Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Unghiile lui Freud

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +
Ce uşor e să te speli pe mâini de soarta altuia. Ei stau de vorbă, palavragesc vrute şi nevrute, se pipăie, se ciugulesc, uită de lamelă şi cine suportă consecinţele?! Compusul molecular supus experimentului!

De atâtea ori m-am fript, de atâtea ori am fost tras pe sfoară, dar de învăţat minte nu m-am învăţat. Cum mă momeşte cineva, cum încerc, pe propria mea piele, o experienţă nouă. Astfel mereu reiau ciclul vieţii de la capăt, uitând cam tot ce s-a întâmplat. N-ar fi fost bine să fi stat la locul meu predestinat în neant unde nu aveam nici o treabă de făcut, închipuindu-mi cum trec secole după secole şi milenii după milenii, în timp ce materia rămâne aproape neschimbată, iar spiritul încorporat în ea doarme un dulce somn şi nu are nici un gând a se trezi. Dar nu, eu am căzut pradă ispitei. Am vrut să am parte de o nouă experienţă şi iată unde am ajuns! Nu mă născusem încă într-o eprubetă, profesorul m-a momit îndrugându-mi verzi şi uscate despre nu ştiu ce lume nouă, aflată dincolo de bine şi de rău, iar eu în loc să o dau cotită şi să rămân pe Andromeda, am acceptat de bună voie să intru în această cacealma!

În timp ce-mi treceau prin cap aceste gânduri, am auzit glasul piţigăiat al profesorului, un glas parcă tras la polizor (oare de ce, în general savanţii, au voci atât de subţiri, încât, dacă i-ai aduna pe mai mulţi la un loc, ai zice că ai de-a face cu un cor de eunuci, şi, totuşi, în ciuda acestui fapt, ce potenţă! Fiecare dintre ei suferă de priapism, nu zău aşa, pe unde apucă, îşi fac mendrele, înghesuindu-şi colaboratorii pe la colţuri, de asta s-au şi înmulţit atât de mult pe nebuloasă!), adresându-se asistentei: „Dragă Kiky, noi stăm şi filozofăm aici, spuse profesorul, în timp ce viaţa acestui compus molecular rămâne suspendată în aer…” „Nu înţeleg la ce vă referiţi, spuse cu glas dulce asistenta. Vreţi să spuneţi că viaţa acestui embrion se află în pericol?” „Exact, făcu profesorul, şi vocea sa îmi sfredeli din nou timpanele, noi l-am scos din mediul său din eprubetă şi l-am pus la microscop. Dar luându-ne cu vorba, am uitat de soarta lui. Există riscul unei evaporări moleculare…” ”Şi dacă ar fi aşa, în cazul acesta ce s-ar întâmpla? În loc de geniu, în eprubetă s-ar naşte un idiot?!”, chicoti asistenta mutându-şi greutatea trupului de pe un toc pe altul. „După cum se ştie, distanţa de la geniu la idioţenie e una infimă. Aici, la drept vorbind, nu putem avea nici un control asupra modului cum evoluează embrionul. Vom trăi şi vom vedea”, conchise vocea ascuţită.

