Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Urechea pictorului

GALERIE
nichita danilov200
  • nichita danilov200
- +

Mă obişnuisem atât de mult să trec dintr-un coşmar în altul, încât, la un moment dat, aşteptam cu nerăbdare momentele de groază, ca să le savurez din plin. Şi bineînţeles, după cum era şi de aşteptat, în fiecare episod din coşmar apăreau şi coşurile de rigoare şi atunci urechile, ochii şi întreg peisajul se umplea de ele.

”Mărturisesc că beam destul de mult în vremea aceia, şi alcoolul îmi amplifica angoasa. Goleam câte o cutie de bere şi urlam. Apoi râdeam de unul singur ca un apucat. Vroiam să mă opresc, dar nu puteam. Şi atunci beam votcă, până cădeam lat. A doua zi mă sculam mahmur, dar nu mă dădeam bătut. Făceam întâi un duş rece, apoi gimnastică de înviorare şi mă întorceam la lucrul meu. În fiecare zi pictam câte-un tablou sau două. Până am ajuns la saturaţie. Mi-am ridicat pânzele de jos şi le-am agăţat de pereţi. Cu cât le contemplam mai mult, cu atât nemulţumirea mea creştea. O simţeam ca pe o gheară înfiptă în inimă. Am stat închis o săptămână în atelier, mi-am contemplat tablourile şi am băut. Aşezat pe podea în mijlocul atelierului îmi priveam pânzele, frământându-mi mintea. Cu un ochi atent, le cântăream defectele şi calităţile. Nu reuşeam să ajung la nici o concluzie. Oare tot ce pictasem era kitsch?! La ce bun fusese atunci travaliul meu?! Se adunase o groază de sticle şi cutii de bere lângă mine. De mâncat, mâncasem puţin. Totuşi, încetul cu încetul, frigiderul se golise. Ce era de făcut?! Trebuia să cobor la băcănie şi să aduc provizii noi. Gândul acesta m-a făcut să transpir. Eram slăbit, mâinile şi picioarele îmi tremurau. Da, am pictat hornuri timp de un an de zile. Hornuri din care creştea iarba şi hornuri din care apăreau crengi înflorite de cireş şi măr. Hornuri năpădite de ciuperci şi hornuri năpădite de ochi şi dinţi, ce urlau la o lună nevăzută, plutind undeva departe în hău, dincolo de timp şi spaţiu. Era, desigur, şi urletul lui Munch acolo, dar şi un urlet necunoscut mie, lugubru, greu de expus în cuvinte. Noaptea, scoteam din atelier tablourile, le rezemam de perete şi lăsându-mă în patru labe, începeam să urlu. Auzindu-mi disperarea, câinii urlau şi ei. Golind ultima sticlă de votcă, le-am scos pe rând în curte şi acolo, aşezându-le cu grijă unul peste altul, am clădit un horn, şi le-am dat foc.”

”Păcat, am zis după un timp. Şi n-ai păstrat nici o relicvă?” ”La ce bun?, zise pictorul. N-am păstrat nimic, n-am vrut să am nici un regret.” ”Şi n-ai avut?” ”Nu ştiu cum să spun, ca să mă înţelegi. Există în mine o forţă care mă împinge spre creaţie. Şi alta, spre distrugere. De fiecare dată, când termin o lucrare prima mea tendinţă e s-o fac bucăţi. Mi-e teamă s-o arăt cuiva…” ”Şi n-ai păstrat măcar nişte fotografii? Vreo înregistrare?” ”Am filmat hornul alcătuit din tablouri. L-am surpins cum ardea. Pânzele se scorojeau, se răsuceau în spirală, ardeau frumos.” ”Ai păstrat înregistrarea?” ”Nu, răspunse Alex. Eram cuprins de-o stare tulbure. Trăgeam din sticlă de whisky, chiuiam dansând în jurul focului şi în acelaşi timp filmam. Când focul s-a stins, am îngropat aparatul în tăciuni… A ars destul de greu. A trebuit să-l întorc ca pe un cartof de pe o parte pe alta ca să se prăjească de tot. Ca să fiu sigur că mi-am dus treaba la bun sfîrşit, am desprins o şipcă de la gard şi l-am lovit de-a latul până s-a făcut bucăţi-bucăţi. Repet, n-am vrut să păstrez nici o vagă umbră din ce-am pictat... Mă săturasem de hornuri până peste cap. Şi totuşi…” ”Şi totuşi?”, am întrebat răscolind cu vârful şlapilor în jarul ce mocnea pâlpâind uşor la răsuflarea brizei. Câţiva pescăruşi, ţipând înăbuşit, stăteau pe stabilopozi curăţindu-şi aripile. Alţii umblau pe nisipul umed, răscolind cu ciocurile resturile căzute din coşurile de gunoi.  Umbrele lor lungi se clătinau pe valuri. ”Şi, totuşi, n-am reuşit să scap de obsesie. Hornurile îmi apăreau acum în vis, sub forma unor tablouri celebre pe care le pictam schimbând uşor compoziţia… Şi nu numai că le pictam, dar chiar trăiam în interiorul lor, transfigurat într-un obiect insignifiant din decor…” ”Nu prea înţeleg, am spus…” ”Nu ai cum să înţelegi. Sunt legi ce ni se relevă doar în somn. În momentul în care te trezeşti din el, legile se evaporă odată cu imaginile din vis. Tot ce era limpede acolo, devine tulbure şi fără sens. Moara de la GaletteCasa Galbenă, Lan de grâu cu corbi îmi apăreau în vis în culori şi forme curgătoare, se amestecau între ele, antrenând în puhoiul lor tot ce le ieşea în cale. Mă simţeam în interiorul pânzelor ca o bucată de aşchie de lemn nimerită într-un vârtej. Încercam din răsputeri, mişcându-mi mâinile şi braţele să ajung până la marginea tabloului, ca să ies din marasm. Dar braţele nu se mişcau. Şi atunci vedeam căscându-se sub mine gâtlejul roşu al unui horn, din care ieşeau limbi de foc. Încercam să strig, să urlu, dar buzele nu mi se mişcau. Căzut pradă unei nelinişti îngrozitoare, mă zvârcoleam în pat şi mă trezeam o clipă din coşmar, apoi din nou adormeam. Chiparosul foşnea îngrozitor, în timp ce la orizont corbii, transformaţi într-un râu de hornuri, se abăteau asupra mea. Mă trezeam plin de transpiraţie. Căutam bâjbâind cu mâinile stilcla de whisky pusă lângă noptieră, trăgeam o duşcă bună şi mă culcam la loc. Cel mai mult mă chinuia însă Omul cu urechea tăiată pictat de Van Gogh la scurt timp după criză. Îl vedeam pe Vincent privindu-se în oglindă cu faţa răvăşită de o ură îngrozitoare. Apoi mâna sa dreaptă înarmată cu un brici se ridica deasupra capului în timp ce stânga apucând urechea de pavilion o îndepărta de ţeastă. În vis, eu eram urechea, dar şi briciul, şi mâna încleştată pe mâner. Coşmarul era atât de real, încât atunci când mă trezeam din vis, vedeam zăcând în faţa mea urechea retezată, care, simţind că m-am trezit, se zbătea în aşternut ca un peşte aruncat din apă pe uscat, umplând aşternuturile de sânge. Încercam să pun mâna pe ureche, dar ea era atât de lipicioasă încât mi se strecura ca o moluscă printre degete. Mă năpusteam asupra ei ca disperatul, dar ea aluneca mereu cu perfidie dintr-un loc în altul. Astfel trecea o bună perioadă de timp, până realizam faptul că trăiam din nou un alt coşmar şi asta mă făcea să răsuflu liniştit. Îmi pipăiam în vis urechea şi o găseam la locul ei. Ca să mă conving, totuşi, că simţurile nu mă-nşeală, mă ridicam din pat şi mergeam în faţa oglinzii. Da, urechea se afla la locul ei. O priveam cu atenţie, chiar cu recunoştinţă. Pe măsură însă ce mă adânceam în contemplaţie, înfăţişarea ei se schimba uşor. Lobul urechii se alungea, iar pavilionul se transforma într-o adevărată pâlnie de gramofon. O priveam şi urechea mă privea şi ea cu un ochi prins în interiorul timpanului. Mă încruntam la ea şi ea se încrunta la mine. Zâmbind, mă apropiam de pâlnie şi aruncam o privire înăuntru. Canalul auditiv era prevăzut din loc în loc cu câte o scăriţă. Vroiam cu tot dinadinsul să văd nicovala, ciocănaşul, cochilia interioră şi mai cu seamă trompa lui Eustachio, care, în vis, avea pentru mine o conotaţie religioasă. Eram pe jumătate conştient că dorm şi pe jumătate că sunt treaz. La drept vorbind nici nu-mi păsa: mă obişnuisem atât de mult să trec dintr-un coşmar în altul, încât, la un moment dat, aşteptam cu nerăbdare momentele de groază, ca să le savurez din plin. Şi bineînţeles, după cum era şi de aşteptat, în fiecare episod din coşmar apăreau şi coşurile de rigoare şi atunci urechile, ochii şi întreg peisajul se umplea de ele. Mă sculam răvăşit, privind cu teamă în jur. În nări îmi stăruia un miros înecăcios de fum, iar în urechi îmi stăruia sunetul trâmbiţelor lui Eustachio. Coşmaruile m-au chinuit aşa mult timp. Din când în când mă bântuie şi-acum… Ştii, adăugă el după un timp de tăcere ce se aşternuse între noi, am origine ardelenească, destul de modestă. Strămoşii mei se ocupaseră cu curăţatul hornurilor. Umblau din sat în sat, din cetate în cetate, poposeau pe la curţile grofilor, curăţând hornurile înfundate cu funingine şi cuiburi de păsări. Sezonul cel mai bun de lucru pentru ei era toamna, fiecare negustor sau nobil îşi pregătea casa pentru iarnă. Nu era simplu să te caţări pe acoperişurile de olane înarmat cu perii, frânghii şi cu sârme, ca să-ţi câştigi hrana cea de toate zilele. Visez, câteodată, îmi mărturisi el, să deschid o mică afacere. Am conceput, în acest sens, şi un anunţ publicitar… Hornurile mă atrag. Mi-e dor să simt în nări miros de funingine şi fum.” ”Şi de ce nu deschizi?” Pictorul ridică neputincios din umeri. ”E un simplu vis. Un vis al unui somnambul atras spre înălţimi de lună plină. Ce rost are?!”, spuse el.

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri