Plan Urbanistic General face minuni în Iaşi. Pentru moment, doar pe hârtie.

Filmuletul zilei

opinii

Uitarea vinovată

Florin CÎNTIC

Uitarea vinovată

Dincolo de travaliul serios şi argumentat pe care istoricii se cuvine să îl asume asupra unei chestiuni atât de delicate şi de controversate a istoriei recente, avem obligaţia, toţi cetăţenii acestui oraş, să medităm la derapajele genocidale care ne marchează, vrem nu vrem, istoria locului şi, prin ricoşeu, identitatea.

Celălalt fundamental (II)

Tiberiu BRĂILEAN

Celălalt fundamental (II)

Pentru chinezi, nu există un început al lumii, un Demiurg. Au fost scutiţi de angoase cum sunt „păcatul originar”, sau ”alungarea din Paradis”. Ordinea se creează şi se menţine de la sine. Există un centru, dar matricea vieţii este vidul, vidul plin, plin de potenţialităţi, rădăcină a vieţii. Omul este, cum îl arată şi ideograma, un intermediar dorit virtuos între Cer şi Pământ, un veşnic pelerin pe Cale, la infinit.

Senatorul porcilor (III)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Senatorul porcilor (III)

Ca să scape de chelie, senatorul Aurelian Mistreţeanu foloseşte un medicament minune trimis de Lică Sămădău de la Arad. Dar iată că apar alte neplăceri.

Propunerea redactorului sef

Un decalog al alegerilor prezidenţiale din Iaşi

Un decalog al alegerilor prezidenţiale din Iaşi

Votul de duminică are câteva lucruri specifice Iaşului. Am ales zece dintre acestea.

Caricatura zilei

Există predicţii mai proaste decât ale meteorologilor? Da!

Editia PDF

Intrebarea zilei

Ce părere aveţi despre transportul RATP în Iaşi?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.