”Vom trăi şi vom vedea”, mi-am zis. Ce uşor e să te speli pe mâini de soarta altuia. Ei stau de vorbă, palavragesc vrute şi nevrute, se pipăie, se ciugulesc, uită de lamelă şi cine suportă consecinţele?! Compusul molecular supus experimentului! Adică eu. Sigur că distanţa dintre un idiot şi-un geniu e infimă, apropiindu-se de ceea ce se numeşte zero absolut! Lor ce le pasă de una sau de alta. Oricum, s-ar amuza. Mie însă-mi pasă. N-am venit de pe Andromeda ca să devin un idiot! Puteam să stau mult şi bine locul meu. Aveam acolo un statut. Deseori eram luat drept Brâncuşi sau drept Einstein postmodernist. Aveam şi o Pogany a mea, pe care, ce-i drept, o mai împărţeam, în special în zilele de marţi şi joi, cu alţi trei Brâncuşi şi alţi trei Einsteini, pe care-i, ce-i drept, îi uram de moarte, dar asta-i o altă poveste, n-are rost s-o spun aici. Desigur, eram gelos pe concubinii ei, dar, cum să spun, şi gelozia îşi are farmecul său. Şi, apoi, la un moment dat te obişnuieşti atât de mult cu ea, încât începi să fii gelos pe tot ce-ţi iese în cale. Inclusiv devii gelos pe tine însuţi! În ciuda faptului c-o împărţeam cu alţii, de fapt, asistam mai mult la spectacol retras într-un colţ de umbră, o iubeam pe Pogany în fiecare zi din ce în ce mai mult, o iubeam spiritual, platonic, ca pe o statuie vie aflată mereu în mişcare, cu braţele încolăcite pe alte trupuri aflate în extaz. Cum să vă spun: când vezi în faţă evoluând o astfel de frumuseţe, nu-i aşa că-i un păcat s-o murdăreşti cu mâinile şi ochii! Jos, jos, labele de pe ea, de multe ori mă trezeam delirând în somn, în timp ce mă zvârcoleam în aşternut strângând în braţe trupul închipuit al mult iubitei mele Pogany, înconjurată de o şleahtă întreagă de bărbaţi! În ciuda admiraţiei, nu zic că n-am suferit. Am suferit ca un câine, zvârcolindu-mă pe jos lângă trupul ei aflat mereu amoc, îmbibat de sudoarea altor trupuri, dar n-am coborât-o de pe soclu. Am iubit-o şi mai mult, şi mai puternic, până la demenţă. Ei, bine, o parte din reflexele acelea mi-au rămas adânc întipărite-n trup, şi acum, când îl văd pe stimabilul profesor pipăind cu mâinile-i îngălbenite de tutun umerii dulci ai domnişoarei Kiky, ca să nu vorbesc de alte părţi, încep să urlu de furie: „Hei, somitate, somitate, ia-ţi labele murdare de pe domnişoara Kiky! Cum îndrăzneşti să te atingi de ea?!” Nu, nici în eprubetă viaţa nu e lipsită de surprize. Vezi atâtea minuni petrecându-se în jur, încât ţi se face lehamite de ea. Azi dimineaţă, de cum a intrat în laborator frumoasa domnişoara Kiky, am simţit un fior în dreptul inimii. Ceva, mi-am spus, e în neregulă cu ea. Şi aşa era. Mi-am lipit faţa de sticla eprubetei şi m-am uitat spre colţul unde se oprise. Din pricina sticlei fumurii, dar şi a lichidului în care stau cufundat, perspectiva pe care o am asupra realităţii e deformată. Sunt conştient de faptul acesta; m-am obişnuit cu el. În gând, deseori, caut să fac corecţiile necesare ca să dau lucrurilor reflectate în mine un contur cât mai plăcut. Domnişoara Kiky purta un ditamai plasture la ochi, iar buza de jos îi era crăpată. Chipul său purta urmele unei încăierări. Oare ce s-a întâmplat?, m-am întrebat. Nu cumva au prins-o golanii în timp ce se întorcea seara târziu acasă şi înghesuind-o pe scara blocului au vrut să-i facă felul, iar ea s-a apărat din răsputeri şi, în cele din urmă, lovind cu picioarele, cu coatele şi cu poşeta a scăpat de derbedei?! Bravo, domnişoară Kikiy, ai crescut în ochii mei. Sau poate, te pomeneşti, într-un moment de furie, profesorul, care, ca orice somitate, suferă de accese de sadism, şi-a descărcat pumnii lovind-o drept în cap. Mi-am lipit iarăşi faţa de sticla rece a eprubetei şi am făcut semn cu lăbuţele că o admir şi că, orice s-ar întâmpla, voi fi întotdeauna de partea ei! Domnişoara Kiky tocmai îşi punea halatul. Dumnezeule, ce forme! Ce sâni superbi, ce gambe! Ce furou! Ce trup subţire şi melodios! Da, mlădios, dar şi melodios! Îţi venea să pui mâna pe arcuşşi să începi să cânţi la ea! Privind-o, am simţit că sunt gata să leşin. Şi atunci am observat câteva semne vinete ce punctau şi gâtul ei armonios, şi faptul acesta m-a întristat. Ştiu eu de unde apar semnele astea. Nu degeaba, la noi, pe Andromeda, dimineaţa, femeile îşi pun la gât eşarfe de mătase de diferite sorturi şi culori, tocmai pentru a masca urmele amorului lor năbădăios. Degeaba însă, căci urmele de dinţi se văd prin ţesătura pânzei, devenind şi mai bătătoare la ochi. Va să zică din astea îmi eşti şi eu care credeam… Nu mi-am putut duce gândul până la capăt, căci uşa se deschise şi în sală intră profesorul.

Între timp profesorul îşi apropiase ochii de tubul microscopului, cercetând cu atenţie infimul compus molecular ce înota încoace şi încolo în lichidul lipicios de pe lamelă. Simţeam că nu am aer, că mă zbat ca un peşte pe uscat. De fapt, aveam prea mult aer, şi faptul acesta mă sufoca. Eram obişnuit să plutesc în eprubetă, evoluând de-a lungul unei spirale cufundate în lichid, ce semăna cu ADN. „Şi pilitura, întrebă domnişoara Kiky, ce urmează să fie adăugată aici a fost luată, deci, de pe-o mască mortuară?” „Exact”, confirmă profesorul. „A cui e masca?” „Desigur, a lui Freud!” „Şi cum aţi reuşit să intraţi în posesia ei?” „Foarte simplu, spuse profesorul, m-am adresat muzeului oficial, pentru a scrie o lucrare de doctorat... Am uzat de faptul că mă ocup de frenologie. Astfel am intrat, ce-i drept, pentru scurt timp, nu numai în posesia măştii, ci şi a unei cutiuţe pline cu unghiile lui Freud! Uite-le, îţi plac?!” Domnişoara Kiky izbucni în râs, ascunzându-şi faţa-n palme. Acum chiar semăna leit cu Pogany. „Îmi plac, chicoti ea. Sunt foarte nostime.” „Nostime?, făcu profesorul ridicându-i rotindu-i uşor bărbia spre fereastră. Apoi, plecându-i fruntea, o sărută uşor, cu gingăşie, aş putea spune, pe obraz. „Nu sunt nostime de fel, spuse el, i-au fost tăiate când i s-a făcut toaleta mortuară. Ai înţeles acum?!” ”Am înţeles”, răspunse cu glas spăşit asistenta şi după câteva clipe de tăcere adăugă: „Orice-aţi spune, mie unghiile acestea îmi sunt dragi. Au ceva nostim în ele. Gândiţi-vă: sunt, totuşi, unghiile lui Freud!” „Faptul că sunt ale lui Freud, ceea ce nu-ncape îndoială, nu înseamnă că nu sunt sinistre!, replică profesorul cu o voce joasă. Sunt, totuşi, unghiile unui mort. Tăiate la scurt timp după ce profesorul şi-a dat duhul. Le vom presăra în eprubetă…” 

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri