Eurotrip
epimedica
franco
mesterescu

duminica, 25.09.2016

Un spectacol dedicat memoriei actorului Toma Moraru

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Am ajuns să cred tot mai mult în punerile în scenă care au la bază un text scris chiar de regizor, cu alte cuvinte în spectacolele de autor. Ion Sapdaru nu e la prima montare pe un text propriu, după cum nu e nici la primul spectacol care ia în atenţie problemele tinerei generaţii şi nici măcar la primul spectacol dedicat memoriei actorului Mircea Toma Moraru, deci se află cumva pe terenul şi în elementul său cu noua premieră Freelancer Story. Autorul e un mucalit şi cultivă un comic de limbaj aparte (”untură de bursuc”, ”boboşneaţa”), iar spectacolul prinde foarte bine la public.

Elementul de noutate îl aduce, plecând de la locul unde se desfăşoară spectacolul (Sala Studio) o răsturnare de planuri - actorii joacă pe gradenele unde de obicei sunt poziţionate scaunele spectatorilor, deci în sală, iar publicul este mutat jos, în scenă. Ca şi cum nu ar fi fost de-ajuns, spaţiul de-acum scenic este tapetat cu oglinzi peste care sunt lipite afişe, însă proiecţia rămâne posibilă; scenele principale sunt jucate pe toate cele trei nivele ale gradenelor, în timp ce momentele de legătură dintre scenele cu protagoniştii (conversaţiile telefonice cu mamele lor) se desfăşoară pe ultimul nivel. Decorul este realist (un aragaz, un fotoliu, o cabină de machiaj etc.), costumele contribuind ceva mai mult la atmosfera spectacolului ce nu se doreşte una melodramatică, ci parodică, teatrală, însă credibilă. Sub gradene se află o mulţime de obiecte de recuzită teatrală, dintre care unele sunt folosite pe parcursul spectacolului. Regizoral, de la actori se cere/ obţine teatralism, uneori în notă parodică (Cosmin Maxim), alteori uşor şarjat (Livia Iorga), uneori în cheie comică (Anne Marie Chertic), alteori în bună tradiţie stanislavskiană a folosirii memoriei emoţionale în crearea unor stări cerute de rol (Alexandra Bandac).

Până la urmă, povestea prinde contur din dialogurile dintre cei doi actori, el nemulţumit de cariera la un teatru de păpuşi, iar ea aflată la finalul unui contract pe perioadă determinată, neprelungit pentru că ar fi ”grasă şi netalentată”. Freelancerii Mişu şi Lori încearcă să câştige bani ca statui vivante în Piaţa San Marco, după care decid să înfiinţeze o companie proprie, lucrând în spaţiul unui teatru de provincie spectacolul Shakespeare versus Shakespeare, sub regia lui. Dinamismul tinerilor actori în rolurile principale, carisma scenică a lui Cosmin Maxim şi spontaneitatea Alexandrei Bandac susţin spectacolul, fără a neglija nici cele două roluri secundare introduse pentru a asigura legătura dintre scene (şarmul Liviei Iorga, şi nonşalanţa şi comicul degajate din prestaţia Annei Marie Chertic).

Pentru a evita formula deja uzitată a teatrului în teatru, Ion Sapdaru recurge la două artificii. Pe de o parte, foloseşte foarte multe inversări: mutatis mutandis, se încearcă o replică autohtonă şi locală a dramei din Love Story, numai că cel ce moare e el (iar nu ea), împuşcat de un gardian italian. Am senzaţia că rolurile mamelor s-ar fi potrivit mai bine invers, el fiind considerat provincial, însă acest lucru nu reiese nici din jocul lui Cosmin Maxim şi nici din observaţiile pertinente pe care personajul interpretat de el i le face mereu Laurei. Acţiunile scenice redate prin dialoguri sunt destul de fragmentare şi uşor contradictorii: aflând că iubita lui e însărcinată, Mişu bravează cerând noaptea directorului teatrului bani pentru a sărbători evenimentul, ameninţând cu incendierea teatrului, un act rebel, urmat de un altul (ieşirea din teatru dezbrăcaţi, la somaţia poliţiei alertate), acestea punând capăt scurtei lor cariere de artişti întreprinzători. Apoi îl regăsim pe el în închisoare, primind vizita Laurei şi serbând prin Skype ziua fetiţei lor aflată în ţară în grija mamei ei. Motivul încarcerării ar fi acela că i-a luat apărarea Laurei pe când îşi încercau norocul ca statui vivante în Veneţia (or, asta a fost la începutul piesei).

Cel de-al doilea artificiu la care recurge Ion Sapdaru e demascarea teatralităţii. Se joacă teatral, dar la vedere (remarcile pe care Mişu/ Cosmin Maxim le face privitor la Lori/ Alexandra Bandac) sau ostentativ, frizând ridicolul şi parodicul (mamele, Cosmin Maxim). În acest sens funcţionează scena mediană în care el îi povesteşte ei trei vise în care i s-a înfăţişat Toma Caragiu singur sau însoţit de Emil Botta, printre altele profeţind uniunea celor doi şi naşterea unui fiu pe care să-l cheme tot Toma, şi care avea să devină actor. Acum intervine momentul de aducere în discuţie a regretatului Toma Moraru şi, departe de a fi tratat melodramatic, este condus înspre registrul parodic, plusând pe condiţia mizeră a actorului tânăr. La fel, ultima scenă este dată în vileag de chiar protagonistul ei ca fiind cam ”rocambolescă”. Ea a reuşit în cele din urmă ca actriţă, numai că el trăieşte încă în mintea ei (la 7 ani de când s-au cunoscut şi 2 de la moartea lui). Prezenţa lui Cosmin Maxim în scenă îmbrăcat doar într-o trenă transparentă pătată de sânge, cu lenjerie de culoarea corpului (pe model german), cu aripi de înger în spate şi mănuşi roşii reprezintă nota rocambolescă dată pe faţă. În plus, sunt inerente textului comentarii privind posibilităţile de joc ale actorilor, de la Statuia Libertăţii verde coclit şi un Dracula pe care caninii de plastic îl fac inaudibil, şi până la obiecţiile critice pe care Mişu i le face Laurei. 

O actriţă tenace încă freelancer (dar cu prejudecăţi în privinţa actorilor care nu au la dispoziţie o ”scândură” oficială, jucând de nevoie în spectacole de bar) şi un actor angajat la TNI (dar care îşi aminteşte uşor nostalgic şi amuzat de vremurile începutului teatral când banii erau insuficienţi)  s-au întâlnit într-un spectacol în care încearcă în mod fericit să nu se joace pe ei înşişi. Alături de un regizor care a scris un text în care îşi dă în vileag unele idiosincrazii şi prejudecăţi personale, ironizând şi autoironizându-se. Poate că posteritatea se va întreba, de exemplu,  cine e ”dramaturgul local” la care se face aluzie, cel care scrie piese de teatru prin care dă replici marilor dramaturgi şi îşi recenzează propriile spectacole. Sau poate că urmaşii vor alege, la limita dintre realism şi fantezie, fantezia din text. Şi realismul curat, care le-ar putea spune ceva despre viaţa actorilor freelance de astăzi.

Un singur lucru trebuie reţinut: a existat un actor pe nume Mircea Toma Moraru, cu care Ion Sapdaru a colaborat foarte mult şi de la dispariţia prematură a căruia pleacă ideea acestui spectacol, punând problemele responsabilităţii regizorului faţă de actor, a profesorului de teatru faţă de student şi a şcolilor de teatru faţă de numărul absolvenţilor lansaţi pe piaţă. 

(Freelancer Story de Ion Sapdaru, regia: Ion Sapdaru, distribuţia: Cosmin Maxim/ Mihai Marin, Alexandra Bandac/ Laura Pădurean, Anne Marie Chertic/ Mama lui Mihai, Livia Iorga/ Mama Laurei, vocile înregistrate: Adrian Marele şi Natalia Mîndru, scenografia: Alina Dincă Puşcaşu, premiera: 30 ianuarie 2016, Sala Studio ”Teofil Vâlcu”, Teatrul Naţional ”Vasile Alecsandri” Iaşi)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi cronicar de artă teatrală (membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru - Secţia Română)

Comentarii Facebook

Ultima ora

editorial

 Vioara întâi e numai Hagi

Nicolae GRECU

Vioara întâi e numai Hagi

 Cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor nu suportă concurenţa nici măcar în sectorul juvenil

Filmuletul zilei

opinii

Pelesh

Briscan ZARA

Pelesh

Privind opulenţa aceea debordantă, centimetrii aceia umpluţi până la refuz cu artă, cu lemn, sticlă, metal, cu orice de valoare mai mare decât tot ce am eu şi voi avea vreodată în viaţă, m-a prins rău de la stomac şi un dor de comunism cum n-am simţit niciodată.

Matematica iubirii evanghelice

pr. Constantin STURZU

Matematica iubirii evanghelice

Mântuirea noastră depinde în mod decisiv de felul în care înţelegem să relaţionăm cu oamenii şi cu Dumnezeu. Există o "reţetă" absolută în acest sens, cuprinsă în Evanghelii. 

Despre fantome, numere şi curaj politic

Sorin CUCERAI

Despre fantome, numere şi curaj politic

Am pretenţia ca de politică să se ocupe adulţii în toată firea, nu copiii speriaţi de fantome. Din păcate însă, la noi lucrurile stau tocmai pe dos. Iar fantoma care îi sperie pe copilăroşii noştri lideri politici e un număr: 3 milioane.

pulspulspuls

Iaca surprizele de pe listele leberale, aflate la negocieri!

Iaca surprizele de pe listele leberale, aflate la negocieri!

"Vom aduce sânge proaspăt la Iaşi pe listele de candidaturi de la parlamentarele din decembre" - cam aşa ceva ne-a spus alaltăieri madama Alinuţa, prezidenta pe ţară a leberalilor, care a vizitat filiala pentru a-i înscăuna pe noii şefi ai acesteia. 

Caricatura zilei

Proiect de țară

Editia PDF

Bancul zilei

Unui tip i s-a stricat imprimanta asa ca a chemat un specialist. Acesta o verifica si apoi îi spune: – Imprimanta nu (...)

Intrebarea zilei

Ce reproșuri aduceți autorităților locale?

vezi raspunsuri

Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.